Program artistic la inaugurarea lucrărilor de construcție

Acest moment istoric a început cu un festival intitulat „Podul de Flori” și organizat în Piața Independenței din orașul Ungheni, în vestul Republicii Moldova. Programul artistic a mai inclus o expoziție documentară cu tema „Poduri de Memorie”, demonstrații aeriene și de parașutism din partea formației „The Hawks of Romania”, un târg al producătorilor locali și o zonă gastronomică cu preparate tradiționale.

În cadrul festivalului a fost lansat și un concurs de design adresat artiștilor vizuali din România și Republica Moldova. Lucrarea câștigătoare va fi imprimată pe panourile fonoabsorbante ale viitorului pod rutier.

Startul lucrărilor de construcție a fost dat la ora 15.30, în localitatea Zagarancea (Republica Moldova), în prezența miniștrilor infrastructurii Sorin Grindeanu (România) și Vladimir Bolea (Republica Moldova), a vicepremierului Marian Neacșu, a șefului Parlamentului de la Chișinău Igor Grosu, a fostului comisar european pentru transporturi Adina Vălean și a altor oficiali.

O cale a Republicii Moldova spre Europa, prin România

„În anii ’90 a fost vremea podurilor de flori. În anii 2000 și până acum a fost vremea podurilor de suflet. Acum a venit și vremea podurilor construite trainic, serios și sănătos. E adevărat, din beton și din fier. Dar podul reprezintă nu numai o destinație, ci și un destin, un pod reprezintă o cale, iar acest pod este în regim de autostradă, este calea Moldovei, prin România, spre Europa, calea adevărată prin care și voi, românii de partea asta a Prutului, și pentru noi, românii de dincolo, cu siguranță o vom ajunge”, a spus viceprim-ministrul Marian Neacșu.

Inundațiile catastrofale din mai 1970. A plouat în Transilvania cât să acopere toată România cu un strat de opt centimetri de apă
Recomandări
Inundațiile catastrofale din mai 1970. A plouat în Transilvania cât să acopere toată România cu un strat de opt centimetri de apă

„Bunăstarea Moldovei va depinde de ceea ce înseamnă acest pod, regimul de autostradă, celelalte poduri și dezvoltarea de infrastructură, dar, mai presus de toate, bunăstarea Moldovei înseamnă legătura cu țara. Acesta e numai începutul. E mult până faci primul pas. Orice drum, indiferent cât de lung este, tot cu primul pas începe”, a adăugat oficialul român.

Termenul de finalizare este prevăzut pentru toamna anului 2026

Ministrul transporturilor și infrastructurii Sorin Grindeanu a precizat, la rândul său, că podul va trebui finalizat în 18 luni. „Sunt oameni din Iaşi şi din judeţele din Moldova, care fac o presiune, în sensul bun al cuvântului, la Ministerul Transporturilor, să finalizăm A8, care nu se duce doar până la Paşcani în judeţul Iaşi, ci e important să treacă şi Carpaţii. Avem încă patru poduri între România şi Republica Moldova pentru care se fac acum studiile de fezabilitate. La anul vor intra în execuţie”, a afirmat ministrul român.

La rândul său, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a apreciat drept istoric evenimentul de sâmbătă. „Cu 35 de ani în urmă înaintaşii noştri au făcut un pod de flori, au dat jos sârma ghimpată de la Prut, dar generației noastre îi revine obligaţia să construiască podul de piatră. Vom sta cu ochii pe dumneavoastră, iar dacă aveţi nevoie de ajutor venim şi noi cu lopeţile”, a afirmat oficialul moldovean.

„Crezând că sunt terorişti, au început să tragă”. Povestea lui Alexandru Sautner, de la „Chefi la cuțite”, și visul înrolării în Legiunea Străină: „De la filmele cu Rambo”
Recomandări
„Crezând că sunt terorişti, au început să tragă”. Povestea lui Alexandru Sautner, de la „Chefi la cuțite”, și visul înrolării în Legiunea Străină: „De la filmele cu Rambo”

„Podul de Flori” este construit din fonduri europene nerambursabile

„Podul de Flori” de peste Prut va avea 261,2 metri lungime, din care 130,6 metri pe teritoriul României, două benzi pe sens şi trotuare. Durata contractului este de 24 de luni, din care şase luni pentru proiectare şi 18 luni pentru execuţie, iar sursa de finanţare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei, în valoare de peste 151,68 de milioane de lei (30,4 milioane de euro).

„Podul de Flori” va uni localitatea Zagarancea din raionul Ungheni, Republica Moldova, şi comuna Golăeşti din judeţul Iaşi, fiind parte a Autostrăzii Unirii (A8), cu rol major în interconectarea celor două rețele rutiere naționale – Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni și viitoarea Autostradă Ungheni – Chișinău, ambele cu termen de finalizare estimat pentru anul 2030.

Acesta este primul din cele cinci noi poduri peste Prut stabilite spre execuție, pentru care există deja contractele de proiectare și execuție semnate în cursul toamnei trecute.

Romania și Republica Moldova sunt în prezent conectate prin zece puncte de trecere a frontierei, şapte rutiere și trei feroviare, în condițiile în care în perioada interbelică existau 27 de poduri peste Prut.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Viva.ro
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Tânăra vedetă, moartă la 25 de ani. Pierduse deja un copil, suferea de boli grave. Pe 9 mai și-a unit destinul cu iubirea vieții ei, acum totul s-a sfârșit
Libertateapentrufemei.ro
Tânăra vedetă, moartă la 25 de ani. Pierduse deja un copil, suferea de boli grave. Pe 9 mai și-a unit destinul cu iubirea vieții ei, acum totul s-a sfârșit
Dezamăgirea electoratului suveranist de la capătul României. Ce spun oamenii dintr-o comunǎ unde Simion a câștigat cu peste 70% REPORTAJ
Adevarul.ro
Dezamăgirea electoratului suveranist de la capătul României. Ce spun oamenii dintr-o comunǎ unde Simion a câștigat cu peste 70% REPORTAJ
Virgil Ianțu, declarații emoționante despre relația cu fiica lui. Jasmina apelează la tatăl ei pentru sfaturi în dragoste: „Asta e o chestie atât de faină”
Elle.ro
Virgil Ianțu, declarații emoționante despre relația cu fiica lui. Jasmina apelează la tatăl ei pentru sfaturi în dragoste: „Asta e o chestie atât de faină”
A fost una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute femei, dar s-a retras din viața mondenă. Fotografii au surprins-o pe stradă, la plimbare cu cățelul! Îți dai seama cine e?
Unica.ro
A fost una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute femei, dar s-a retras din viața mondenă. Fotografii au surprins-o pe stradă, la plimbare cu cățelul! Îți dai seama cine e?
Motivul pentru care doar 2 din 10 studenţi români lucrează în timpul facultății: "Nu am putut să mă angajez, deşi mi-aş fi dorit"
Observatornews.ro
Motivul pentru care doar 2 din 10 studenţi români lucrează în timpul facultății: "Nu am putut să mă angajez, deşi mi-aş fi dorit"
Horoscop 25 mai 2025. Vărsătorii vor trece rapid și fără să fie întrebați la următoarea etapă a vieții lor, una foarte dinamică, cu numeroase deplasări
HOROSCOP
Horoscop 25 mai 2025. Vărsătorii vor trece rapid și fără să fie întrebați la următoarea etapă a vieții lor, una foarte dinamică, cu numeroase deplasări

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI