„Crezând că sunt terorişti, au început să tragă”. Povestea lui Alexandru Sautner, de la „Chefi la cuțite”, și visul înrolării în Legiunea Străină: „De la filmele cu Rambo”

În prezent, Alexandru Sautner este unul dintre cei mai respectați chefi din România, dar și CEO-ul unor gelaterii de top. Povestea puștiului Alexandru a început în județul Mehedinți, fiind originar din Drobeta-Turnu Severin.

Alexandru Sautner: „Iubeam când se treiera grâul. Prin sat furam cireşe, caise, piersici”

„Copilăria mea a fost la țară, nu la bunici, ci cu bunicii. Spun asta pentru că noi am locuit într-o casă cu încă o anexă, unde stăteau bunicii mei, niște bunici, fără exagerare, cei mai buni bunici din lume. Mi-au făcut tot timpul toate poftele și mereu îmi luau apărarea când mă certau ai mei, pentru că nu eram chiar un copil cuminte”, dezvăluie.

Și nu ezită să dea detalii neștiute din perioada copilăriei sale, spunând că „eram destul de năzdrăvan când eram mic, voiam să fiu cât mai liber. Îmi plăcea să mă duc la pescuit, îmi făceam singur praștie şi tot felul de jocuri, nu cred că a fost năzbâtie pe care să n-o fi făcut, din vremea respectivă. Cam aşa a arătat copilăria mea”.

Anii au trecut, apoi au urmat şcoala şi ieşirile. „Îmi plăcea să ies seara la fotbal, vara iubeam să merg cu tata, cu maşina, când se treiera grâul, când se strângea recolta. Știam absolut toți pomii fructiferi care erau prin sat, pe unde puteam să mergem, noi, copiii, să furăm cireşe, caise, piersici. A fost o perioadă extrem de fericită, mă simțeam un copil fericit la țară”, povestește Alexandru Sautner.

Recomandări

Inundațiile catastrofale din mai 1970. A plouat în Transilvania cât să acopere toată România cu un strat de opt centimetri de apă

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 20

„Vara umblam mai mult desculți”. Povestea de viață a lui Alexandru Sautner: „Iarna aveam ciorapi de lână”

Și chiar dacă s-a născut acum mai bine de cinci decenii, chef Sautner poate răspunde perfect la întrebarea dacă a avut tot ce și-a dorit în copilăria sa.

„Sărăcia am simțit-o după ce am plecat de la țară. Pentru că în copilărie, trăind în mediul meu, acolo, cu copii care erau tot cam la fel ca mine, nu ceream altceva decât să ne jucăm. Mi se părea că aveam o copilărie cu tot ce-mi trebuie”, recunoaște.

Și spune: „Nu țineam cont că aveam o pereche de pantofi care trebuia să țină un an. Nu țineam cont, pentru că vara umblam mai mult desculți, că asta o făceam toți. Nu conta că aveam o singură pereche de pantaloni. Acolo nu-ți dădeai seama că, de fapt, era o viață plină de neajunsuri”.

Alexandru Sautner dezvăluie în dialogul cu Libertatea despre probleme, atunci când a ajuns la liceu. „La țară, mama a fost atât de deșteaptă, încât să mă facă să cred că n-am nevoie de nimic. Problema a fost după aceea, când am plecat de la țară și m-am mutat la liceu, la Turnu Severin. La un liceu cu profil economic”.

Recomandări

Donald Trump a dat afară peste 100 de angajați din Consiliul de Securitate Națională. Au avut la dispoziție doar 30 de minute ca să-și strângă lucrurile

„Aveam 32 de fete în clasă şi, în afară de şcoală, unde toți veneam în uniformă, în timpul liber se vedea că erau îmbrăcați altfel, aveau blugi, pe când pe mine m-a trimis mama cu izmene pe mine și cu pantaloni de uniformă. Ca să nu vă mai spun că iarna aveam ciorapi de lână”, dezvăluie.

Ce-a urmat după? Sautner are o poveste incredibilă pe care o dezvăluie fără niciun fel de ocoliș. „Atunci mi-am dat eu seama că suntem într-o altă lume şi că trebuie să fac altceva. Aşa că ce am făcut eu în prima mea vacantă, la 15 ani? Am lucrat toată vara la vie, la CAP, de dimineața de la 7 până seara, când apunea soarele, pentru 50 de lei pe zi”.

„Sufeream că nu aveam ce aveau ceilalți, iar asta m-a marcat până în ziua de astăzi”

Dar ce a fost trecerea atât de grea la oraș? „Țin minte şi acum că am mers la o gazdă, ne-a închiriat mama o cameră la o femeie în vârstă tare răutăcioasă, care ne cicălea în permanență. Ne spunea mereu: «nu lăsa lumina aprinsă», «nu face gălăgie», «opreşte televizorul»… Era tare greu!”.

„Apoi, în fiecare weekend trebuia să plecăm acasă, ca să ne aprovizionăm. Țin minte şi acum drumul ăla cu autobuzele vechi, ticsite de oameni, mirosurile de acolo… Cred că alea au fost momentele în care mi-am propus să nu mai fiu sărac”, sună povestea lui chef Alexandru.

Care spune că în acele momente voia „să fac orice numai să nu mai am acele neajunsuri şi, mai ales, copiii mei să nu aibă niciodată acele neajunsuri. Sufeream, în sufletul meu, că nu aveam ce aveau ceilalți, iar asta m-a marcat până în ziua de astăzi”.

Iar „transferul” la Severin i-a adus și accesul pentru prima dată în viață într-o bucătărie adevărată: „Urmând secția de alimentație publică la liceu cu profil economic, am avut prima practică la Hotelul Parc din Severin. Iar acolo ne-a întrebat de la început, cine vrea în sală, cine vrea în bucătărie”.

Iar alegerea a fost clară! „Din prima am ales bucătăria, mă fascina, pentru că o priveam mereu pe mama cum gătea. Bunica m-a încurajat şi ea să merg, spunându-mi că acolo ai de toate, ai mâncare asigurată, pentru că ştiți cum era în vremea aia cu mâncarea, mai greuț. Aşa că da, de atunci mi-a plăcut bucătăria”, spune Sautner.

Haosul de la Revoluția din 1989 și înrolarea în Legiunea Străină: „Din filmele cu Rambo și Chuck Norris”

După terminarea liceului a venit armata, acolo unde l-a prins și Revoluția din 1989. Era la Marină și spune acum, la mai bine de 30 de ani de la căderea regimului comunist, că „a fost un moment greu, o perioadă grea, pentru că s-a creat foarte multă confuzie”.

„Lumea era puțin debusolată, inclusiv cadrele militare, chiar au fost nişte întâmplări foarte delicate. Ţin minte un moment cu o şalupă de patrulare. Noi fiind într-un port de nave militare, aveam câte o şalupă care patrula deasupra, era şi un depozit de armament acolo, iar la un moment dat, şalupa nu a mai semnalizat. Ceilalți soldați, crezând că sunt terorişti, au început să tragă. Şi, din păcate, toți soldații de pe acea salupă au fost împuşcați. Au fost nişte momente foarte grele!”, povestește cu emoție acesta.

Iar după terminarea stagiului militar s-a întors acasă, dar împreună cu un prieten a vrut să se înroleze în Legiunea Străină, despre care spune că „a fost visul meu!”.

„Nu ştiu de unde mi-a venit ideea asta, poate de la filmele cu Rambo, filmele de acțiune cu Chuck Norris din perioada aia. Mi se părea ceva incredibil de fain, să te angajezi ca soldat, poate nici nu realizam eu în acele momente exact ce ar trebui să mi se întâmple în Legiunea Străină”, dezvăluie.

„Am plecat setați, eu cu prietenul meu, să ajungem la Marsilia, să ne înrolăm. Am făcut însă un mic popas în Germania, iar popasul, cel puțin în cazul meu, a devenit un pic mai mare, de vreo 22 de ani. N-am mai plecat, ne-am acomodat şi am abandonat ideea inițială”, spune despre momentul care i-a schimbat viața.

Viața lui Alexandru Sautner în Germania: de la împărțitul ziarelor de publicitate la spălător de vase la o pizzerie

În Germania s-a angajat pentru prima dată și totul a început să fie din ce în ce mai greu pentru dezvoltarea sa ulterioară. Dar nu a abandonat niciun moment cea mai importantă bătălie, chiar dacă „nu cunoaştem limba, nu cunoşteam pe nimeni acolo”.

„Am început cu împărțitul ziarelor de publicitate. Le primeam o dată pe săptămână şi trebuia să le împart prin tot satul. Era foarte greu, dar eram dispus să muncesc orice”, spune.

„Imediat după ce am terminat cu aceste ziare, am început să lucrez ca spălător de vase la o pizzerie italiană. Era ceva nou pentru mine în perioada aia. Eu ştiam pizza de la noi din România, care nu se compara cu cea din Italia. Noi aveam acele pizza subțiri, uscate, care nu aveau nicio legătură cu adevărata pizza”, își continuă povestea devenită una de succes.

„La Costineşti țin minte că am mâncat eu prima oară acest preparat, stăteai 2-3 ore ca să aştepți o pizza. Pe mine m-a impresionat bucătăria italiană, era totul nou, şi da, pot spune că a fost dragoste la prima vedere”, dezvăluie acum.

„Am intrat în horă şi am început să joc”. Povestea celor trei restaurante deschise la Stuttgart

Și cum orice început e greu, la fel și adaptarea, chef Alexandru Sautner își aduce aminte de „cele mai grele momente de la începuturile mele au coincis cu perioada de singurătate pe care o resimțeam într-o țară străină, cu o limbă pe care nu o înțelegeam mai deloc”.

„Era totul foarte încurcat, nu aveam drept de muncă, trebuia să lucrăm numai la negru, aşa că a fost cu adevărat o perioadă foarte grea pentru mine, dar de care îmi amintesc acum cu drag. Meserie am furat prima oară de la primul meu şef, Nicola Continu, cu care, culmea, încă sunt în legătură. Chiar mă gândeam să îl invit în România la un moment dat, să vorbească despre începuturile mele în bucătărie”, dezvăluie.

Șapte ani mai târziu de la momentul „aterizării” în Germania, după ce a trecut prin toate meseriile legate de domeniul gastronomic, avea deja primul restaurant.

„Deschiderea unui restaurant era mai degrabă un vis interzis pentru mine. Nu mă gândeam atât de departe, aş putea spune că a fost mai degrabă o întâmplare decât ceva plănuit. Schimbând mai multe restaurante, mi-am întâlnit adevăratul mentor, Nicola Quacquarelli, care, din păcate, nu mai este printre noi. El e cel care m-a ajutat foarte mult să deschid acest restaurant”, spune.

Dar pentru că există și un dar spus chiar de Alexandru Sautner. „Dacă ştiam la vremea respectivă cât de greu va fi… Am trecut dintr-odată de la statutul de angajat la cel de angajator, de proprietar. M-am lovit de toate problemele, nu doar de cele ce țineau de bucătărie, ci de personal, toată birocrația. N-a fost simplu deloc, dar ştiți vorba aceea – intri în horă, trebuie să joci. Aşa mi s-a întâmplat şi mie, am intrat în horă şi am început să joc. M-am descurcat, deşi perioada de început a fost extraordinar de grea, iar după un an am avut o explozie şi de atunci nu m-am mai oprit”, povestește.

Așa se face că în 2003 a urmat al doilea restaurant deschis, iar în 2005 l-a inaugurat pe al treilea, toate în Stuttgart.

Bucătar pentru Michael Schumacher, Mika Hakkinen sau Juan Pablo Montoya

Și cum a acumulat o experiență de top, chef Alexandru Sautner a ajuns să fie bucătar pentru nume extrem de importante din lume. Dar cheful e sincer și recunoaște că „ei nu ajungeau la mine neapărat pentru că auziseră de mine, ci pentru că restaurantul unde eram eu avea o colaborare strânsă cu un brand de renume – le făceam cateringul zilnic pentru zona VIP”.

„Toate vedetele care veneau la ei la cumpărături (pentru că aveau un concept special, VIP shop), seara veneau şi la noi la restaurant la masă. Aşa că i-am avut la masă pe Michael Schumacher, Mika Hakkinen, Juan Pablo Montoya, dintre piloții de Formula 1, dar și Mel C (de la Spice Girls) cu care am făcut şi un eveniment mare, inclusiv în România, dar şi multe alte personalități”, își amintește.

Iar cum afacerile îi mergeau bine în Germania, în 2013 a revenit în România, unde a deschis o plajă și un restaurant, la Mamaia, alături de Ciprian Marica.

„Cu Ciprian m-am cunoscut în Germania, prin intermediul unui prieten foarte bun, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, Armin Veh, antrenor la VfB Stuttgart. În perioada aceea, echipa lui îl transferase pe Marica şi aşa am ajuns eu să îl cunosc. De atunci am rămas foarte buni prieteni, aşa că asta a fost şi conjunctura prin care am ajuns să deschidem acest business în România, plaja Caelia şi restaurantul din Mamaia, care au fost un foarte mare success”, spune Sautner.

Gelateriile, cheia succesului: „Nu existau în România la vremea respectivă”

Ulterior a decis să plece în Bologna, la Ice University, pentru a-și urma visul. Sautner avea să meargă la Rimini, cel mai mare târg de înghețată din lume, acolo unde a descoperit Emilia Cremeria.

Astfel, a decis să deschidă o franciză în România. După negocieri cu italienii, a reușit să investească 250.000 de euro, iar acum are peste 40 de puncte de vânzare în țară.

„Gândul de a deschide o gelaterie îl aveam încolțit demult în minte, mai ales că eu sunt un mare fan înghețată, iar în România, în perioada aceea nu era prea folosită această nişă. M-am gândit că oricum la mare sezonul dura maximum patru luni, destul de scurt, iar apoi eram liber, aşa că atunci am luat decizia să deschid prima gelaterie”, recunoaște.

„Nu a fost o idee rea, deşi cunoscuții nu prea îmi dădeau sorți de izbândă. Cultul acesta al înghețatei artizanale nu era prea dezvoltat la noi, dar cred că tocmai ăsta a fost motivul succesului meu. Era ceva deosebit, ce nu exista în România la vremea respectivă”, punctează chef Alexandru.

Marea dezamăgire și un semnal de alarmă: „Ca să ajungi chef este foarte multă muncă, experiență şi mult, mult sacrificiu”

Cu ani de muncă în spate, cu realizări importante în carieră, dar și cu multe momente dificile trecute, chef Alexandru Sautner a ajuns la masa juraților de la „Chefi la cuțite”, show-ul culinar transmis de Antena 1.

„Cred că de la TV se vede cel mai bine ce fel de temperament am eu în bucătărie. Sunt puțin, puțin mai relaxat, am alt stil de a lucra în bucătărie, dar chiar şi eu câteodată îmi pierd cumpătul. Asta am şi spus, de când am venit la Chefi la cuțite, că îmi doresc să fiu eu, exact aşa cum sunt eu, cu bune, cu rele, dar, mai ales, cât mai autentic”, recunoaște Sautner.

Care spune că pe stradă „oamenii mă recunosc, mă opresc să facem o poză, unii îşi dau coate când trec pe lângă ei, iar sentimentul e unul şi plăcut, şi ciudat în acelaşi timp. De ce spun ciudat? Pentru că eu sunt un om normal, cât mai natural. Mă bucur tare că lumea ne îndrăgeşte, pe toți jurații emisiunii, iar asta se vede şi în audiența emisiunii”.

Dar pe lângă atâtea bile albe, Sautner spune că „văd din ce în ce mai mulți tineri talentați care vor să ardă anumite etape. Cred că e un trend acum, văd foarte mulți bucătari care refuză să își spună aşa, sunt toți chefi”.

„Indiferent că fac o porție de spaghete, o salată, un starter, ei se autointitulează «chefi». Or, ca să ajungi chef, în adevăratul sens al cuvântului, este foarte multă muncă, experiență şi mult, mult sacrificiu. Ce le-aş spune eu? Să aibă răbdare, să acumuleze cât mai multă experiență şi o să vină şi timpul lor. Atâta vreme cât sunt talentați şi pasionați, cu siguranță vor ajunge chefi importanți”.

CITEȘTE ȘI:

• Ștefan Popescu, de la pompier la chef de succes și jurat la „Chefi la cuțite”: „Am fost copilul cu cheia de gât, în picioarele goale”
• Orlando Zaharia, bucătarul președintelui Traian Băsescu și jurat la „Chef la cuțite”: „Românii știu ce înseamnă fine dining, dar gusturile sunt în schimbare”

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]