După ce ai găsit destinația de vacanță ideală și pare că ai făcut alegerea potrivită, trebuie să iei o decizie și asupra beneficiilor pe care ți le dorești în vacanță. Vrei să ai mese incluse? Ori vrei să beneficiezi de servicii adiacente care să îți înfrumusețeze vacanța? Atunci iată ce trebuie să știi despre diferența dintre all inclusive și ultra all inclusive.

Când a fost inventat conceptul all inclusive

Conceptul all inclusive a fost creat de belgianul Gerard Blitz, fondatorul Club Med, la sfârșitul anilor 1950, în Spania. Mai târziu, conceptul a ajuns în toate companiile Med care se aflau în țări precum Egipt, Tunisia sau Caraibe.

În Turcia, conceptul de all inclusive a apărut în anul 1995, iar locul care l-a implementat pentru prima dată a fost Calista Resort 5 Stele din Belek, Antalya. Ulterior, conceptul de all inclusive s-a răspândit în multe alte țări precum Croația, Grecia sau Bulgaria.

Ce înseamnă All inclusive (AI)

O vacanță în care vei beneficia de servicii all inclusive înseamnă că vei avea inclus în preț toate mesele principale (mic dejun, prânz, cină), băuturi răcoritoare, dar și alcoolice locale, snacks-uri, dar și băuturi și gustări în zonele de piscină ori alt bar amenajat pe plajă.

Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”
Recomandări
Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”

De asemenea, în prețul plătit inițial, pentru all inclusive, vei avea acces gratuit și la piscina din locație, șezlong, umbrelă și accesorii de plajă, precum prosop, dar și acces gratuit la diferite facilități din resort, precum programe de aminație ori facilități pentru sport.

Dreptul pe care îl primești odată cu achiziționarea pachetului este dat de o brățară pe care o vei primi la sosirea în resort.

Ce înseamna Ultra All Inclusive (UAI)

În regimul ultra all inclusive, vei beneficia de toate facilitățile standard de mai sus, din pachetul all incluisve, iar pe lângă asta vei avea parte și de băuturi alcoolice și non alcoolice de import, dar și de cocktail-uri speciale locale, gustări între mese, și alte facilități ale resortului precum: spa, sporturi nautice, petreceri.

Locațiile care oferă servicii de 5 stele, în regim ultra all inclusive, pot pune la dispoziția turiștilor, pe lângă toate beneficiile de mai sus, încluse în pachet, și posibilitatea de a servi un late dinner, cină la o oră târzie față de ora standard a mesei, dar și posibilitatea de a avea rezervare pentru cel puțin o masă la un restaurant cu meniu a-la-carte.

Diferența dintre all inclusive și ultra all inclusive

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii din diaspora votează masiv
Recomandări
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii din diaspora votează masiv

Pentru all inclusive, vei avea parte de servicii standard în pachetul de vacanță și anume:

  • 3 Mese pe zi – mic dejun, prânz, cină;
  • Plajă privată, piscină și accesorii pentru piscină;
  • Băuturi alcoolice de producție locală și băuturi răcoritoare în orice cantitate.
  • Pot fi suplimentate servicii precum: masaj, saună, serviciu de babysitting sau utilizarea infrastructurii sportive.

Pentru Ultra all inclusive, vei avea parte de serviciile all inclusive de mai sus, dar și o versiune cu servicii extinse precum:

  • 3 Mese pe zi, dar o gamă variată de preparate culinare, până la 10 feluri de mâncare din bucătăria internațională;
  • Gustări pe tot parcursul zilei în mini restaurante și în locurile special amenajate lângă piscină ori pe plajă;
  • O gamă variată de deserturi pe tot parcursul zilei;
  • Băuturi alcoolice și răcoritoare, locale și de import, pe tot parcursul zilei, în orice cantitate;
  • Mini bar actualizat zilnic în cameră;
  • Posibilitatea de a comanda produse alimentare în cameră;
  • Plajă și piscină privată;
  • Anumite sporturi de apă și facilități din resort.
  • Pot fi suplimentate servicii precum: parc acvatic, club sportiv, teren de sport, sală de gimnastică, saună.

Un regim de cazare atât all inclusive, cât și ultra all inclusive, presupune, pe lângă mâncare și băutură, și o cameră curată, spațioasă, care deține facilități precum: aer condiționat, mini bar, tv și toate accesoriile necesare pentru baie.

Cât costă un kilogram de varză nouă în piață? „E exact ce trebuie! Merge călită cu puțină cărniță”
Recomandări
Cât costă un kilogram de varză nouă în piață? „E exact ce trebuie! Merge călită cu puțină cărniță”

Ce înseamnă Extra All Inclusive (EAI)

Pachetul Extra All Inclusive conține toate serviciile ce sunt oferite în mod standard în regimul Ultra All Inclusive, dar și altele sumplimentare ce sunt disponibile în funcție de fiecare resort, hotel în parte. Pot fi beneficii precum: acces gratuit la multe sporturi nautice, servicii de spa, masaj, înfrumusețare, sau acces gratuit la teren de golf.

Ce înseamnă All Inclusive Light

Conceptul de all inclusive light reprezintă o variantă mai ieftină, din punct de vedere financiar, față de celelalte servicii. Presupune cele 3 mese principale pe zi, mic dejun, prânz și cină, iar băturile alcoolice și non alcoolice sunt servite doar în cadrul acestor mese. În rest, orice comandă efectuată între mese este contra cost.

În funcție de hotel ori resort, în regimul de all inclusive light mai poate fi inclusă și o gustare între mese, fără un cost suplimentar.

Opțiunile variază în funcție de fiecare țară și resort în parte. Ofertele all inclusive sau ultra all inclusive pot fi găsite în hoteluri de la 3 până la 5 stele, beneficiile și avantaje fiind diferite în funcție de politica fiecărei locații în parte.

Citește și: Locuri mai puțin aglomerate pe care să le vizitezi în iulie și august

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

LauraB123   •   05.08.2023, 15:59

N-am fost niciodată la all inclusive dar cred că odată cu apariția copilului este o buna optiune

TZTZ   •   02.08.2023, 20:44

Putina educatie pentru turistul roman nu strica...P.S. Un sfat in plus: In toate cazurile nu inseamna ca poti sa iti incarci rucsacul primit gratis de la vreo campanie promotioanala cu produse de la micul dejun sau alte mese pentru consumul tau personal cand iesi din locatia ta "exclusivista"

ElenaMA   •   02.08.2023, 15:42

bine de stiut

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Adevarul.ro
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Veşti proaste pentru un milion de pensionari. Ce se întâmplă cu mica recalculare
Observatornews.ro
Veşti proaste pentru un milion de pensionari. Ce se întâmplă cu mica recalculare
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei
HOROSCOP
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI