Numărul îi include doar pe cei care au fost daţi dispăruţi de membrii familiei şi care au furnizat, de asemenea, informaţii personale şi mostre biologice pentru a permite identificarea lor, a declarat Curtea Superioară de Justiţie din regiunea Valencia.

Aceasta a adăugat că ar putea exista mai multe cazuri de persoane dispărute ale căror detalii nu au fost încă înregistrate.

Peste 200 de oameni declarați morți, după inundațiile din Spania

Mai mult de 200 de persoane au fost confirmate moarte, inclusiv români, după ce ploile abundente de săptămâna trecută au provocat revărsarea cursurilor de apă și au cuprins suburbiile din sudul oraşului Valencia, măturând maşini şi inundând proprietăţi şi parcări subterane.

„Există încă persoane dispărute care trebuie localizate, case şi afaceri distruse, îngropate sub noroi şi mulţi oameni care suferă de lipsuri severe. Trebuie să continuăm să lucrăm”, a declarat marți Sanchez, într-o conferinţă de presă la Madrid.

Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”
Recomandări
Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”

Cel puţin 217 persoane au murit în Valencia, Castilia-La Mancha şi Andaluzia, dar numai 133 au fost identificate până în prezent.

Curtea a declarat că medicii legişti au făcut 195 de autopsii şi că 62 de cadavre nu au fost încă identificate.

Garda naţională a Spaniei a cerut marţi rudelor persoanelor dispărute să furnizeze mostre ADN pentru identificarea cadavrelor.

Ajutor de peste 830 de milioane euro pentru întreprinderile mici şi lucrătorii afectaţi de dezastru

O navă de cercetare a organismului ştiinţific naţional CSIC va ajunge la Valencia pe 9 noiembrie pentru a contribui la eforturile de căutare, a declarat marţi Ministerul Ştiinţei.

Nava dispune de tehnologie pentru a obţine imagini detaliate ale fundului mării şi pentru a explora zonele greu accesibile, a precizat acesta. Au existat sugestii conform cărora unele dintre persoanele dispărute ar fi putut fi luate de ape și duse în jos pe râuri sau în larg.

Ajutorul va include 838 de milioane de euro în numerar direct pentru întreprinderile mici şi lucrătorii independenţi afectaţi de dezastru şi 5 miliarde de euro în împrumuturi garantate de stat.

Guvernul naţional va finanţa 100% din costurile de curăţare suportate de administraţiile locale şi jumătate din reparaţiile la infrastructură, a declarat Sanchez.

Cum poate fi redus deficitul bugetar fără creșteri de taxe. Soluțiile economiștilor: tăierea investițiilor inutile, taxarea inversă la TVA, eliminarea unor de programe de stat
Recomandări
Cum poate fi redus deficitul bugetar fără creșteri de taxe. Soluțiile economiștilor: tăierea investițiilor inutile, taxarea inversă la TVA, eliminarea unor de programe de stat

Peste 100.000 de maşini, avariate de inundaţiile din Spania

Peste 100.000 de maşini au fost avariate de inundaţii, a declarat Sonia Luque, coordonatoarea Reţelei companiilor de asistenţă rutieră (REAC), în timp ce pagubele provocate întreprinderilor din oraşele afectate de inundaţii s-ar putea ridica la peste 10 miliarde de euro.

În faţa criticilor şi a furiei faţă de răspunsul lent la dezastru, Sanchez a declarat că Guvernul s-a bazat pe sprijinul a aproape 15.000 de poliţişti şi militari pentru a ajuta la curăţarea zonelor afectate de inundaţii, împreună cu sute de funcţionari forestieri, criminalişti, agenţi vamali şi utilaje grele pentru a curăţa drumurile şi molozul.

De ce nu a decretat premierul Spaniei stare de urgență

Pentru a apăra guvernul, Pedro Sanchez a susținut că nu a declarat stare de urgenţă, care ar fi permis Madridului să controleze criza, deoarece ar fi fost mai puţin eficient.

El a afirmat că personalul a fost pregătit să fie dislocat din primul minut, dar a avut nevoie de aprobarea guvernului regional condus de Partidul Popular conservator.

Liderul regiunii Valencia, Carlos Mazon, a declarat luni că întârzierea avertizării populaţiei a fost cauzată de Confederaţia Hidrografică Jucar (CHJ), care măsoară debitul râurilor și care a anulat de trei ori o alertă planificată.

Scrisoarea trimisă de un miner din Praid care a anticipat dezastrul: „Suntem bărbați, dar ne e frică. Am gânduri negre, mi-e teamă că vor deveni realitate”
Recomandări
Scrisoarea trimisă de un miner din Praid care a anticipat dezastrul: „Suntem bărbați, dar ne e frică. Am gânduri negre, mi-e teamă că vor deveni realitate”

CHJ a replicat că nu emite alerte privind riscul de inundaţii, acestea fiind responsabilitatea guvernelor regionale ale Spaniei.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)

beldeanioan 11.11.2024, 02:20

De vina sunt cei morti - cladic in ginta latina!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.