Vechea ordine economică mondială este moartă. China și alte țări trebuie să gândească în mod nou

Opinie de Martin Wolf

În opinia mea, este o prostie să ne imaginăm că o lume condusă de „marile puteri” prădătoare ar fi superioară celei pe care o avem. Cu toate acestea, dacă protecționismul lui Trump trebuie să piardă, mercantilismul chinez nu trebuie să câștige, deoarece și acesta creează dificultăți globale substanțiale.

Pentru a înțelege problemele cu care se confruntă economia mondială, este util să pornim de la tema „dezechilibrelor globale”, care a fost mult discutată în perioada premergătoare crizelor financiare globale și din zona euro din 2007-2015. În anii care au urmat, aceste dezechilibre s-au redus, dar imaginea de ansamblu nu s-a schimbat.

După cum se menționează în ultima ediție a World Economic Outlook a FMI: China și țările creditoare europene (în special Germania) au înregistrat excedente persistente, în timp ce SUA a înregistrat deficite compensatorii. Drept urmare, poziția netă a SUA în investiții internaționale a fost de minus 24% din producția mondială în 2024. Deoarece SUA înregistrează deficite comerciale și de cont curent și are un avantaj comparativ în domeniul serviciilor, aceasta înregistrează și deficite mari în sectorul manufacturier.

Recomandări

Tatăl lui Vlad Pascu le oferă câte 20.000 de euro daune morale părinţilor celor doi studenţi ucişi cu maşina de fiul lui

Și ce dacă? ar întreba un susținător fervent al liberei piețe. Într-adevăr, chiar și un adept al pieței libere nu atât de pasionat ar putea remarca, pe bună dreptate, că SUA au avut norocul de a trăi peste posibilitățile lor timp de decenii. Acest lucru nu trebuie să fie neapărat o problemă: la urma urmei, nimeni nu va putea obliga SUA să-și plătească datoriile. De asemenea, SUA dispun de mijloace, unele elegante, altele mai puțin elegante, de a intra în incapacitate de plată. Ne vin în minte inflația, deprecierea monedei, represiunea financiară și falimentul în masă al întreprinderilor.

Cu toate acestea, se pot observa cel puțin trei mari lacune în această viziune destul de complacentă asupra dezechilibrelor globale mari și persistente. Prima este că acestea au devenit nocive din punct de vedere politic – atât de nocive, încât au contribuit la alegerea lui Trump în funcția de președinte de două ori. A doua este că în partea excedentară a bilanțului se află intervenții cu sumă negativă menite să schimbe echilibrul global al puterii economice.

Deși relațiile internaționale nu se reduc doar la puterea economică, aceasta din urmă este, cu siguranță, o componentă esențială a acestora. Al treilea este că deficitul extern tinde să fie compensat de împrumuturi interne nesustenabile. Combinate cu fragilitatea financiară, acestea din urmă pot duce la crize financiare majore, așa cum s-a întâmplat între 2007 și 2015. Economiile sectoriale și balanțele investiționale sunt indicatori revelatori ai acestei ultime provocări.

Recomandări

Oamenii președintelui Dan, noile mutări politice și debutul negocierilor pentru guvern. Prima predare simbolică a puterii | Reportaj

Străinii înregistrează de zeci de ani un excedent substanțial al economiilor față de SUA. De asemenea, întreprinderile americane se află în echilibru sau în excedent de la începutul anilor 2000, în timp ce gospodăriile americane înregistrează excedent din 2008. Deoarece aceste balanțe sectoriale trebuie să se echilibreze la zero, contrapartida internă a deficitului de cont curent al SUA a fost reprezentată de deficite bugetare cronice.

Dacă ratele reale ale dobânzii ar fi fost ridicate, deficitele fiscale ar fi putut alimenta deficitele externe cronice. Dar s-a întâmplat exact invers: ratele reale ale dobânzii au fost scăzute sau foarte scăzute. Ipoteza keynesiană pare corectă: afluxul de economii străine nete, reflectat în excedentele contului de capital (și deficitele contului curent), a făcut necesare deficite fiscale mari, deoarece, în caz contrar, cererea internă din SUA ar fi fost cronic insuficientă.

China nu este singurul actor de pe cealaltă parte a balanței globale. Dar este cel mai important. Michael Pettis are, în opinia mea, dreptate când spune că economia mondială nu poate acomoda cu ușurință o economie uriașă în care consumul gospodăriilor reprezintă 39% din PIB, iar economiile (și, prin urmare, investițiile) sunt la fel de mari. Este, de asemenea, clar că acest lucru a contribuit la impulsionarea a ceea ce Rhodium Group consideră a fi o politică de succes, denumită „Made in China 2025”. Inevitabil, puterile industriale existente sunt speriate de acest juggernaut fabricat în China.

Recomandări

Trump le-a spus europenilor că Putin nu vrea să oprească războiul din Ucraina pentru că e sigur că o să-l câștige

Asta ne readuce la întrebarea de săptămâna trecută: cine va câștiga războiul comercial dintre SUA și China? Am susținut că China va câștiga, în parte pentru că SUA s-au făcut atât de puțin credibile și în parte pentru că China are opțiunea de a extinde cererea internă și astfel de a compensa cererea pierdută din SUA. Matthew Klein răspunde, în excelentul său articol Substack The Overshoot, că China are de mult această opțiune, dar nu a reușit să o utilizeze. Răspunsul meu este că China trebuie să o facă acum și astfel va alege să extindă cererea, mai degrabă decât să accepte o recesiune internă masivă. Vom vedea.

Rezultatul războiului comercial dintre SUA și China și posibila evoluție a tarifelor impuse de Trump sunt întrebările imediate. Dar problemele mai largi nu trebuie ignorate. Politica comercială nu trebuie judecată izolat. Așa cum știau cei care au fondat sistemul comercial postbelic, în special Keynes însuși, succesul acestuia depinde și de ajustarea macroeconomică globală și, prin urmare, de modul în care funcționează sistemul monetar internațional.

În prima etapă a perioadei postbelice, SUA au înregistrat excedente enorme ale contului curent, dar le-au reciclat în împrumuturi. În a doua etapă, până în 1971, excedentele SUA s-au erodat. Acest lucru a dus la sfârșitul parității fixe a dolarului și la introducerea generalizată a regimului de flotare a monedei și a țintirii inflației, cel puțin în țările cu venituri ridicate. Acest sistem a funcționat destul de bine înainte de ascensiunea rapidă a Chinei. Odată cu aceasta, perioada în care SUA puteau acționa ca împrumutător și cheltuitor de ultimă instanță, testată în anii ’80 de Japonia și Germania, a devenit imposibilă din punct de vedere politic și economic.

Imprevizibilitatea lui Trump și accentul pe acordurile bilaterale sunt într-adevăr nechibzuite. Dar vechea ordine economică condusă de SUA este acum nesustenabilă. SUA nu vor mai servi drept factor de echilibru de ultimă instanță. Lumea – în special China și Europa – trebuie să gândească în mod nou.

Urmărește-ne pe Google News