Societatea civilă a învins – nu chiar! Cei care au contribuit decisiv sunt, culmea, bunicii și nepoții 

Hai să stăm calm și să judecăm drept. Să terminăm cu elitisme, clasisme și exclusivisme ieftine care în esență sunt un soi de AUR pe invers. Repet: să terminăm cu „votul superior” și „votul inferior” și „cetățenii buni” și „cetățenii răi” – e timpul concilierii. (pe larg ai despre Societatea civilă)

Deocamdată a învins un candidat la Președinție care a avut o susținere mai mare și al cărui electorat e compus foarte divers. Ba chiar, cum ne arată sociologul Cătălin Stoica (link), datele arată că au votat pentru Nicușor Dan un electorat foarte stigmatizat de „societatea civilă”: au votat bunicii cărora li se cerea retragerea votului sau ascunderea buletinelor pe vremea lui Băsescu și Iohannis – feblețea „societății civile”. Am uitat? Da – bunicii ne-au „salvat”.

Așa cum, tot din date exacte, vedem cum votantul „bun” din „lumea civilizată” – faimoasa diasporă UE – a întors armele: cei ce l-au făcut președinte pe Iohannis era mai să-l facă președinte pe Simion. Ghinion invers.

Dacă o să vă uitați pe date atent o să vedeți multe straturi și complicații și că votul e structurat foarte diferit și are la bază mai degrabă elemente sociale și economice, dar și frustrări legate de abandon și nereprezentare politică și administrativă. Vor veni oameni care se pricep să ne explice.

Recomandări

„Dacă Rusia atacă NATO, portul Constanța va fi printre primele ținte”. Avertisment dur pentru România de la generalul Ben Hodges

La fel: să terminăm cu „votul geografic” – România „bună” și România „rea”. Dacă săpăm mai adânc vedem că ai „Vaslui” destul la Cluj, Iași sau Timișoara – și invers. Centrul votează într-un fel și periferia altfel. Oare de ce?

Cei care au contribuit decisiv sunt culmea bunicii și nepoții (a se vedea structura de vârstă) – atenție: femeile au avut un rol esențial aici (o temă aparte). Un rol important l-au avut partidele, foștii candidați, și chiar „ciuma roșie”. Așa cum cazul Basarabiei și Secuimea sunt subiecte separate care trebuie atent analizate: ei pot vota și invers, că deseori interesele sunt altele. Să nu idilizăm și moralizăm votul – el e pe interese și negocieri de interese.

A fost o victorie a Societății civile Ro epoca Băsescu&Iohannis? Aducerea la putere DA – rezultatele: catastrofă. Ne asumăm ceva? Sau facem la final un film: ne scuzați dragi votanți – doar ne-a dezamăgit, dar noi am avut intenții bune. Pe bune? Asta e un mare fiasco. 

Recomandări

Numele surpriză din PSD pentru Primăria Capitalei, anunțate de Daniel Băluță, prim-vicepreședinte. Cine este singurul nominalizat din PNL

O victorie a Societății civile Ro e atunci când președintele pe care-l impui își îndeplinește mandatul cu rezultatele promise cât de cât și când tu stai cu tunul pe el să le îndeplinească. Așa a fost pe vremea lui Băsescu și Iohannis? Că am trăit cu toții în România. Deci ea poate spune asta peste 5 ani: nu acum.

Așa că mai calm – are și Societatea civilă Ro părțile ei bune și propriile sale păcate și isterii. Societatea civilă Ro nu e diferită de societatea românească. Sau am uitat că și Nicușor Dan, dar și George Simion sunt „emanații” ale acestei societăți civile – de acolo au ieșit ambii.

Da: societatea civilă românească a produs și Nicușor Dan, dar și George Simion – nu avea cum să piardă.

Deocamdată avem un președinte, pe Nicușor Dan, care are multe de făcut, dar mai ales să concilieze o țară explodată și plină de confruntări. Iar Societatea civilă ar trebui să ajute și să urmărească derapajele, pentru că Nicușor Dan nu mai este un președinte al Societății civile, ci al tuturor cetățenilor.

În concluzie două opinii importante. Prima îi aparține profesorului de științe politice de la Universitatea de Vest Timișoara – Emanuel Copilaș.

„Și încă ceva: nu societatea civilă a câștigat ieri (n.r. – pe 18 mai), așa cum văd că începe să se afirme pe ici, pe colo. De câștigat nu a câștigat nimeni – s-a câștigat doar timp, ceea ce, admit, contează, dacă este bine folosit. De pierdut au pierdut aceiași care oricum erau obișnuiți să piardă, de peste trei decenii încoace, cei cărora nu le-a rămas decât un amar, confuz și neîmplinit sentiment de răzbunare. Dacă asta a produs democrația noastră de după 1989, o Românie care doar vrea să se răzbune, fără să o mai intereseze nimic altceva, și alta care vrea doar să continue așa ca până acum, fără să se intereseze în mod real de prima, ba chiar rușinându-se cu ea – atunci ar trebui probabil să ne fie frică, nu să sărbătorim austeritatea pro-europeană care, așa cum bine au intuit votanții aflați de partea «greșită» a istoriei, tot pe ei îi va afecta cel mai mult. Criza politică nu s-a terminat. Criza politică de abia acum începe”.

Recomandări

De ce promisiunea lui Nicușor Dan că nu va crește TVA nu e marketing

A doua opinie importantă aparține lui Cornel Ban – profesor la Copenhagen Business School.

„Am scăpat la limită, cu unghiile roase, de un scenariu extrem de prost, adus de o contra-elită politică obscurantistă, ce a mobilizat energetic mânia unei răscoale sociale cu cauze atribuibile în mare parte unui model socioeconomic aflat la pragul atacului de cord. Trebuie spus răspicat: catastrofa politică este doar amânată, dacă centrismul nu își va face un examen autocritic sever și nu va ieși din bula analitică și ideologică care, în mare parte, a condus aici.

Ideea este, pe scurt, următoarea: o mare parte din valul politic extremist nu poate fi separată de extremismul structural al sistemului de distribuție al economiei politice românești. Ce sistem politic, oricât de necorupt, poate rezista la peste 20% șomaj în rândul tinerilor, peste 30% risc de sărăcie și… 19% deprivare materială severă, în condițiile în care modelul economic european de care depindem este, la rândul său, constrâns de avansul tehnologic chinez și de protecționismul american? Ce model de creștere poate face față șocurilor cu deficite gemene imense, întinse pe ani, și un stat subfinanțat și atât de slab profesionalizat încât nici banii nerambursabili de la UE nu se bagă integral în țară? Ce este echilibrat în toate acestea?

Ponderea sărăciei extreme este mai mare decât în țările balcanice din afara UE, iar pentru a găsi situații similare trebuie să mergi în state sărace din America Latină. Ce este «Europa» în acest monstru carnasier? Ce ai de pierdut în distopia socială românească dacă ești în aceste pungi de sărăcie zidite adesea lângă creșteri economice record și orașe cu nișe tehnologice competitive global în care salariile trec de media unor părți din Europa de Sud, zona în care se afla grosul migrației românești?

Crede cineva serios că asemenea flageluri se combat cu «lupta împotriva corupției»? 

Noul președinte ar trebui să-și calce pe instinctul economic și anturajul de dreapta economică dură și, în baza formației carteziene primite, să ia în serios aceste falii, organizând – chiar cu prețul propriului destin politic – un efort colectiv de europenizare reală a economiei redistribuirii bunăstării. Literatura de specialitate este clară: mult mai mulți bani la buget (estimez minimum 8% din PIB), un sistem fiscal puternic progresiv în ansamblul său, o bază locativă cu costuri reduse pentru o urbanizare accelerată. Aceasta din urmă va aduce o creștere de productivitate și va reduce accelerat sărăcia, concentrată masiv în mediul rural. Însă cu soluții locative «de piață», aceste procese nu vor avea loc, lăsând piromanilor neolegionari teren liber de acțiune.

Dacă răsuflăm ușurați și ne întoarcem la vechile ciorbe neoliberale reîncălzite, să nu ne mirăm că am primit doar o pauză de la coșmarul politic. Extremismul social și economic care a lăsat această rană să supureze ne-a adus aici și este cât se poate de clar că a devenit un bolovan legat de glezna asanării politice. A nu schimba sistemul distributiv din temelii ar fi, comparativ vorbind, ca și cum nu ai face reforma agrară din anii douăzeci. Dacă nu de la convingere, măcar dintr-un reformism social al fricii de extincție politica sa înceapă acest demers”.

Foto: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News