Peste aproximativ o săptămână, Liviu-Alexandru Stoian, din Alexandria, Teleorman, ar trebui să ajungă în capitala Austriei, la medicii vienezi de la „Wiener Privatklinik-WPK”. În urma celor mai recente controale pe care i le-au făcut adolescentului care suferă de cancer, morbus osler și hidronefroză, specialiștii au descoperit că oasele sale toracice au intrat într-un periculos proces de deformare, care poate fi stopat doar printr-o intervenție chirurgicală. Pentru a fi operat, Liviu are nevoie urgent de 200.000 de euro. Fără această intervenție de îndreptare a oaselor, inima și plămânii băiatului de 15 ani sunt „strivite” în cutia toracică.

Liviu se luptă cu boli îngrozitoare

Liviu – aflat în programul de susținere al Fundației Ringier Românianu s-a putut bucura niciodată de copilărie și de jocurile ei. Cei 15 ani care s-au scurs de când a venit pe lume, lungi cât o viață de om, au însemnat pentru băiat doar chin și suferință. Doar spitale, săli de operație și cabinete ale terapeuților…

Un calvar care a început încă de la naștere când o malformație genetică i-a afectat grav laba piciorului drept (n.r. – încovoiată înspre călcâi) și a continuat de-a lungul anilor, când Liviu s-a îmbolnăvit de hidronefroză, de cancer și de maladia morbus osler (n.r. – o afecțiune extrem de rară a vaselor de sânge care îi provoacă hemoragii dese și foarte puternice). Boli cumplite, îngrozitoare, asalturilor cărora Liviu le-a rezistat chiar și atunci când până și specialiștii nu prea mai credeau în rezultatele tratamentelor pe care le primea.

Tamila Andreea Cristescu, fiica lui Radu Cristescu de la PSD, rechemată de Oana Țoiu de la Consulatul din New York și dată afară din MAE. Ce salariu avea
Recomandări
Tamila Andreea Cristescu, fiica lui Radu Cristescu de la PSD, rechemată de Oana Țoiu de la Consulatul din New York și dată afară din MAE. Ce salariu avea
Liviu are nevoie de 200.000 de euro pentru a fi operat în Austria. Afecțiunea de care suferă băiatul care are cancer și morbus osler îi deformează oasele toracice, care îi „strivesc” inima și plămânii
Liviu, în timpul unei examinări la „Wiener Privatklinik-WPK”, din Austria

Șansa lui Liviu, care se agață de fiecare clipă de viață, operația de îndreptare a oaselor toracice

„Dorința de a trăi, puterea pe care a primit-o de la Dumnezeu ca să se agațe de orice clipă de viață, oricât de grea ar fi, și rugile noastre l-au ținut lângă mine și lângă surioara lui. Copilașul meu nu a abandonat niciodată lupta… A privit mereu către viitor… Medicii din Austria (n.r. – de la „Wiener Privatklinik-WPK”) care îl au în grijă au găsit și acum, ca de fiecare dată, soluția salvatoare…

Copilașul meu are iar nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet pentru că suntem într-o situație disperată, fără ieșire. Liviu trebuie operat urgent deoarece oasele cutiei toracice au intrat într-un proces periculos de deformare care face ca inima și plămânii să-i fie comprimate”, ne-a spus Georgiana Stoian, 37 de ani, mama lui Liviu, o femeie care cunoaște pe propria piele suferința unui om cu probleme oncologice.

Liviu, a cărui inimă și ai cărui plămâni „trag” greu, are nevoie „peste noapte” de 200.000 de euro

Conform planului gândit de echipa de medici vienezi (n.r. – chirurgi ortopezi și anesteziști), Liviu – care recent s-a întors din capitala Austriei, unde a efectuat testele finale necesare intervenției chirurgicale (n.r. – analize care să arate gradul de coagulare al sângelui, ecografii la inimă și la plămâni) – ar trebui să intre în operație pe 15 decembrie. Pentru data de 13 decembrie este prevăzută internarea, iar pregătirile pentru intubare au fost stabilite pentru 14 decembrie.

Epoca de aur a angajatorilor e pe sfârșite. Forța de muncă devine mai rară și mai greu de atras. Două strategii esențiale
Recomandări
Epoca de aur a angajatorilor e pe sfârșite. Forța de muncă devine mai rară și mai greu de atras. Două strategii esențiale

Zile de „foc” pentru copilul suferind care are mare nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet și al fundațiilor pentru a putea să strângă rapid, peste noapte s-ar putea spune, cei 200.000 de euro. Bani necesari intervenției chirurgicale în timpul căreia fiecare os toracic îi va fi „blindat” cu tije metalice pentru a stopa procesul de deformare care duce la comprimarea inimii și a plămânilor.

Organe vitale care, acum, funcționează la capacitate redusă: plămânii la doar 70 la sută, în scădere dramatică de la ultimele examinări, în timp ce inima pompează sânge cu greu, afecțiuni care îngreunează respirația lui Liviu.

„Vă implor să mă ajutați să-mi salvez copilul!”

„Într-o săptămână ar trebui să fim în Austria (n.r. – 13 decembrie), la operația care îmi poate salva copilul. Dar cu ce bani?! E vorba de o avere, sunt 200.000 de euro pe care nu i-am putea strânge singuri nici în zece vieți! De aceea, îi implor pe toți oamenii cu suflet, care mereu au fost lângă copilașul meu, să ne ajute să strângem acei bani. Singuri nu vom reuși… Și asta ar însemna ca băiețelul meu să aștepte în suferință ca oasele toracice să-i comprime inima și plămânii până ce nu va mai putea respira… Vă implor să mă ajutați să-mi salvez copilul!”, este apelul disperat pe care Georgiana Stoian, mama lui Liviu, îl face prin intermediul Fundației Ringier România.

Liviu are nevoie de 200.000 de euro pentru a fi operat în Austria. Afecțiunea de care suferă băiatul care are cancer și morbus osler îi deformează oasele toracice, care îi „strivesc” inima și plămânii
Medicii vienezi i-au arătat mamei lui Liviu cum să folosească dispozitivul de îndreptare manuală a oaselor cutiei toracice a băiatului
Cum au sabotat comuniștii elicopterul IAR 330, pe care-l voiau asamblat integral în România. Contract de 100 de milioane de dolari în Peru, pierdut pe recomandări de la partid
Recomandări
Cum au sabotat comuniștii elicopterul IAR 330, pe care-l voiau asamblat integral în România. Contract de 100 de milioane de dolari în Peru, pierdut pe recomandări de la partid

O dată pe zi, mama lui Liviu „trage” de oasele fiului ei

Pentru a rezista cumva procesului de deformare a oaselor cutiei toracice care duce la „strivirea” inimii și a plămânilor, băiatului suferind i se aplică zilnic o procedură extrem de dureroasă de îndreptare manuală a sternului și a coastelor. Cu ajutorul acestui dispozitiv medical recomandat de specialiștii vienezi, un soi de ventuză acționată cu o pompiță, mama lui Liviu îi „trage” de oase pentru a face loc, temporar, organelor vitale din cuta toracică ce, de la o zi la alta, sunt din ce în ce mai afectate de presiunea cauzată de procesul de deformare a coastelor și a sternului.

Cei care doresc să îl ajute pe Liviu o pot face folosind următoarele conturi ale Fundației Ringier:

RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – LEI

RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EURO

Citește mai multe despre copiii pe care Fundația Ringier îi sprijină de 11 ani la rubrica AJUTĂ COPIII




Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

bituca 08.12.2023, 05:32

E o suma mare de bani dar am speranta ca o sa se stranga acesti bani.

Avatar comentarii

Nelualex.83 07.12.2023, 11:22

Doamne ajută acest copil să se facă bine ,să fie sănătos!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.