Cuprins:
UE sancționează în premieră acțiunile destabilizatoare ale Rusiei
UE a adoptat cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva regimului de la Moscova, care vizează mai multe capitole-cheie, printre care flota fantomă a Kremlinului, utilizată pentru ocolirea sancțiunilor energetice, încălcarea drepturilor omului în Rusia, utilizarea armelor chimice în Ucraina și, în premieră, activități destabilizatoare peste hotare.
Consiliul UE a lărgit de asemenea gama sancțiunilor pentru a permite vizarea unor active tangibile legate de activitățile destabilizatoare, precum nave, aeronave, proprietăți și elemente fizice ale unor rețele digitale și de comunicații, precum și tranzacții ale unor instituții financiare și entități care furnizează servicii cu criptomonede care facilitează direct sau indirect activitățile destabilizatoare ale Rusiei.
Spioni GRU, implicați în influențarea proceselor politice din Estonia și Germania
În plus, în contextul campaniei sistematice internaționale a Rusiei de manipulare a media și de distorsionare a faptelor menite să destabilizeze țările vecine și UE, Consiliul UE va avea de-acum încolo posibilitatea de a suspenda licențele de emisie ale instituțiilor de presă aflate sub controlul Kremlinului și să le interzică să-și difuzeze conținutul în blocul comunitar.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_244810a2c7ff55efad589f6a92820d37.jpg)
Totuși, măsura convenită marți nu îi va împiedica pe salariații acestor instituții să efectueze alte activități în UE decât emisia, precum efectuarea de documentări sau de interviuri, notează Agerpres.
Pe lista de sancțiuni a Consiliului UE au ajuns inclusiv spioni implicați în activități menite să submineze procesul politic dintr-un stat membru UE. Cei doi agenți sunt: Alik Hucibarov și Ilia Bocearov, ambii membri ai spionajului militar rus (GRU), cu activități împotriva Estoniei și Germaniei.
„Finul” lui Putin este acuzat de răspândirea dezinformării Kremlinului
Pe listă se mai află bloggerul german Thomas Röper, bloggerița rusă Alina Lipp, compania media turcă AFA Medya și fondatorul ei Hüseyin Dogru, „finul” lui Putin, fostul politician ucrainean Viktor Medvedciuk, și asociații săi: Artiom Marcevski și Oleg Voloșin.
De asemenea, Consiliul UE i-a introdus pe lista de sancțiuni și pe Viktor Lukovenko, șeful entității African Initiative, o agenție de știri implicată în răspândirea de propagandă rusă pe continentul african, Justin Blaise Tagouh, directorul executiv al grupului de presă International Africa Media și Mihail Prudnikov, care au răspândit cu toții dezinformare rusă și narațiuni antioccidentale în țările africane.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_6c5a3aff643f4938348b36623a55ca4d.jpg)
Este vizată de sancțiuni și compania Stark Industries, un serviciu de găzduire web, precum și CEO-ul său Iurii Neculiti, respectiv proprietarul Ivan Neculiti. Ei au acționat ca facilitatori pentru diverși actori sponsorizați de statul rus care au efectuat activități destabilizatoare precum amestecul pentru manipularea informațiilor și atacuri cibernetice împotriva UE și a unor țări terțe.
Companii de pescuit, sancționate deoarece au participat la misiuni de spionaj și sabotaj
Printre entitățile vizate de sancțiuni se află și două companii de pescuit, Norebo JSC și Murman Sea Food, care fac parte din campania sponsorizată de guvernul rus pentru misiuni de spionaj și sabotaj asupra infrastructurii critice, inclusiv asupra cablurilor subacvatice.
Pe listă se află și General Radio Frequency Center (GRFC) și directorul său în exercițiu, Ruslan Nesterenko, care sunt responsabili pentru acțiuni de război electronic ce au inclus bruierea semnalului GPS în statele baltice și afectarea aviației civile.
Cei introduși pe lista de sancțiuni sunt vizați de înghețarea activelor în UE, iar cetățenii și companiile din UE nu au voie să le pună la dispoziție fonduri. În plus, persoanele individuale sunt vizate de interdicții de călătorie în UE.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0652dacf478a819368126baf7aafadeb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_ab886603e783f3bfaa7e660b9d4c1d7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_dc28fea3ed88c19a52c83b11704b8077.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_329b64fb41da4ec62431c71e847520a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7dcd9e96c03af07335b8bd7fd0705359.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_cf9f3656d521f7ed777fe6e42b1dc331.jpg)