Cum se manifestă visele în plan psihologic

Visele sunt expresii complexe ale activității cerebrale, care se declanșează spontan în timpul somnului, având la bază o combinație subtilă între procesele subconștiente și inconștiente. Aceste trăiri onirice apar în mod natural, fără voința noastră, în special în faza REM a somnului (Rapid Eye Movement), o etapă cunoscută și ca „somn paradoxal”.

Aceasta se caracterizează printr-o activitate cerebrală intensă, asemănătoare stării de veghe, dar în care logica și memoria sunt diminuate. Din punct de vedere științific, visele pot fi analizate din mai multe perspective. Spre exemplu, neuroștiința studiază substraturile biologice ale fenomenului de visare, concentrându-se pe modul în care anumite zone ale creierului interacționează în timpul somnului, relatează Medical News Today.

În schimb, psihanaliza explorează simbolismul ascuns al viselor, considerându-le o adevărată cheie de acces către conflictele interioare și dorințele reprimate. În acest fel, visul devine un spațiu în care se amestecă imagini, sunete, emoții și idei, deseori în forme greu de explicat prin logica obișnuită.

Cât timp petrecem visând

În pofida faptului că adesea trec neobservate sau sunt uitate rapid, visele ocupă un timp considerabil din viața noastră. Cercetările de specialitate au arătat că, în fiecare noapte, o persoană poate petrece între 90 și 120 de minute visând, iar pe parcursul unei vieți întregi se adună în jur de șase ani pe care îi trăim în lumea viselor. Aceste episoade onirice se succed în cadrul mai multor cicluri REM, fiecare având diferite durate.

Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani
Recomandări
Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani

Oamenii de știință de la Cleveland Clinic ne explică faptul că visele tind să devină mai lungi și mai intense din punct de vedere emoțional pe măsură ce se apropie dimineața. Concret, unele pot dura doar câteva secunde, în timp ce altele se pot întinde pe parcursul a până la 30 de minute, cu o medie ce se situează între cinci și douăzeci de minute.

De asemenea, fiecare experiență onirică poartă cu ea fragmente din trăirile și gândurile noastre, reflectând complexitatea vieții psihice. Deși mecanismul exact prin care iau naștere visele rămâne în mare parte un mister pentru știință, este cert faptul că ele implică o colaborare complexă între diverse arii cerebrale. Această orchestrare neurală generează nu doar imagini și senzații, ci și simboluri și teme recurente, care pot oferi indicii valoroase despre stările noastre interioare, conflictele ascunse sau dorințele neexprimate.

Rolul viselor în echilibrul emoțional și mental

Motivul pentru care noi, oamenii, visăm rămâne o enigmă chiar și pentru știință, însă numeroase teorii încearcă să explice funcțiile acestui fenomen. Unii experți în domeniu susțin ipoteza că visarea contribuie la procesarea emoțiilor și la ordonarea informațiilor acumulate pe parcursul zilei. Alte teorii consideră visul un „produs secundar” al activității cerebrale nocturne, fără a avea, însă, un scop clar.

Elena, o româncă din Irlanda de Nord, trăiește în teroare, cu valiza la ușă și luminile stinse pe timp de noapte: „Vor să mă facă să fug”
Recomandări
Elena, o româncă din Irlanda de Nord, trăiește în teroare, cu valiza la ușă și luminile stinse pe timp de noapte: „Vor să mă facă să fug”

Totodată, există și alte ipoteze care susțin că visul reprezintă o formă de simulare mentală a unor situații reale, contribuind în acest fel la adaptarea noastră emoțională și socială. Cercetătorii de la Sleep Foundation indică faptul că una dintre funcțiile esențiale ale viselor constă în reglarea afectivă și în consolidarea memoriei, permițând selecția informațiilor relevante și eliminarea celor inutile.

Mai mult, visarea poate acționa ca un sistem de curățare al creierului, ajutându-ne să ne debarasăm de gândurile redundante și să ne pregătim pentru noi provocări, contribuind la optimizarea funcțiilor cognitive. Factori ca stresul, alimentația, durerile de cap sau consumul excesiv de informații înainte de culcare pot influența natura și intensitatea viselor, arătând cât de sensibil este acest proces la stimulii externi și interni.

Ce înseamnă să interpretezi un vis

Interpretarea viselor este o practică ce datează de sute de ani, însă nici până astăzi nu a fost deslușit secretul. De-a lungul timpului, specialiștii în domeniu au dezbătut dacă visele au un înțeles real sau dacă sunt doar niște manifestări ale activității mentale dezordonate.

Sigmund Freud, care este considerat pionierul psihanalizei, a susținut ideea că experiențele onirice ascund adevăruri profunde despre noi înșine și că ele nu sunt deloc întâmplătoare, ci reflectă dorințe reprimate și conflicte nerezolvate. Neuropsihiatrul austriac a introdus conceptele de „conținut manifest”, care înseamnă ceea ce vedem în vis, și „conținut latent”, adică ceea ce visul exprimă cu adevărat, dincolo de aparențe.

Ultimele calcule pentru noul Guvern: propunerea PNL care a făcut șah mat PSD. Cine se încălzește pentru ministere
Recomandări
Ultimele calcule pentru noul Guvern: propunerea PNL care a făcut șah mat PSD. Cine se încălzește pentru ministere

Potrivit Verywellmind.com, pentru a înțelege cu adevărat mesajul pe care ni-l transmite un anumit vis este necesar un proces de autoanaliză, care presupune identificarea simbolurilor recurente și corelarea emoțiilor asociate cu trăirile personale. Astfel, visele devin o punte între conștient și subconștient, oferindu-ne indicii despre ceea ce se petrece în interiorul nostru.

Ce semnificație au visele în care ești concediat

Cercetările arată că 75% dintre oameni visează despre muncă în fiecare an, în special bărbații. A visa că ești concediat reflectă anxietate la locul de muncă și este legat de stresul și de tensiunile de la serviciu, dar și de modul în care comunici cu oamenii din jurul tău. Acest vis poate fi asociat și cu un sentiment de izolare în viața de zi cu zi, dar poate fi legat și de teama și de sentimentul de a gândi în subconștient că acest lucru s-ar putea întâmpla cu adevărat în viața de zi cu zi.

Dacă se apropie ceva important legat de locul tău de muncă, cum ar fi un interviu, o prezentare sau o evaluare a performanțelor tale profesionale, visul poate fi legat de propriile temeri. Rar se întâmplă ca acest vis să însemne că nu te simți în siguranță la locul de muncă și apar atunci când sunteți îngrijorat de performanța dumneavoastră la locul de muncă.

De asemenea, aceste vise sunt asociate cu un „hibrid” al nevoilor și dorințelor tale în viață și pot fi asociate cu scoaterea de la locul de muncă actual și cu recalificarea. A avea un vis recurent în care ești concediat poate indica și o problemă nerezolvată la job, iar visătorul poate încerca să comunice cu propriul subconștient, aflăm de pe Auntyflo.com. Este un vis anxios și poate fi asociat cu sentimentul unei obligații în viață. Să te visezi concediat de la locul de muncă actual sugerează că încerci să mergi înainte în viață, dar simți că ceva te ține pe loc. A fi concediat este cel mai rău coșmar al nostru din cauză că ne face să ne simțim temători, respinși și nedoriți.

Ce înseamnă dacă visezi că ești concediat

Visul că ești concediat este aproape la fel de urât ca atunci când visezi că ești urmărit de un monstru. Dacă visezi că ești dat afară de la actualul loc de muncă nu înseamnă că se va întâmpla și în viața reală. În general, acest vis simbolizează o mare prosperitate care urmează să apară în viața ta, iar în funcție de modul în care se întâmplă în vis, poate însemna și că deții controlul asupra propriei vieți. Iată mai jos câteva scenarii și semnificația fiecăruia.

Visezi că ești concediat

Acest vis este un semn că în curând vei trece printr-o serie de schimbări pozitive. Transformarea are legătură cu domeniul profesional, cu situația ta financiară sau chiar cu rezolvarea unei probleme care te frământă. Așadar, te poți relaxa, pentru că schimbarea care urmează îți va fi de mare ajutor. Într-o interpretare mai concretă, visul că ești concediat reflectă surpriza pe care o vei simți atunci când această schimbare se va produce pentru că va fi o surpriză plăcută.

Visezi că altcineva este concediat

Dacă visezi că altcineva este concediat, acest lucru simbolizează primirea unor vești bune. Este un mesaj transmis de subconștient, care îți spune să te pregătești pentru problemele care urmează. Este un avertisment de luat în serios, care te încurajează să fii pregătit pentru ceea ce va veni. Dacă în vis tu concediezi o persoană necunoscută, acest lucru poate însemna că cineva din jurul tău are nevoie de ajutor, fie sprijin financiar, fie un sfat. Trebuie să începi să fii atent la cei din jurul tău și să încerci să empatizezi pentru că este posibil ca cineva să aibă nevoie de tine, dar care să nu aibă curaj să-ți spună, conform Telegrafi.com.

Visezi că un prieten este concediat

Un vis în care un prieten apropiat este dat afară de la locul de muncă prevestește vești neplăcute. Cineva cunoscut, cu care ai o relație de lungă durată, îți va provoca o dezamăgire profundă și neașteptată. De aceea, ar fi bine să te distanțezi pentru ca impactul emoțional să fie mai mic și mai ușor de gestionat. Totul depinde de cât de bine îți cunoști prietenul, poate ai încă timp să-l avertizezi sau să te pregătești sufletește.

Visezi că îți dai demisia

Acest vis este asociat cu o schimbare în bine în viața ta și semnifică faptul că ești pregătit să-ți schimbi locul de muncă sau direcția profesională, iar această transformare trebuie întâmpinată cu curaj și cu hotărâre. Totodată, un astfel de vis poate reflecta o situație sau o activitate care nu ți-a plăcut niciodată și de care ești pregătit să te eliberezi. Pe de altă parte, visul sugerează că te afli în fața unei decizii importante, dar necesară pentru evoluția ta personală și profesională.

Visezi că tu concediezi pe cineva

Dacă în vis tu ești cel care concediază o altă persoană, acest lucru semnifică autoritate și control. Ai puterea să iei decizii importante și să impui limite. Acest tip de vis arată că ești o persoană puternică, cu voință fermă, capabilă să obțină ceea ce își dorește.

Foto: Shutterstock.com

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.