Cuza de la „Noaptea Târziu”, despre sacrificiile din showbiz: „A fost un proiect milităresc. N-ai cum altfel să ajungi în 3 ani la un milion de abonați” | Interviu

Timpul pentru sine, un lux

Cu aproape două milioane de abonați pe YouTube și 11 ani de activitate, Cuza vorbește deschis despre provocările echilibrului între viața profesională și cea personală, recunoscând că, în perioadele aglomerate, timpul pentru sine devine un lux.

Cuza a absolvit Kinetoterapia, visând inițial la o carieră medicală, dar a folosit ulterior cunoștințele dobândite în dialogurile cu invitații din emisiuni. 

Programul său zilnic este riguros, cu ore întregi dedicate emisiunilor și radioului, iar după o zi plină preferă liniștea, de multe ori evitând orice stimul auditiv pentru a se reconecta cu sine. Spune, într-un interviu pentru Libertatea, că zilele libere sunt rare și, atunci când apar, sunt dedicate relaxării totale sau întâlnirilor cu prietenii.

Mărturisește că cel mai memorabil moment din cariera sa rămâne concertul „Noaptea Târziu” de la Iași, unde a performat în fața a peste 100.000 de oameni, o experiență pe care o consideră apogeul oricărui artist. Deși îi lipsește muzica, recunoaște că programul actual nu-i mai permite să se dedice acestei pasiuni.

Recomandări

Un document secret infirmă „parteneriatul fără limite” dintre Putin și Xi. FSB consideră China un „inamic” cu „ambiții teritoriale” față de Rusia

Vrea să fie reținut pentru autenticitate

Cuza își dorește ca, peste ani, să fie perceput drept un model de urmat, un profesionist onest și etic, care a construit notorietatea pe creativitate și muncă, nu pe controverse. Consideră că succesul său se datorează atât proiectului „Noaptea Târziu”, cât și capacității de a rămâne autentic într-o lume digitalizată, sfătuind tinerii să-și păstreze identitatea și să nu cadă în capcana imitării.

Despre industria de divertisment din România, Popescu remarcă lipsa competiției reale, ceea ce frânează evoluția, și încurajează autenticitatea ca element diferențiator. Spune că lecția principală pe care a învățat-o este că nimic nu e veșnic, iar securizarea pentru orice scenariu este esențială, indiferent de domeniu. Mărturisește că a sacrificat sănătatea și timpul personal pentru performanță.

Pentru cei care aspiră la o carieră similară, Cuza avertizează că domeniul este dificil, solicitant emoțional și plin de incertitudini. Sfatul său: să fie autentici, răbdători și pregătiți să sacrifice intimitatea.

11 ani de la debutul proiectului „Noaptea Târziu”

Libertatea: Pentru cine nu te știe, cine este Cuza?
Adrian Popescu: Sunt unul dintre fondatorii canalului de YouTube „Noaptea Târziu”, care are aproape două milioane de abonați, Ulterior am intrat în diverse proiecte TV și radio, cum ar fi Asia Express, Te cunosc de undeva, iUmor, Neatza cu Răzvan și Dani și Radio Zu. Sunt șapte ore, aproape zilnic, de live pe care le am. Neatza, dimineața, pauză un pic și apoi radio. 

Recomandări

Efectele fumatului asupra creierului, explicate de neurochirurgul Andrei Brînzeu. Situațiile în care chiar și o singură țigară poate fi fatală

– Cum reușești să menții echilibrul între viața profesională și cea personală, având un program încărcat?
– Vreau să spun că am șansa să fac treaba asta de vreo 10 ani, chiar 11. Și pe 25 mai am făcut 11 ani de când am început proiectul „Noaptea Târziu”. Și inițial a fost o delimitare destul de dificilă, dar acum, ușor, ușor, în momentul când s-a oprit microfonul sau s-a oprit camera, te întorci la viața ta personală, pe care încerci să o ții privată. În măsura timpului, depinde de perioadă. În perioada când filmam și la iUmor, și la Te cunosc, și aveam și Neața, și Te cunosc, și radio, și înapoi la Te cunosc, nu aveam timp de viață personală.

– Dacă nu făceai ce faci acum, ce ți-ai fi dorit să faci?
– Pe ce am terminat facultatea. Kinetoterapie. Mi-am dorit foarte tare să fiu medic. Am fost unul dintre studenții fără restanțe. M-au ajutat cunoștințele de anatomie, de exemplu în discuțiile libere pe care le am în emisiuni. Atunci când avem un medic la Neața, pot să înțeleg o parte din ceea ce spune fără să am nevoie să-i cer explicații. Pe de altă parte, facultatea asta mi-a dezvoltat o ipohondrie și o anxietate atunci când vine vorba despre boli diverse. Învățai cu lacrimile sub barbă. Zici „mamă, am și eu asta!”.

Recomandări

Donald Trump nu mai vrea să vorbească cu Elon Musk și spune că relația sa cu miliardarul s-a terminat: îl amenință cu „consecințe severe”

– Ai avut momente în care ai simțit nevoia să te retragi din lumina reflectoarelor pentru a te reconecta cu tine însuți?
– Mi-aș dori și acum o pauză, o vacanță. Eu am o vacanță pe an, de două săptămâni. Să renunț propriu-zis niciodată nu m-am gândit pentru că îmi place foarte mult ce fac și nici nu văd cum ar decurge o zi din viața mea dacă n-aș face lucrurile astea. Simți că muncești, dar muncești fericit.

Se izolează senzorial după ora 19.00

– Cum arată o zi obișnuită din viața lui Cuza?
– Să știi că nu e palpitantă aproape deloc. Mă trezesc, urmez rutina de dimineață, fiecare cum și-o are, duș, spălat pe dinți, îmbrăcat, am plecat la emisiune, condus 35 de minute, ajung la emisiune, fac tot ce pot eu mai bun în ziua respectivă, apoi termin, de multe ori se întâmplă să mai am diverse întâlniri, ori pe plan personal, să mai rezolv diverse lucruri, ori pe plan profesional, în zona de influencing, diverse campanii, diverse parteneriate cu branduri, avem discuții pe brief sau poate nu și tot așa. 

Apoi se face repede 15.30. Și plec la radio, unde termin la 19.00. După, deja încep să devin antisocial. Adică mi-am consumat toate cuvintele din ziua respectivă. Cred că dintr-o săptămână, din cinci zile lucrătoare, minimum două sunt tăcute după ora 19.00. Ideea e că eu am și o chestiune relativ distructivă. Eu îmi dau foarte tare sunetul în căștile prin care comunic cu echipa de producție. Pe același principiu, să fiu prezent. Și apoi sunt genul de om care merge cu mașina de la radio până acasă, fără să asculte nimic. Doar motorul mașinii. Nu mai vreau să mai aud nimic.

– Cum arată o zi liberă?
– Depinde. De cele mai multe ori nu ies din casă o zi. O zi o stau, dacă nu 100%, 90% o stau în casă. Nu fac nimic. Cel mai probabil sâmbăta e ziua de stat în casă, filme, seriale. Nimic nu trebuie. Nimic nu e urgent. Numai în cazul în care chiar e. Dar așa, în general, duc totul ori pe duminică, ori pe luni. Și duminica e ziua de făcut diverse. Ieșit în oraș, întâlnit cu prietenii. Și lucruri de genul ăsta. 

– Care a fost cel mai memorabil moment de pe scenă sau din cariera ta până acum?
– Memorabil, așa, când intru în cutia cu amintiri, cea mai intensă și emoționantă amintire e concertul Noaptea Târziu de la Iași de prin 2018, unde au fost peste 100.000 de oameni. Asta e cea mai tare amintire. Cred că e visul oricărui artist care urcă pe scenă. Că e cântăreț, că e prezentator, actor sau orice, 100.000 de oameni sunt mulți. Enorm. Îmi e dor să fac muzică, dar îmi dau seama că la programul pe care îl am, nu s-ar mai numi muzică. Ar fi orice altceva, dar probabil când lucrurile vor intra iarăși pe zona asta, când atenția, energia creativă se vor duce din nou către zona asta, nu se știe. Spontaneitatea este chestia care mi-a adus foarte multe câștiguri.

– Cum ai vrea să fii văzut peste 20 de ani?
– Mi-aș dori ca oamenii, atunci când vorbesc despre mine, că sunt în viață sau că nu mai sunt, să se refere ca la un model de urmat măcar pentru o mică categorie de oameni. Consider că am fost tot timpul etic, am fost tot timpul corect, am făcut lucrurile cât de bine am putut, de multe ori mi-am dat din sănătate și din timp doar să fac un lucru un pic mai bine, dacă se poate. Mi-aș dori să fiu, să mă vadă oamenii exact așa cum mă văd eu, cinstit, onest, profesional vorbind.

Un tip care a reușit să vadă potențialul online-ului încă din începuturile lui, care a reușit să facă un proiect și apoi să facă parte din proiecte de succes la nivel național, pentru că toate proiectele din care am făcut parte o spun cu toată mândria că au succes la nivel național. Noaptea Târziu este un proiect, din punctul meu de vedere, aproape ireproșabil, Neatza cu Răzvan și Dani e un proiect de megasucces de atâția ani, 17-18 ani. Te cunosc de undeva, Asia Express, emisiunea de la Radio Zu și tot așa.

Adică, profesional sunt extrem de împlinit și mi-ar plăcea ca oamenii să-și amintească și să vadă lucrurile astea. 

– Ai ajuns în proiectele astea prin Noaptea Târziu? Asta a fost cumva oportunitatea care ți-a deschis calea?
– Da, eu am făcut Noaptea Târziu și Noaptea Târziu m-a făcut pe mine. Și mai am o chestie. Niciodată nu mi-am câștigat notorietatea pe chestiuni negative. Am încercat tot timpul să o construiesc pe lucruri pozitive. Pe muncă, pe creativitate. Am evitat controversa pe cât de mult am putut. Pentru că e și o chestiune pe care o gestionez emoțional foarte greu. Nu mă interesează să fiu plăcut de toată lumea, dar, în egală măsură, mă interesează să nu fiu înjurat de toată lumea.

„E mai bine să fii tu un pic mai prost decât…”

– Ce înseamnă pentru tine să fii autentic într-o lume atât de digitalizată?
– Autenticitatea poate fi și în lumea asta digitalizată. Să fii autentic înseamnă în primul rând să te cunoști pe tine. Cunoscându-te, apoi să îți permiți să fii la fel, să nu te schimbi. E important să asculți păreri și sfaturi de la oameni, dar la fel de important e să ții cont doar de alea de care te poți folosi, care te ajută, și nu acelea care îți dau la temelia principiilor și la fundația ta ca om.

Autenticitatea e în fiecare dintre noi, doar că din dorința de a fi mai frumos, mai bun, mai plăcut în grupul tău, să ai un cont mai mare de TikTok, de Instagram, să faci lucrurile pentru oameni, atunci când vrei să faci lucruri doar pentru alții, nu pentru tine, atunci îți pierzi autenticitatea. 

Pentru că vezi pe unul care nu știe și iei de la ăla, și de la celălalt, și tot pui. O psihologă spunea la un moment dat că personalitățile de fațadă pe care le punem sunt ca niște pălării. La un moment dat ajungi să ai un turn de pălării în cap și nu mai știi de unde ai plecat. Eu în continuare cred că fiecare e autentic.

În momentul când îți dorești rezultatul și nu îți dorești procesul, și nu îți dorești respectul, și nu îți dorești recunoștința și recunoașterea meritelor, recurgi la copiat. De diverse lucruri. Că sunt clipuri video, că sunt scheciuri, că sunt glume, că sunt replici, că sunt orice. E mai bine să fii tu un pic mai prost decât… Și așa o vei duce toată viața. 

E OK să fii foarte fericit și un pic mai slab. La un moment dat, oamenii te vor accepta, te vor înțelege așa cum ești. Alții vor dori să te copieze pe tine prin stângăciile pe care le-ai făcut, dar tu ai pus mare preț pe ele pentru că sunt ale tale și ești autentic așa. E mai bine decât să fii o copie a multor personalități, să te transformi în Adrian, în Marcel, în Ioana, în Cristi în funcție de încăperea sau camera care te filmează. 

– Cum vezi evoluția industriei de divertisment din România?
– Evoluția există în industria de divertisment, pe toate planurile. Că vorbim de comedianți, de prezentatori, de cântăreți, există treaba asta. Din păcate, România este o țară mică și o industrie mică. Toată lumea se cunoaște cu toată lumea, nu prea există competiții. Există competiții din ce observ doar la nivel de business când vine vorba despre agenții care reprezintă grupuri de artiști din lumea divertismentului, dar între ei nu există competiție, ceea ce mi se pare oarecum greșit, pentru că competiția naște evoluție.

Și de multe ori am observat treaba asta. Eu sunt o fire competitivă, dar competitivă în sens pozitiv. Nu vreau să îți pun ție piedică, vreau să alerg mai repede decât tine. Ce aș schimba? Autenticitatea. Dar asta ține și de public.

Dacă aș fi o voce a publicului în momentul de față, le-aș spune tuturor artiștilor să-și permită să fie autentici, pentru că ești mai fain așa decât să vorbești în aceleași șabloane ca un politician. 

– Care e o lecție de viață pe care ai învățat-o recent?
–  Învăț chestii foarte des. Lecția importantă pe care am învățat-o de când fac treaba asta este că nimic nu e veșnic. De când am început să fac Noaptea Târziu, de când am început să cunosc industria, să intru în ea, să devin prieten cu o parte dintre oamenii care fac parte din industrie. 

Niciodată nu ești cel mai deștept. Chiar dacă publicul te confirmă pentru o perioadă, pe un segment de timp, nu te crede un mini-zeu, cel mai deștept. Iar când zic că nimic nu e veșnic, aș sfătui pe toată lumea, în orice domeniu, să se securizeze pentru scenariul cel mai rău. Că lucrezi la un supermarket și vinzi. Gândește-te ce s-ar întâmpla dacă te-ar da afară. Că lucrezi în showbiz și ești prezentator la cea mai tare emisiune în România – gândește-te ce s-ar întâmpla dacă oamenii nu te-ar mai plăcea, dacă conducerea te-ar da afară. 

Noi, oamenii, avem tendința să punem ștampila: de-acum încolo că e doar așa, o să-mi fie doar bine sau doar rău. Atunci când ți-e rău, ai impresia că nu o să îți mai fie bine niciodată. Și atunci când ți-e bine, ai impresia că nu o să-ți mai fie rău niciodată. Gata, mă, am găsit. Asta-i calea mea. Eu eram menit să fac asta. Dar nu știi niciodată. 

Și acum să intru în zona asta bătrânicioasă, sănătatea e extrem de importantă. Eu sunt genul de om care din păcate, dar și din fericire, pentru că fără sacrificiul ăsta n-aș fi făcut lucrurile pe care le-am făcut până acum. Și consider că am făcut o grămadă de lucruri faine și mari. Am fost omul care a sacrificat sănătatea. Și să știi că sunt perioade, nu le spun public, și nici nu vreau să se facă o dramă din treaba asta și nici nu vreau să mă apuc să spun nominal despre lucrurile astea, dar sunt perioade în care mă resimt. Se simt toate nopțile pierdute, se simte tot stresul acumulat, se simte, stomacul spune, inima spune, creierul spune, știi? Adică da, e important să nu picăm total în goana asta a poziției sociale, a banilor, a confirmărilor și tot așa.

Ar trebui să fim așa un pic sinceri cu noi, să ne facem câte un duș rece, să ne dăm seama ce e important pentru noi. Eu mi-am sacrificat foarte mult din sănătate, din timp, am avut perioade în care nu mi-am văzut familia cu anii și suntem la 300 de kilometri distanță.

Experiența mea m-a învățat că nu poți să performezi în nimic avându-le pe toate. Adică nu poți să fii un foarte bun jurnalist, dar și o mamă excelentă și o iubită și o prietenă foarte bună și o ființă supersocială și tot ceea ce ești. Nu ai cum. Dacă vrei să faci performanță, nu există echilibru. Echilibrul îl faci după ce ai făcut performanța. 

Eu în continuare susțin că nu ai cum să fii un entertainer foarte bun, un tată foarte bun, un soț foarte bun, un prieten de pahar de șpriț cu prietenii tăi, un tip de vacanță, nu ai cum să fii bun la toate. Pentru că tot 24 de ore are ziua.

Când eram cu Noaptea târziu, noi filmam și montam 16-18 ore pe zi. Nu mai aveai timp de viață socială. A fost un proiect milităresc. Altfel, nu ai cum să ajungi la un milion de abonați în 3 ani.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

„Să fie dispus să sacrifice multe lucruri”

– Ce sfat ai avea pentru persoanele care vor să intre în domeniu și nu știu de unde să o apuce?
– Nu este o cale prestabilită și clară. Înainte ca cineva să intre în domeniu, vreau să spun doar atât: Dacă aș avea un copil acum și aș fi pus în fața faptului, prin absurd, să-i decid cariera, eu nu l-aș lăsa să facă ce fac eu. Pentru că e un domeniu extrem de dificil de gestionat, în primul rând, emoțional.

Depinzi foarte mult de factori externi, depinzi foarte mult de creativitate, depinzi foarte mult de emoțional. Nimic nu e sigur niciodată. Dar dacă ar fi așa, să dau un sfat unui tânăr care vrea să facă treaba asta, îi pot spune să fie cât mai el cu putință, să aibă încredere și să aibă răbdare. Că majoritatea tinerilor vor să se întâmple lucrurile acum. Și dacă nu se poate acum, atunci ieri, ca acum deja să se bucure. Și asta e aproape imposibil într-un domeniu de genul ăsta. Să fie dispus să sacrifice multe lucruri. 

Ca de exemplu, intimitatea, viața privată. Pe cât de fain e să te cunoască oamenii și să întorci capete pe stradă și să faci poze cu oamenii, la un moment dat, pe atât de mare o simți presiunea asta, o simți uneori ca pe o povară. Uneori, repet. Și asta o spun unui tânăr, să știe la ce să se aștepte. Pentru că, la un moment dat, ai o zi proastă. Unul dintre părinții ți-e bolnav. Doamne ferește. Sau tu ai o problemă de sănătate. 

Tu ai o problemă cu banii. Stai în chirie, n-ai plătit chiria și ți-a zis proprietarul că te dea afară. Oamenii când te văd, ei nu știu nimic din problemele alea. Și evident că tu trebuie să te comporți ca și cum nu ai probleme. Și ăsta e un consum enorm emoțional. Pentru că nu e nici vina omului care se bucură de prezența ta și tu trebuie cumva… Nu trebuie. Nu trebuie să faci poze. Dar e frumos să faci poze. Omul ăla n-are nicio vină. Tu încerci să te decuplezi, pui un zâmbet fals pe față și te-ai dus.

Se întâmplă uneori ca unii artiști, și oamenii nu-i înțeleg, să nu facă o poză. Reacția omului instinctiv este… Te-ai ajuns mă, ești vedetă. Nimeni nu-și pune problema, bă, dar ăsta s-ar putea să aibă niște probleme. S-ar putea să nu poată să facă poza atunci. S-ar putea. Eu sunt prietenos, indiferent de ce stare am. Mie mi se pare că nu trebuie să plătească omul din fața mea pentru lucrurile negative din viața mea. Adică eu trebuie să mă conformez și să fiu lângă el acolo.

– Ce planuri ai?
– N-am o direcție. Am niște ținte, îmi doresc să le ating. De cele mai multe ori le schimb atunci când țintele devin mai mari. Adică găsesc ceva mai mare. În general, fac tot posibilul și tot ce ține de mine să le ating. De-aia zic că spontaneitatea e între puncte mai degrabă. Nu să mut punctul, se poate întâmpla inclusiv asta. Eu sunt de părere că dacă vreau, de exemplu, să ajung undeva, sunt o mie de opțiuni de ajuns. Nu zic gata, numai pe aici merg. De asta zic că spontaneitatea mea aici se referă, între A și B, cum ajung la B.