Oameni aparent sănătoși, cu cancer extins la creier

Medicul mai spune că tot mai mulți pacienți cu cancer nediagnosticat la timp ajung la spital abia în faza de metastază la creier. 

Întors în România după 10 ani petrecuți în Franța, la Lyon, neurochirurgul Andrei Brînzeu declară că a remarcat o creștere a numărului de pacienți cu cancer care ajung la spital abia în momentul în care boala s-a extins la nivel cerebral.

Neurochirurgul a explicat că, în doar două zile, a întâlnit trei pacienți de acest tip de boală. Într-unul dintre cazuri a fost vorba de un pacient de 50 de ani care s-a prezentat la spital pentru că „îl doare capul și simte slăbiciune în jumătate din corp”. 

„El s-a prezentat la Urgențe, la Târgu Jiu. Până la urmă s-a dovedit că are, cel mai probabil, un melanom (n.r. – cancer de piele) cu metastaze cerebrale. Nu se știa cu nicio tumoră”, explică prof. Brînzeu. 

Un caz similar din aceeași perioadă este al unei femei de aproximativ 60 de ani: „Își pierde forța în picior și este dusă la medicul de familie, care o investighează cum poate. Cineva, în ciclul de examinare, se gândește să facă un CT (n.r. -computer tomograf) cerebral și pe investigație se vede o leziune în mijlocul creierului, care mai târziu, după RMN, se dovedește a fi tot o metastază”.  

Subiecte BAC Română 2025. Ce a picat la prima probă a examenului de Bacalaureat
Recomandări
Subiecte BAC Română 2025. Ce a picat la prima probă a examenului de Bacalaureat

Într-o altă situație, un pacient a ajuns la spital cu o criză de epilepsie. În urma analizelor i s-a descoperit tumoră cerebrală, extinsă de la plămâni. 

Dr. Andrei Brînzeu susține că doar la Spitalul Județean Timișoara ajung în fiecare an aproximativ 150 de pacienți cu metastaze cerebrale sau de coloană ca prim diagnostic al cancerului. 

Dr. Andrei Brînzeu
Dr. Andrei Brînzeu

Importanța diagnosticării în fază incipientă

Neurochirurgul timișorean arată că, din datele colectate la nivelul Spitalului Județean Timișoara, jumătate din metastazele cerebrale provin de la cancerele de plămân. 

Alte cancere care dau metastaze cerebrale sunt cele de piele și de sân. Andrei Brînzeu susține că un studiu realizat pe aproximativ 500.000 de paciente cu cancer la sân arată că dacă boala este diagnosticată în fază incipientă, rata de metastaze cerebrale este foarte mică. 

„Programele de căutare a cancerului de sân la noi nu funcționează. Se prezintă foarte puțini oameni. De exemplu, pentru cancerul de sân se face program de screening de la vârsta de 40-45 de ani constant, o dată la 2-3 ani se fac investigații, dar încă nu avem o cultură să le facem des. Dacă găsești lucrurile mult mai precoce, e mai ușor de tratat fără să riști metastaza. În cazul metastazelor cerebrale consecințele sunt dramatice. Vorbim de speranță de supraviețuire sau durată de supraviețuire după diagnostic”, a subliniat medicul neurochirurg. 

Șefii PSD, PNL, USR și UDMR nu s-au înțeles la Cotroceni pe taxe și impozite. Ce le-a cerut Nicușor Dan la final
Recomandări
Șefii PSD, PNL, USR și UDMR nu s-au înțeles la Cotroceni pe taxe și impozite. Ce le-a cerut Nicușor Dan la final

Legătura indirectă dintre fumat și cancerul la creier

Pornind de la faptul că metastazele cerebrale sunt cele mai frecvente în cazul cancerelor pulmonare, a căror cauză principală este fumatul, profesorul Brînzeu explică de ce fumatul este extrem de nociv. 

Nu știm că fumatul ar favoriza metastaze cerebrale. În schimb, favorizează cancerul de plămân, care are ca metastazare directă și cea mai frecventă cea cerebrală. Este o cale directă de comunicare. Sângele din arterele pulmonare ajunge la creier și atunci metastazează foarte ușor cerebral. Nu putem spune că fumatul în sine favorizează metastaza cerebrală, doar că favorizează cancerul de plămâni. Implicit, dacă favorizează cancerul de plămân, favorizează și metastaza cerebrală.

Neurochirurgul Brînzeu a subliniat:

Situațiile în care o singură țigară poate fi fatală

Chiar dacă, în cazul metastazelor la creier, legătura cu fumatul este una indirectă, sunt situații în care fumatul are efecte directe asupra creierului. 

„Ca neurochirurgi, ca specialiști de neuro în general, fumatul ne dă de lucru. În principal știm că fumatul cauzează accidente vasculare cerebrale. Ne referim aici la accidente vasculare ischemice (n.r. – înfundarea vaselor de sânge din creier), care sunt apanajul neurologiei.  În același timp, boala vasculară cerebrală nu înseamnă doar ischemie, ci și sângerare. Malformațiile arteriovenoase, dacă există la nivel cerebral, sunt oarecum din naștere, se rup mult mai frecvent la fumători”, a explicat neurochirurgul Brînzeu. 

Bătăușii în uniformă de la Secția 16 cer ajutorul CCR. Apărarea: „Circumstanța agravantă a infracțiunii de lipsire de libertate nu se referă la polițiști”
Recomandări
Bătăușii în uniformă de la Secția 16 cer ajutorul CCR. Apărarea: „Circumstanța agravantă a infracțiunii de lipsire de libertate nu se referă la polițiști”

Profesorul timișorean spune că un pacient cu anevrism sau de malformație arteriovenoasă cerebrală poate să fie „în relativă siguranță dacă nu fumează”. 

„Fumatul, chiar și o singură țigară, produce contracția vaselor de sânge și poate să ducă la ruptură imediat după țigară. La cineva care ar avea o asemenea malformație sau anevrism, riscul de sângerare crește semnificativ cu fiecare țigară. În plus, în ceea ce privește anevrismele, s-a dovedit clar că fumatul favorizează formarea de anevrism cerebral. La fel cum lezează arterele de la inimă, lezează și peretele arterei cerebrale și favorizează formarea de anevrism”, avertizează specialistul. 

Mai mult decât atât, medicul neurochirurg susține că un efect al fumatului pe termen lung este pierderea de substanță cerebrală. 

„Cum fumatul se asociază, în general, cu fragilizarea vaselor de sânge, poate să se producă orice formă de sângerare cerebrală. Putem spune clar că fumatul este nociv din punctul de vedere al sângerărilor cerebrale, care este apanajul neurochirurgului. Dacă fumezi, riscul să dezvolți tulburări sau malformații care generează sângerare este mai mare. De asemenea, dacă fumezi, riscul să se rupă malformația respectivă este mai mare”, a subliniat Andrei Brînzeu, care a admis că, la rândul său, are momente în care fumează, dar nu mai mult de cinci țigări pe lună. 

„Nu fumez zilnic, e clar. Nu fumez multe țigări. Reducerea cantității e un element important. Dacă fiecare țigară îmi crește riscul de sângerare cerebrală, dacă nu fumez 20 de țigări pe zi, riscul meu de sângerare cerebrală e semnificativ mai mic decât al unuia care fumează 20 de țigări pe zi. Știu, câteodată e foarte greu să te lași de tot și să întrerupi orice formă de fumat. Pe de altă parte, de redus se poate, iar asta contribuie mult la sănătate”, a mai explicat prof. Brînzeu.

Durerile de spate au legătură directă cu fumatul

Neurochirurgul a ținut să menționeze un detaliu pe care puțină lume îl ia în considerare: fumatul provoacă dureri de spate. 

„Discurile intervertebrale au o vascularizație foarte fină. Cum fumatul afectează vascularizația fină, afectează puternic vascularizația discurilor intervertebrale și atunci contribuie mult la degenerarea discală. Atunci avem dureri de spate și posibil și dureri pe picior, posibil cu evoluție pe termen lung, chiar și afectări ale nervilor, dacă nu cauzate puternic, favorizate de fumat. E un lucru important pentru că numărul de persoane care au dureri de spate în lume e mare”, a explicat prof. Brînzeu, potrivit căruia 30-40 la sută din concediile medicale sunt acordate din cauza durerilor de spate. 

„Un fumător de 10 ani are un risc de 150% față de un nefumător să facă afecțiuni cronice ale spatelui. Un fumător de 30 de ani are un risc de două ori mai mare decât un nefumător să facă dureri de spate. Riscul de formare a anevrismelor și ruptură a lor este de 4-5 ori mai frecvent la pacienții care fumează”, a mai declarat neurochirurgul Andrei Brînzeu.

Fumătorii, pacienți cu risc și în cazul operațiilor

Șeful Secției Neurochirurgie de la Spitalul Județean Timișoara a explicat că fumătorii sunt expuși mai multor riscuri și în cazul unor intervenții chirurgicale.

„Se infectează mai des, se vindecă plaga mai urât, se vindecă plaga mai încet, se poate deschide plaga la fumători. E ca și cum ai avea diabet. E, iarăși, un element extrem de nociv pentru închiderea unei răni. Discutam cu pacienții pe care i-am operat. Fie că sunt cu metastaze, fie că nu sunt cu metastaze, unora le e frică și se lasă de fumat. Unii nu pot să facă asta. În cazul celor care au metastază cerebrală, să ne punem totuși în situația lor. Poate că este una din plăcerile care le-a mai rămas. Nu vreau să încurajez fumatul, dar vreau să dau un element de umanitate. Concluzia este că fumatul e nociv pe toate palierele, din orice perspectivă”, a mai declarat prof. Brînzeu.

„Suntem și noi responsabili de sănătatea noastră”

Neurochirurgul de la Timișoara a admis că sistemul medical românesc e unul cu probleme, dar insistă că se fac eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor. Dincolo de asta, Andrei Brînzeu susține că efortul trebuie să fie unul comun, iar pacienții trebuie să înțeleagă importanța prevenției. 

„Suntem și noi responsabili de sănătatea noastră și trebuie să știm că cel puțin de la o vârstă trebuie căutate anumite lucruri. Cu cât le descoperim mai repede, cu atât e mai bine. Nu ajungem în situația dramatică a metastazelor cerebrale dacă suntem un pic atenți înainte și urmărim ce trebuie făcut. Sunt unele cancere care trebuie căutate, cum ar fi la femei cele de sân și ginecologice, la bărbați cele de prostată și în zona noastră (n.r. – Banat) cele digestive. Bineînțeles, la astea se adaugă leziunile cutanate suspecte”, a insistat prof. Brînzeu. 

Foto ilustrativ: Shutterstock

Subiecte BAC română 2025 – vezi rezolvarea subiectelor la limba română la Bacalaureat 2025.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)

Adyspa 07.06.2025, 23:59

Tigarile sant droguri legale.Problema este ca au aparut altele legale vaperele,care sant foarte nocive.statul castiga sume imense din tutun alcool si combustibili.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.