Acţiunile sunt necesare în vederea pregătirii reţelei de termoficare pentru noul sezon de încălzire.

„Rugăm clienţii companiei să se asigure că lucrările la instalaţiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate incidentele (inundaţii în apartamente sau în subsolurile blocurilor) ce pot apărea odată cu încărcarea acestora. Vă reamintim că este obligaţia asociaţiilor de proprietari de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor”, a anunțat Termoenergetica, într-un comunicat.

Data exactă când va începe să fie furnizată căldură va fi anunţată ulterior, după îndeplinirea condiţiilor legale, precizează compania.

Potrivit legii, începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban ar urma să aibă loc după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 20.00 – 6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade C sau mai mici.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Comentarii (1)

ciobanudorin_2006   •   18.09.2024, 15:57

Ca la ei la nimenea.Nu știu ce si cate cărți tehnice or fi citit băieții ăștia.Pregatirea instalației ptr probe de iarna ,neiarna cum or vrea ei sa le spună se fac concomitent cu cele de pe instalatia care vine de la Cet.E ca în povestea "fa-te ca muncești "Bani și munca în zadar.Dar când nu e organizare se găsește unul sa mai ciupească un ban ca deh e al statului.Asa mai crapă o conducta și mai durează pana ii dau drumul.Mai aruncați niște apa la canalizare fără nici un sens.Termoenergetica e o vaca de muls și de voturi.Ea trebuia alipita unui Cet ...restructurata , prețul gigacaloriei scădea. Cel puțin 50 % din personal își pierdeau locurile de munca fiindcă organigrama era umflata rau.Dar acolo directori și șefi la greu cum sa și piardă ei locurile călduțe.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Viva.ro
Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Adevarul.ro
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Elle.ro
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

De ce valorează 2,5 milioane de euro porumbeii furaţi de un român în Belgia
Observatornews.ro
De ce valorează 2,5 milioane de euro porumbeii furaţi de un român în Belgia
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI