Cuprins:
Programă Chimie Bac 2025
Potrivit Ministerului Educației, programa de examen la Chimie pentru Bacalaureat este realizată în conformitate cu prevederile programelor școlare în vigoare.
Subiectele pentru examenul național de bacalaureat evaluează competențele dezvoltate pe parcursul învățământului liceal, se elaborează în conformitate cu prezenta programă și nu vizează conținutul unui manual anume.
Elevii care susţin bacalaureatul 2025 la chimie pot opta pentru programa de chimie anorganică şi generală sau pentru programa de chimie organică.
Conţinutul programei de examen la Bac 2025 a fost stabilit ţinându-se seama de Programele Şcolare de Chimie în vigoare pentru absolvenţii promoţiei 2017.
Programă Chimie Anorganică pentru Bac 2025
Competențe de evaluat
- Explicarea unor fenomene, procese, procedee întâlnite în viaţa de zi cu zi.
1.1. Clasificarea sistemelor chimice studiate după diferite criterii.
1.2. Descrierea comportării speciilor chimice studiate într-un context dat.
1.3. Diferenţierea substanţelor chimice după natura interacţiunilor dintre atomi, ioni, molecule.
1.4. Structurarea cunoştinţelor anterioare, în scopul explicării proprietăţilor unui sistemchimic.
1.5. Interpretarea caracteristicilor fenomenelor sistemelor studiate, în scopul identificării aplicaţiilor acestora. - Investigarea comportării unor substanţe chimice sau sisteme chimice.
2.1. Efectuarea de investigaţii pentru evidenţierea unor caracteristici, proprietăţi, relaţii.
2.2. Formularea de concluzii folosind informaţiile din surse de documentare, grafice, scheme, date experimentale care să răspundă ipotezelor formulate.
2.3. Utilizarea investigaţiilor în vederea obţinerii unor explicaţii de natură ştiinţifică. - Rezolvarea de probleme în scopul stabilirii unor corelaţii relevante, demonstrând raţionamente deductive şi inductive.
3.1. Analizarea problemelor pentru a stabili contextul, relaţiile relevante, etapele rezolvării.
3.2. Aplicarea algoritmilor de rezolvare de probleme, în scopul aplicării lor în situaţii din cotidian.
3.3. Evaluarea strategiilor de rezolvare a problemelor pentru a lua decizii asupra materialelor/ condiţiilor analizate. - Comunicarea înţelegerii conceptelor în rezolvarea de probleme, în formularea explicaţiilor, în conducerea investigaţiilor şi în raportarea de rezultate.
4.1. Aplicarea corespunzătoare a terminologiei ştiinţifice în descrierea sau explicarea fenomenelor şi proceselor.
4.2. Folosirea corectă a terminologiei specifice chimiei. - Evaluarea consecinţelor proceselor şi acţiunii produselor chimice asupra propriei persoane şi asupra mediului.
5.1. Compararea acţiunii unor produse, procese chimice asupra propriei persoane sau asupra mediului.
5.2. Anticiparea efectelor unor acţiuni specifice asupra mediului înconjurător.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_27fb720bd5c50bdd0ac5599a1d12b06a.webp)
Conținuturi chimie anorganică Bac 2025
Structura atomului – Tabelul periodic al elementelor chimice
- Atom. Element chimic. Izotopi. Straturi. Substraturi. Orbitali.
- Structura învelişului electronic pentru elementele din perioadele 1, 2, 3.
- Clasificarea elementelor în blocuri: s, p, d.
- Corelaţii între structura învelişului electronic pentru elementele din perioadele 1, 2, 3, poziţia în tabelul periodic şi proprietăţi ale elementelor.
- Variaţia proprietăţilor periodice ale elementelor, în grupele principale şi în perioadele 1, 2, 3.
- Variaţia caracterului metalic şi nemetalic în grupele principale şi perioadele 1, 2, 3.
- Proprietăţi chimice ale sodiului: reacţii cu oxigen, clor, apă. Importanța practică a sodiului.
- Variaţia caracterului metalic: reactivitatea Na, Mg, Al, faţă de O2, H2O.
- Variaţia caracterului nemetalic: reactivitatea nemetalelor din grupa 17 (VII A).
- Proprietăţi chimice ale clorului: reacţii cu hidrogen, fier, apă, cupru, hidroxid de sodiu, bromură de sodiu, iodură de potasiu. Importanța practică a clorului
Legături chimice -Interacţii între atomi, ioni, molecule
- Legătura ionică. Cristalul NaCl. Importanța practică a clorurii de sodiu.
- Legătura covalentă nepolară: H2, N2, Cl2.
- Legătura covalentă polară: HCl, H2O.
- Legătura covalent-coordinativă: NH4+ şi H3O+
- Legătura de hidrogen.
- Proprietăţi fizice ale apei.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_99b7781eb0c6474784bf72bde78b1ee2.jpg)
Starea gazoasă
- Ecuaţia de stare a gazului ideal.
- Volum molar (mol, numărul lui Avogadro).
Soluții apoase
- Dizolvarea.
- Factorii care influenţează dizolvarea.
- Dizolvarea unui compus ionic şi a unui compus covalent polar în apă.
- Solubilitatea substanţelor în solvenţi polari şi nepolari.
- Concentraţia soluţiilor: concentraţia procentuală masică, concentraţia molară.
- Soluţii apoase de acizi (tari şi slabi) şi de baze (tari şi slabe): HCl, H2CO3, HCN, NaOH, NH3.
- Cupluri acid-bază conjugate
Echilibre acido-bazice
- pH-ul soluţiilor apoase de acizi monoprotici tari şi baze monoprotice tari.
- Indicatori de pH: turnesol, fenolftaleină (virajul culorii în funcţie de pH).
- Reacţii acido-bazice.
- Reacţia de neutralizare
Noţiuni de electrochimie
- Reacţii de oxido-reducere.
- Număr de oxidare. Stabilirea coeficienţilor reacţiilor redox.
- Caracter oxidant şi reducător.
- Aplicaţii ale reacţiilor redox: pila Daniell (construcţie şi funcţionare), acumulatorul cu plumb (construcţie şi funcţionare).
- Coroziunea şi protecţia anticorosivă.
- Electroliza – metodă de obţinere a metalelor (Na), nemetalelor (Cl2, I2, H2) şi a substanţelor compuse (NaOH).
- Electroliza: apei, soluţiei de NaCl, soluţiei de CuSO4.
Noţiuni de termochimie
- Reacţii exoterme, reacţii endoterme.
- Entalpie de reacţie.
- Căldura de combustie – arderea hidrocarburilor.
- Legea Hess.
- Căldură de neutralizare (acid tare – bază tare).
- Căldură de dizolvare
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_373968849878e5e8fa02c446637165d8.webp)
Noţiuni de cinetică chimică
- Reacţii lente, reacţii rapide.
- Catalizatori.
- Viteza de reacţie. Constanta de viteză. Legea vitezei.
Combinaţii complexe
- Obţinerea combinaţiilor complexe (reactivul Schweizer; reactivul Tollens)
- Reacţia ionului Fe3+cu [Fe(CN)6]4-
Calcule chimice
- Rezolvare de probleme, calcule stoechiometrice (pe baza formulei chimice și a ecuației reacției chimice), puritate, randament.
- Interpretarea rezultatelor din activitatea experimentală
Programă Chimie Organică pentru Bac 2025
Competențe de evaluat
- Explicarea unor fenomene, procese, procedee întâlnite în viaţa de zi cu zi.
1.1. Clasificarea compuşilor organici în funcţie de natura grupei funcţionale.
1.2. Diferenţierea compuşilor organici în funcţie de structura acestora.
1.3. Descrierea comportării compuşilor organici studiaţi în funcţie de clasa de apartenenţă. - Investigarea comportării unor substanţe chimice sau sisteme chimice.
2.1. Efectuarea de investigaţii pentru evidenţierea unor caracteristici, proprietăţi, relaţii.
2.2. Formularea de concluzii care să demonstreze relaţii de tip cauză-efect.
2.3. Evaluarea măsurii în care concluziile investigaţiei susţin predicţiile iniţiale. - Rezolvarea de probleme în scopul stabilirii unor corelaţii relevante, demonstrând raţionamente deductive şi inductive.
3.1. Rezolvarea problemelor cantitative/ calitative.
3.2. Conceperea sau adaptarea unei strategii de rezolvare pentru a analiza o situaţie.
3.3. Justificarea explicaţiilor şi soluţiilor la probleme. - Comunicarea înţelegerii conceptelor în rezolvarea de probleme, în formularea explicaţiilor, în conducerea investigaţiilor şi în raportarea de rezultate.
4.1. Utilizarea, în mod sistematic, a terminologiei specifice într-o varietate de contexte de comunicare.
4.2. Procesarea unui volum important de informaţii şi realizarea distincţiei dintre informaţii relevante/ irelevante şi subiective/ obiective.
4.3. Decodificarea şi interpretarea limbajului simbolic şi înţelegerea relaţiei acestuia cu limbajul comun. - Evaluarea consecinţelor proceselor şi acţiunii produselor chimice asupra propriei persoane şi asupra mediului.
5.1. Analizarea consecinţelor dezechilibrelor generate de procesele chimice poluante şi folosirea necorespunzătoare a produselor chimice.
5.2. Justificarea importanţei compuşilor organici.
Conținuturi Chimie Organică Bac 2025
Structura şi compoziţia substanţelor organice
- Introducere în studiul chimiei organice: obiectul chimiei organice, elemente organogene, tipuri de catene de atomi de carbon, serie omoloagă, formule brute, formule moleculare și formule de structură plane ale claselor de compuși organici studiați.
- Legături chimice în compuşii organici.
- Izomeria de catenã, de poziție pentru compuºii organici studiați.
- Izomeria optică: carbon asimetric, enantiomeri, amestec racemic
Clasificarea compuşilor organici
- Clasificarea compuşilor organici: hidrocarburi și compuși cu funcțiuni.
- Clasificarea compuşilor organici în funcţie de grupa funcţională.
- Compuşi cu grupe funcţionale monovalente: compuşi halogenaţi, compuşi hidroxilici, amine.
- Compuşi cu grupe funcţionale divalente şi trivalente: compuşi carbonilici, compuşi carboxilici.
- Compuşi cu grupe funcţionale mixte: aminoacizi, hidroxiacizi, zaharide
Tipuri de reacții chimice în chimia organică
- Reacţii de substituţie (monohalogenarea propanului, nitrarea fenolului).
- Reacții de adiţie (bromurarea propenei (cu Br2 şi HBr), bromurarea acetilenei (cu Br2 şi HBr)).
- Reacții de eliminare (dehidrohalogenarea 2-bromobutanului, deshidratarea 2- butanolului).
- Reacții de transpoziție (izomerizarea n-pentanului)
Alcani
- Alcani: serie omoloagă, denumire, structură, izomerie de catenă, proprietăți fizice, proprietăţi chimice: clorurarea metanului, izomerizarea butanului, cracarea şi dehidrogenarea butanului, arderea.
- Importanţa practică a metanului. Putere calorică.
Alchene
- Alchene: serie omoloagă, denumire, structură, izomerie de catenă și de poziție, proprietăți fizice, proprietăţi chimice: adiţia H2, X2, HX, H2O (regula lui Markovnikov), polimerizarea.
- Importanţa practică a etenei.
Alchine
- Alchine: serie omoloagã, denumire, structurã, izomerie de catenă și de poziție, proprietăți fizice, proprietăţi chimice: adiţia H2, X2, HX, H2O la acetilenã, arderea.
- Obţinerea acetilenei din carbid.
- Importanţa practică a acetilenei.
- Polimerizarea clorurii de vinil, acrilonitrilului, acetatului de vinil
Cauciucul natural și sintetic
Mase plastice
Cauciucul natural și sintetic, mase plastice: proprietăți fizice, importanță.
Arene
- Arene: benzen, toluen, naftalină: formule moleculare şi de structură plane, proprietăţi fizice, proprietăți chimice: benzen, toluen, naftalină – halogenare, nitrare.
- Alchilarea benzenului cu propenă.
Benzine
- Cifra octanică.
- Putere calorică.
Alcooli
- Alcooli: metanol, etanol, glicerol – formule de structură, denumire, proprietăţi fizice (stare de agregare, solubilitate în apă, punct de fierbere), etanol – fermentaţia acetică, metanol – arderea, glicerină – obţinerea trinitratului de glicerină.
- Oxidarea etanolului (KMnO4, K2Cr2O7).
- Importanța practică și biologică a etanolului
Acizi carboxilici
- Acizi carboxilici: acidul acetic – reacþiile cu metale reactive, oxizi metalici, hidroxizi alcalini, carbonați, etanol.
- Importanța practică și biologică a acidului acetic.
- Esterificarea acidului salicilic. Hidroliza acidului acetilsalicilic.
Grãsimi – Agenți tensioactivi
- Grãsimi: stare naturalã, proprietãți fizice, importanțã.
- Hidrogenarea grãsimilor lichide.
- Hidroliza grãsimilor.
- Agenți tensioactivi: sãpunuri și detergenți – acþiunea de spãlare.
- Obþinerea sãpunului.
Aminoacizi
Proteine
- Aminoacizi (glicina, alanina, valina, serina, cisteina, acidul glutamic, lisina): definiție, denumire, clasificare, proprietãți fizice, caracter amfoter.
- Identificarea aminoacizilor.
- Condensarea aminoacizilor.
- Proteine: stare naturalã, proprietãți fizice, importanțã.
- Hidroliza enzimaticã a proteinelor.
- Denaturarea proteinelor.
Zaharide
- Zaharide: glucoza, zaharoza, amidon, celulozã – stare naturalã, proprietãți fizice, importanțã.
- Monozaharide: glucoza și fructoza (formule plane), formule de perspectivã (Haworth): glucopiranoza, fructofuranoza.
- Oxidarea glucozei (reactiv Tollens și Fehling).
- Condensarea monozaharidelor.
- Hidroliza enzimaticã a amidonului.
Calcule chimice Utilizări ale substanţelor studiate
- Rezolvare de probleme, calcule stoechiometrice (pe baza formulei chimice și a ecuației reacției chimice), puritate, randament.
- Utilizări ale substanţelor studiate.
- Interpretarea rezultatelor din activitatea experimentală.
Calendar Bac 2025
În ceea ce privește modul de înscriere pentru Bacalaureat și datele la care elevii absolvenți de clasa a XII-a susțin probele orale și scrise, anul 2025 a venit cu schimbări importante.
Astfel, portivit calendar de Bacalaureat 2025, înscrierile pentru sesiunea de vară se fac în două etape. Prima a fost între 16 și 20 decembrie pentru probele de competențe, apoi în perioada 2-6 iunie 2025 pentru probele scrise.
Calendar Bacalaureat 2025 – sesiunea de vară
- 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
- 27-29 ianuarie 2025 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 29-31 ianuarie 2025 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 3-5 februarie 2025 Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 5-7 februarie 2025 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 2-6 iunie 2025 Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
- 6 iunie 2025 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 10 iunie 2025 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 11 iunie 2025 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 13 iunie 2025 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 16 iunie 2025 Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 20 iunie 2025 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14,00 – 18,00)
- 23-24 iunie 2025 Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 30 iunie 2025 Afișarea rezultatelor finale
Calendar Bac 2025 – sesiunea de toamnă
- 14-21 iulie 2025 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 4-5 august 2025 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 5 august 2025 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 6 august 2025 Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 7-8 august 2025 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 11 august 2025 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 12 august 2025 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 13 august 2025 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 14 august 2025 Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 18 august 2025 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14,00 – 18,00)
- 19-20 august 2025 Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 26 august 2025 Afișarea rezultatelor finale
Sursă – subiecte.edu.ro
Sursă foto – Shutterstock.com
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d0ef0a283cc1be265c01c6c57a895fd3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_bfb3b8675ac401fa9b627f2a66817c94.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_504ee18886cbbd6c02ec6c5c54a67344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_3b2ddd42d866d833a6e31317846d6641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_deb4c477ced5237b81707cdff1dd55ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_5d065912cddec15dee9619cb0d479888.jpg)