Regizorul bosniac premiat cu Oscar, Danis Tanovic, crede că ne paște feudalismul: „Câțiva indivizi cu putere și bani vor controla lumea”

Artiștii arată și se mișcă la fel ca oamenii obișnuiți. Cei cu pene de păun în cap sunt figuranții. Regizorul bosniac Danis Tanovic, de exemplu, umblă în blugi și într-un tricou în pierdere de formă de la atâta purtat. Se plânge că-l doare capul și cere de la voluntarele din centrul de presă al TIFF o pastilă, invocând teza că „femeile mereu umblă cu medicamente în geantă”. Asta, pentru că bărbații agonizează atât de des, chiar și de la o răceală. 

„Prima reacție naturală în fața vieții e să râzi”

Tanovic, de fapt, a trecut prin război. A filmat ca documentarist conflictul civil din Bosnia. A luat Oscarul și Globul de Aur pentru film străin cu lungmetrajul său de debut, „No Man’s Land”, o poveste despre absurditatea războiului. Dar asta s-a întâmplat demult, în 2002. Apoi a câștigat și Marele Premiu al Juriului la Berlinală în 2013, cu un documentar filmat cu o cameră de mână, cu un buget de 30.000 de euro: „O zi de viața unui culegător de fier vechi”. Iarăși, asta a fost demult. 

Recomandări

Mark Rutte, secretarul general al NATO: „Dacă Rusia va ataca Estonia, reacția NATO va fi devastatoare”

Mai aproape pentru Tanovic, care s-a prezentat la interviu cu o punctualitate desăvârșită, este accidentul ușor de mașină avut de fiul său de 15 ani, în noaptea precedentă. „Am stat pe telefon cu cei de acasă. De aceea mă doare și capul. Se pare că fiul meu băuse alcool cu prietenii sau consumase ceva. Să vedem, că acum e la spital, pentru analize!”. Apoi adaugă, tandru: „Ticăloșii ăștia mici!”. 

Recunoscător, dă ibuprofenul pe gât cu un pahar de apă. Tanovic, 56 de ani, soția lui belgiană și cei cinci copii ai lor locuiesc la Sarajevo. „Când am primit telefon azi-noapte și am aflat, am râs. Asta e prima reacție naturală în fața vieții, când apar necazuri. Să râzi. Să fii optimist. Dar în definiția dată optimismului în primul meu film. Un pesimist e cel care spune că mai rău nu se poate. Un optimist e cel care îl contrazice: ba da, se poate, mereu se poate mai rău!”.

Primarul de stânga și regizorul de centru

La ediția 24 a TIFF Cluj, Tanovic a venit să prezinte cel mai recent film al său, „Vara mea târzie”, o „dramă-comedie” care va rula și în cinematografele de la noi. Coproducție internațională, pelicula a fost realizată și cu o contribuție românească: producătoarea Anamaria Antoci, care a obținut finanțare de la CNC pentru proiect și l-a adus în echipă pe sound designerul Marius Leftărache.

Recomandări

Tudor Pendiuc și afaceriștii din jurul lui cer revizuirea condamnărilor din Dosarul Publitrans: „Prejudiciul de 23 de milioane de lei nu există”

„Vara mea târzie” a fost filmat pe o insulă pitorească din Croația și are drept personaj principal o tânără care caută răspunsuri existențiale pe ulițele de piatră, pe plajă și printre oamenii locului. Sosită după înmormântarea tatălui care nu a recunoscut-o niciodată, femeia descoperă un scriitor de care se îndrăgostește și o lume care are legile ei nescrise. Să tragi cu pușca după „fasciștii” care dau muzica prea tare intră în sfera cotidianului aici. 

Primarul orășelului din insulă are, pe lângă convingeri politice puternice, și un bar și plănuiește să finanțeze din banii lui introducerea unei rețele de canalizare. La rândul lui, Tanovic s-a implicat, în 2008, în politică. Dar nu cu mari ambiții. 

„Mă bucuram de oarecare faimă în țara mea și am decis să fondez un partid care să corespundă cu opiniile mele politice. Existau doar două feluri de formațiuni atunci: naționaliștii și ex-comuniștii. Cred că lumea s-a schimbat și că ceea ce numim stânga nu mai are nicio idee, iar ceea ce numim dreapta nu mai are dreptate. Așa că rămâne loc la mijloc, între ele, pentru ceva nou. Împreună cu câțiva prieteni, am înființat un partid, Partidul Nostru. Nu am candidat, nu am vrut să fiu președinte. Am vrut doar să am ce să votez. După patru ani, în care am fost destul de implicat, le-am spus băieților: «Sunt regizor, treaba mea e să fac filme, nu am mai făcut un film de multă vreme. Gata, am ieșit din asta! Am făcut tot ce-am putut»”.

Recomandări

Ancheta în cazul pacienților carbonizați în spitalul Movila din Ploiești, „trântită” de instanță. Procurorul a făcut cercetare „clandestină” și „formală”. Doar asistentele sunt acuzate

„Dacă mă nășteam în Elveția, deveneam horticultor”

Tanovic mărturisește că regretă decizia de a fonda un partid. Adaugă că nu putea proceda altfel, atunci.

„Artiștii n-ar trebui să fie implicați în politică. Sau să facă politică în filmele lor. Asta e frumusețea artei: nu se face după rețete. Poți face filme despre dragoste, despre război, despre abandon, despre fericire, despre ce simți tu. Nu există formule în artă”. 

Să întemeieze partide nu e treaba regizorilor, precizează Tanovic. Cazul lui e unul particular. „Am fost «prins» în țara asta, am trecut printr-un război, am vrut să-mi folosesc faima într-un scop despre care am considerat că merită. Dar hei, ăsta sunt eu. Istoria mea personală. Sunt bosniac. Aș fi vrut să fiu născut în Elveția și cea mai mare problemă a mea să fie că vecinul mi-a tăiat trandafirii din greșeală”. Oftează. E de acord că, dacă se năștea în Elveția, nu mai era nici regizor. „Deveneam horticultor”. 

„Protestele din Serbia au nevoie de o finalitate politică”

Despre protestele studențești din Serbia, Tanovic are o părere destul de sceptică. 

„Tot ce se întâmplă în Serbia are impact și asupra țării mele. Suntem foarte legați. Am mulți prieteni profesori acolo și i-am sfătuit să aibă grijă. Când studenții au declanșat proteste cărora nu le-au atașat o agendă politică, le-am spus: «Prieteni, asta n-are sens. La un moment dat, va trebui să apară și agenda politică. Iar până atunci, veți fi într-un mare rahat. Vă puteți pierde slujbele. Iar dacă protestele nu vor schimba nimic, vor urma alți 10, 20 de ani de disperare. Și cred că sunteți sătui până peste cap de asta. Deja se fac 40 de ani de când Serbia a intrat în această criză naționalistă, «nimeni nu ne iubește!». S-au luptat cu toți vecinii. Nu cu cei mari, ca România și Ungaria. Aleg să se lupte doar cei mici”.

Surâde cam prea încântat de ironia la adresa sârbilor. „Profesorii prieteni ai mei nu și-au primit salariile de șase luni. Iar acești copii cred că fac ceva măreț. Și chiar fac. Dar protestele au nevoie de o finalitate politică. Și mai cred că studenții uită în ce țară trăiesc. E ușor să uiți, trăind în Sarajevo, că Bosnia nu e doar Sarajevo. Și să uiți, trăind în Belgrad, că Serbia nu e doar Belgrad. Că în restul țării există o întreagă populație care trăiește cu totul alte feluri de viață”.

„A.I.-ul, ca și fisiunea nucleară, e o unealtă, depinde la ce o folosim”

Primarul din „Vara mea târzie” e de stânga și spune, la un moment dat: „Capitaliștii lucrează numai pentru ei”. Asta, în eventualitatea apariției unor investitori străini în turism. Localnicii și-ar pierde micile businessuri, comunitatea s-ar destrăma, iar singurii care ar avea de câștigat ar fi patronii companiilor din afară, explică personajul.

Tanovic, în schimb, e „optimist”, crede că ne paște ceva mai rău decât capitalismul: feudalismul. „Cred că ne întoarcem spre acel tip de societate, în care câțiva indivizi dispun de mijloacele de producție, pe care le închiriază. Nu mai cumperi programe pentru computer, le închiriezi. Câțiva indivizi vor controla lumea. Câțiva indivizi au trilioane în conturile lor, iar noi, restul, cele câteva miliarde, ne zbatem să supraviețuim”. 

Despre A.I., regizorul bosniac afirmă că este „o unealtă excelentă”. „Cum vom folosi această unealtă – asta e o altă discuție. Fisiunea nucleară este un proces care ne dă energie, dar care poate și ucide milioane de oameni. Depinde cum o pui la treabă. Până la urmă, o să primim ceea ce merităm. N-am nicio îndoială. Încă putem decide dacă vrem să trăim într-o lume în care puterea, banii, armele, poliția să fie concentrate în mâinile câtorva, foarte, foarte puțini, care nu vor decât să-și apere averea. Iar o astfel de orânduire e, de fapt, una fascistă. Sau într-o lume în care să trăim și să prosperăm cu toții”.

„Hollywood-ul se prăbușește sub propria lăcomie de bani”

Ca argument pentru cum concentrarea puterii și a banilor în mâinile câtorva puțini poate fi dăunător, Tanovic arată spre industria de film de peste Ocean. 

„Au ajuns să dea un buget de 300 de milioane de dolari pentru un singur film. Sperând că vor scoate un miliard de dolari, din încasări. Până acum, din 300 de milioane de dolari, se făceau sute de filme. Dintre acestea, două sau trei, cel puțin, aveau succes. Cred că era mai bine așa, pentru că sute de echipe de filmare aveau de muncă, nu doar o singură echipă. Hollywood-ul însă e lacom și nu-i pasă că ruinează industria filmului, așa cum o știam. Nu învață nimic. Se prăbușește sub propria lăcomie de bani”. 

Despre clipurile video care se revarsă din toate direcțiile, pe rețelele de socializare, Tanovic, căruia i-a trecut vizibil durerea de cap, nu se arată prea îngrijorat. „Nu poți vedea numai așa ceva. Te saturi, la un moment dat. Dar tot e greu să aduci oamenii în sala de cinema pentru că lumea s-a schimbat. Avem rețele de streaming, ecrane mari în sufrageriile noastre. Dar cred că astea sunt doar valuri. Cresc și scad. Trec”. 

„O mulțime de filme sunt făcute din motive greșite”

Problema cinematografiei se află, consideră Tanovic, în interiorul ei. „O mulțime de filme sunt făcute din motive greșite. Unii fac doar filme din care cred că vor scoate bani. «Money people», care nu înțeleg filmul sau arta. Sunt și unii care fac filme pe baza unei agende politice, care militează pentru drepturile unor minorități sexuale, să zicem, iar asta e mai important pentru ei decât povestea însăși. Dar, la sfârșitul zilei, doar povestea contează. Trebuie să ne întoarcem la a spune povestea. Pentru că despre asta este cinema-ul. Iubim poveștile, să le spunem, să le ascultăm, mamele noastre ne spuneau povești. La un moment dat, ne vom întoarce la poveste”. 

Inteligența artificială și ce poate aduce aceasta în cinematografie nu îl fascinează pe regizorul bosniac. „Tot acest rahat A.I., cu care poți face Clujul să explodeze în mii de bucățele pe un ecran o să treacă. Îl vezi o dată, de două ori, te saturi de el. Încă avem de lucrat, să știm cum să spunem bine o poveste. M-am apucat să filme pentru că-mi plac poveștile bune. Ce e o poveste bună? Iată întrebarea. Cum le găsești? Că povești bune sunt mii și miliarde, slavă Domnului!”.

„Noi ne-am bucurat, într-un fel, de socialismul nostru”

Profesiunea de credință a lui Tanovic e să nu se repete, în filmele sale. Să încerce ceva nou, de fiecare dată. „Vara mea târzie” are și elemente de comedie, și elemente de dramă. Și romantism, și suprarealism. 

„Am sute de regizori care îmi plac. Îmi plac pentru motive diferite. Îmi place Bob Fosse pentru felul cum spune povești prin dans și coregrafie. Îmi place Hitchcock pentru poveștile lui trăsnite. Îmi place De Sica pentru emoție. Îmi plac și multe filme românești. «4, 3, 2», care a spart gheața pentru Noul Val, «Moartea domnului Lăzărescu», am iubit filmul ăsta, «A fost sau n-a fost?». E drept, cam rar vezi umor în filmele românești. Am auzit că s-au făcut și niște comedii mai ușurele, dar n-am apucat să le văd. Filmele românești pot fi foarte, foarte întunecate. Dar înțeleg asta. Ați trecut prin ceva teribil. Spre deosebire de voi, noi ne-am bucurat, într-un fel, de socialismul nostru. M-am născut în epoca lui Tito, mi-e dor de epoca aceea, pentru că Iugoslavia era o țară mare, puternică”. 

Filmările la „Vara mea târzie” au avut loc în Croația și „e ciudat că mă simt ca acasă și acolo. E ciudat să fim în țări diferite, când ne înțelegem unii cu alții, vorbim aceeași limbă, ascultăm aceeași muzică. În Slovenia, se vorbește slovena, dar și acolo mă simt acasă. E ciudat să fim în țări diferite și, teoretic, să ne dușmănim unii pe alții”. 

„Am văzut filme despre dictatură făcute pentru premii”

Filmele au un rol în a exorciza răul colectiv, explică Tanovic, referindu-se la cinematografia românească. 

„Pentru voi, epoca lui Ceaușescu a adus multă traumă, multă suferință. Aveți nevoie să vorbiți despre asta, s-o aduceți la lumină, s-o vindecați. Ultimul film românesc pe care l-am văzut, «Anul Nou care n-a fost», e despre asta. Înțeleg că e important pentru voi că ați trecut prin dictatură și e important să faceți filme despre acele vremuri. Când faci filme despre dictatură deoarece crezi că așa vei câștiga un premiu, atunci e o problemă. Am văzut câteva astfel de filme care încearcă din răsputeri să câștige un premiu, dar nu spun povestea. Îți poți da seama când regizorul e cu adevărat interesat să spună o anumită poveste și când e interesat doar de premiu”. 

„Umorul e un mod de supraviețuire în Balcani”

În „Vara mea târzie”, vacile, „aceste bestii”, reprezintă motivul principal al reclamațiilor primite de primar. Printre altele, vacile dau iama în plantațiile secrete de marijuana. „Nu am folosit plante de marijuana adevărate, ci plante de cânepă industrială. Dar chiar și așa, dispăreau ghivecele. Așa că scenograful dormea cu ele în cameră, să le păzească”. 

Filmul a costat în jur de 800.000 de euro. Bani care au fost dați pe parcurs. La început, au fost doar 60.000 de euro, de la Centrul Sloven de Film. Ceea ce nu l-a descurajat pe Tanovic, care a făcut filme și cu jumătate din această sumă. 

„Râsul e antidepresivul meu. Râsul te ajută să faci față. În primul și în primul rând trebuie să râzi de tine. Iar eu râd mult de mine. De câte ori mă trezesc că mă iau prea în serios, fac glume pe seama mea. Cred că e cu adevărat sănătos să procedez așa. Umorul e un mod de supraviețuire în Balcani. Dar e un talent pe care nu mulți oameni îl au, talentul de a fi amuzanți. Cred că mulți se iau prea în serios. 

La „vânătoare” de vaci

Procurarea vacilor pentru filmare s-a făcut din bugetul de start. „Am făcut rost de nouă vaci. E destul de periculos să lucrezi cu ele. Mai ales când trebuie să le facem să alerge prin platou, pentru una din scene. După prima dublă, una dintre vaci a luat-o pe scările de lângă biserică și a fugit. Am pierdut trei ore vânând vaca pe insulă. Insula, sigur, e mică, dar să cauți o vacă noaptea printre stânci poate fi destul de greu. Bugetul nu ne permitea să pierdem nici vaca, nici timpul de filmare. Așa că am găsit vaca, am tras dubla a doua și asta a fost. Am reușit să filmăm scena într-o singură noapte, nu în trei, cum programaserăm. Nu poți controla vacile. Am încercat să le ținem cu sfori, dar n-a mers. Aveam sute de oameni pe platou, nu puteam să-i pun în pericol. Dacă filmam în America, probabil bugetul pentru scena respectivă ar fi fost cât bugetul actual al filmului.  

637.000 de euro, de la Centrul Croat de Film, 50.000 de euro de la Centrul Sârb de Film, 83.000 de euro de la CNC-ul românesc și 25.000 de euro de la Fundația pentru Cinematografie din Sarajevo. 

„Nu îmi place să pun pe nimeni în pericol când filmez. Nu-i pun pe actori să facă lucruri pe care eu însumi nu le-aș face. Când filmam pentru «Circus Columbia», aveam o scenă în care doi actori ar fi trebuit să sară în apă de pe un pod. S-au uitat la mine și am văzut că le era frică. Așa că mi-am scos portofelul și telefonul din buzunare, le-am dat producătorului și am sărit de pe pod, să vadă actorii. Și au sărit și ei. Nu le-aș fi cerut să facă asta dacă n-aș fi fost convins că e sigur. Nu-mi place să rănesc oameni, animale. Noi spunem povești, nu-i producem suferință”. 

O altă dificultate la filmări a constat în refuzul vacilor de a mânca plantele de cânepă. „Una dintre ele s-a apropiat, a mirosit cânepa, rumega deja ceva. Așa că pare că o mănâncă. Dar vacile n-au vrut să se atingă de cânepă”. 

„Nu vă plângeți! Mai rău ca în Bosnia nu se poate!”

În ceea ce privește vizita la Cluj și specificul local, Tanovic are o perspectivă tranșantă. Nu e nimic nou aici față de ce au alte popoare din Balcani. „Palinca, șlibovița, avem și noi. E aceeași chestie, doar că îi spunem altfel. Există un foarte frumos film documentar, se numește «Al cui cântec e ăsta?». Regizoarea merge în Serbia, îi întreabă dacă e cântecul lor, ei răspund ca da, sigur e cântecul lor. Se duce apoi în Bosnia, primește același răspuns. Se duce în Grecia, în Bulgaria, în Ungaria, toți afirmă e cântecul lor. Și uite așa, ajungem să ne omorâm între noi, fiecare convins că ăla e cântecul lui. Când de fapt probabil e un cântec evreiesc ajuns pe aici din Spania”. 

România i se pare schimbată în bine. „Nu mai fusesem în România de câțiva ani. Când am venit anul trecut, să lucrez la film, am fost șocat de cât de frumos s-a dezvoltat. Cât de mult s-a schimbat în bine. Poate dacă locuiești aici nu observi, dar pe mine m-a șocat. Mi-a plăcut mult în București, are niște restaurante extraordinare. Mi-a plăcut mai ales să lucrez cu Marius (n.red. – Leftărache). Un profesionist uimitor, foarte, foarte talentat. Nu vă mai plângeți că n-aveți industrie de film. În Bosnia facem un film pe an! Deci tăceți, nu vă plângeți, întotdeauna se poate mai rău. Iar mai rău ca în cinematografia din Bosnia nu cred că se poate. O duceți foarte bine, credeți-mă! Îmi amintesc Bucureștiul de acum 15 ani. Cu totul alt oraș decât cel de acum. Iar facilitățile pentru a face film sunt cu totul altele. Vă spune asta un câștigător de Oscar, ar trebui să mă credeți!”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.