Amenințate să plece din casă

Pedro Gonzalo Castillo Orellana, de 43 de ani, de origine sud-americană, dar cu cetățenie spaniolă, și-a ucis fiica de 13 ani, Eva Yasmin, și apoi s-a sinucis.

Cu puțin timp înainte, acesta își agresase partenera, mama fetei, care a fugit din casă pentru a cere ajutor. Fiica sa nu a mai avut timp să fugă.

Vecinii, șocați de tragedie, au povestit că bărbatul și-a amenințat soția cu un cuțit, după ce s-au certat violent. El le-a cerut celor două să părăsească locuința, altfel le va ucide.

Femeia, de naționalitate română, a ieșit în stradă, plină de sânge, strigând după ajutor. Alertați de țipetele femeii, un vecin a anunțat poliția. Când au sosit ofițerii, femeia le-a spus că fiica sa este în pericol, însă ușa apartamentului era încuiată.

Polițiștii au deschis ușa cu cheia femeii, iar în interior au găsit-o pe adolescentă decedată. Fata fusese așezată pe pat, acoperită cu mai multe cearșafuri, iar agresorul a fost descoperit mort în baie.

„Era un nenorocit cu ea”

Gestul bărbatului de a-și ucide fata, cu care avea o relație apropiată, i-a șocat pe cei care îl cunoșteau.

„Era un nenorocit cu ea, dar pe fiica sa o iubea foarte mult. Nu m-a surprins ce s-a întâmplat, dar faptul că i-a făcut asta fiicei lui… da”, a spus o persoană apropiată familiei.

De ce lumea MAGA urăște Europa? Echipa lui Donald Trump duce războiul cultural american peste Atlantic, cu implicații pentru Uniunea Europeană
Recomandări
De ce lumea MAGA urăște Europa? Echipa lui Donald Trump duce războiul cultural american peste Atlantic, cu implicații pentru Uniunea Europeană

Pedro Gonzalo lucra de trei luni ca bucătar la restaurantul Gure Kabi din Bilbao. Angajatorul său a povestit că în seara fatidică a lucrat ca de obicei. Nimic nu trăda nenorocirea care a urmat.

„A lucrat alături de noi până la ora 12 noaptea, era calm. Nimic nu părea suspect”, a declarat acesta.

Violență domestică din răzbunare

Viceconsilierul pentru securitate al Guvernului basc, Ricardo Ituarte, a confirmat că nu existau plângeri anterioare pentru violență domestică sau de gen înregistrate pe numele lui Pedro Gonzalo.

Ancheta preliminară a dat la iveală un caz clar de violență domestică din răzbunare, în care agresorul își atacă propriii copii pentru a provoca suferință mamei.

Tragedia a generat reacții puternice din partea autorităților și comunității locale. Președintele Guvernului basc, Imanol Pradales, a condamnat ferm crima, numind-o „cea mai crudă expresie a violenței împotriva femeilor”.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.