Cum a decurs întâlnirea dintre Nicușor Dan și opozantul lui Putin

Opozantul lui Vladimir Putin a distribuit postarea joi la prânz și a anunțat că s-a întâlnit cu președintele ales al României. Vladimir Kara-Murza și Nicușor Dan au fost fotografiați în timp ce dau mâna, iar imaginea a fost postată pe platforma X.

„Sunt onorat să mă întâlnesc cu președintele ales al României, Nicușor Dan, cel care l-a învins pe candidatul pro-Putin la alegerile prezidențiale de săptămâna trecută. Rusia și România sunt vecine la Marea Neagră și este important să privim în perspectivă către o altă eră în care cooperarea va fi posibilă”, a scris Vladimir Kara-Murza pe X, în dreptul fotografiei cu Nicușor Dan.

 

Reacția Rusiei după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile din România

Kremlinul a reacționat la scurt timp după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile din România. Aceștia au susținut că Nicușor Dan a câștigat scrutinul în lipsa lui Călin Georgescu, pe care îl numesc „eliminat cu forța” și încă plângeau eșecul lui George Simion la prezidențialele din 2025.

„Dacă Rusia atacă NATO, portul Constanța va fi printre primele ținte”. Avertisment dur pentru România de la generalul Ben Hodges
Recomandări
„Dacă Rusia atacă NATO, portul Constanța va fi printre primele ținte”. Avertisment dur pentru România de la generalul Ben Hodges

Dmitri Peskov a precizat că alegerea lui Nicușor Dan ca președinte al României este „cel puțin ciudată”.

„Știm povestea candidatului care a avut cele mai mari șanse, care, fără să se obosească să găsească vreo justificare, a fost pur și simplu eliminat cu forța din cursă. Iar în absența unui astfel de candidat favorit, a câștigat cine a câștigat. Aceasta este realitatea”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Cine este primul oficial european cu care s-a întâlnit Nicușor Dan

Președintele european a avut și prima întâlnire cu un oficial european. Având în vedere că Nicușor Dan nu și-a preluat încă atribuțiile de președinte, întrevederea dintre el și Roberta Metsola a fost una neoficială.

Președintele Parlamentului European a venit în România la invitația primarului Dominic Fritz, acesta oferindu-i Premiul Timișoara pentru Valori Europene. Înainte să plece la Timișoara, Metsola s-a oprit la București, unde a avut o întâlnire neoficială cu președintele ales Nicușor Dan.

„Împreună la București. Împreună pentru Europa. Împreună pentru România”, a scris Roberta Metsola pe X, la scurt timp după întâlnirea cu Nicușor Dan de la București.

Nicușor Dan a anunțat și care este prima țară pe care o va vizita în calitate de președinte al României. Acesta vrea să efectueze vizita simbolică în Republica Moldova, iar mai apoi ia în calcul să meargă și la Washington și la Bruxelles.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Viva.ro
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Ultima oră! Ce se întâmplă acum cu femeia care și-a aruncat fetița de la etaj și apoi pe ea, medicii și martorii au vorbit. Detaliile sunt cumplite!
Libertateapentrufemei.ro
Ultima oră! Ce se întâmplă acum cu femeia care și-a aruncat fetița de la etaj și apoi pe ea, medicii și martorii au vorbit. Detaliile sunt cumplite!
Bătaie pe locul lăsat liber de Nicușor Dan. Polymarket știe pe mâinile cui va intra Capitala
Adevarul.ro
Bătaie pe locul lăsat liber de Nicușor Dan. Polymarket știe pe mâinile cui va intra Capitala
Michelle Williams, declarații RARE despre fostul său partener, Heath Ledger, care a murit din cauza unei supradoze  accidentale de medicamente: „O sensibilitate incredibilă...”
Elle.ro
Michelle Williams, declarații RARE despre fostul său partener, Heath Ledger, care a murit din cauza unei supradoze accidentale de medicamente: „O sensibilitate incredibilă...”
A fost una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute femei, dar s-a retras din viața mondenă. Fotografii au surprins-o pe stradă, la plimbare cu cățelul! Îți dai seama cine e?
Unica.ro
A fost una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute femei, dar s-a retras din viața mondenă. Fotografii au surprins-o pe stradă, la plimbare cu cățelul! Îți dai seama cine e?
Filmul morții Oliviei, românca asasinată din răzbunare de fostul iubit. Cum a atras-o bărbatul în apartamentul din Belgia, unde a trecut prin Iad
Observatornews.ro
Filmul morții Oliviei, românca asasinată din răzbunare de fostul iubit. Cum a atras-o bărbatul în apartamentul din Belgia, unde a trecut prin Iad
Horoscop 23 mai 2025. Scorpionii au parte de o zi care răscolește, nu aduce liniștea pe care și-au dorit-o de ceva vreme
HOROSCOP
Horoscop 23 mai 2025. Scorpionii au parte de o zi care răscolește, nu aduce liniștea pe care și-au dorit-o de ceva vreme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI