Kremlinul are o nouă pretenție imperialistă: „Uniunea Sovietică există de jure”. Ce spun istoricii

Versiunea Kremlinului

Potrivit lui Kobiakov, Uniunea Sovietică a fost înființată de Congresul Deputaților Poporului și numai acest organism ar fi avut dreptul să îi decidă finalul. Consilierul special al lui Putin denunță totodată implicațiile legale ale Acordului de la Belovejskaia Pușcia, semnat pe 8 decembrie 1991 între Belarus, Rusia și Ucraina. Actul original al acestui acord, pe care Kremlinul îl consideră drept o hotărâre a elitelor de partid de a destrăma Uniunea Sovietică fără să consulte populația, a dispărut din arhivele rusești, dar și din cele din Belarus și Ucraina.

Explicațiile istoricului Aleksei Uvarov

Istoricul Aleksei Uvarov explică pentru Meduza că Uniunea Sovietică a dispărut în mod legal și explică mecanismul, chiar dacă Kremlinul omite detalii din motive evidente și scoate în evidență doar ce îi convine.

Concluzia istoricului rus este categorică: Uniunea Sovietică nu mai există din punct de vedere juridic, iar declarațiile contrare nu sunt decât o distorsionare a faptelor istorice în scopuri manipulatoare. Potrivit Meduza, opinia istoricului este împărtășită de numeroși experți în drept constituțional, inclusiv din Rusia.

Din punct de vedere juridic, actul de dizolvare a Uniunii Sovietice nu este Acordul de la Belovejskaia Pușcia, așa cum susține Kremlinul, ci decizia colectivă luată de foste 11 republici sovietice în data de 21 decembrie 1991 la Almatî, Kazahstan. Iar Acordurile de la Almatî respectă pe deplin legislația privind dizolvarea tratatelor internaționale. Nici rezoluțiile adoptate de Duma de Stat în 1996, nici apelurile la referendumurile din martie 1991 nu pot readuce Uniunea Sovietică, deoarece tratatul privind fondarea URSS a fost anulat de însuși semnatarii inițiali.

Recomandări

Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”

Semnat pe 30 decembrie 1992 de RSFS Rusă, RSFS Transcaucaziană, RSS Ucraineană și RSS Belarusă, Tratatul Unional a creat un nou stat federal în care au fost încorporate de-a lungul anilor alte țări anexate. Potrivit istoricului Uvarov, au existat două modalități legale privind dizolvarea Uniunii Sovietice.

Scenariul după care s-a destrămat Uniunea Sovietică

Primul scenariu (cel implementat în 1991) se baza pe normele dreptului tratatelor internaționale. Republicile sovietice trebuiau să încheie un nou acord (sau un protocol comun) privind încetarea existenței și dizolvarea Uniunii Sovietice prin consimțământ reciproc. Un astfel de document reglementa probleme legate de succesiune, granițe, proprietăți, datorii, forțe militare, cetățenie și obligații internaționale. După ratificarea sa de către toate părțile, tratatul original din 1922 nu mai este valabil, iar noul acord privind dizolvarea Uniunii Sovietice intră în vigoare la data specificată în tratat.

Cel de-al doilea scenariu era prevăzut de Legea URSS din 3 aprilie 1990 „Privind procedura de soluționare a problemelor legate de retragerea unei republici unionale din URSS”. Orice republică care dorea să părăsească Uniunea Sovietică trebuia să organizeze un referendum la nivel național, să notifice oficial Sovietul Suprem al URSS în privința retragerii și apoi, în termen de cincisprezece luni, să convină asupra tuturor formalităților enumerate mai sus.

Recomandări

Cum poate fi redus deficitul bugetar fără creșteri de taxe. Soluțiile economiștilor: tăierea investițiilor inutile, taxarea inversă la TVA, eliminarea unor de programe de stat

Condițiile finale pentru ieșirea unei republici din Uniunea Sovietică erau consemnate într-un acord care trebuia să fie aprobat de Congresul Deputaților Poporului din URSS. Dacă, după respectarea tuturor acestor proceduri, numărul participanților rămași la tratatul din 1922 ar fi fost mai mic de doi, republicile rămase ar fi fost obligate fie să modifice Tratatul Unional, fie să recunoască de comun acord că acesta nu mai este valabil.

A doua cale către dizolvarea corectă din punct de vedere juridic a Uniunii Sovietice a fost stabilită chiar de semnatarii tratatului din 1922. Din punct de vedere al dreptului internațional al tratatelor, nu există o diferență fundamentală între aceste două scenarii, iar alegerea unuia dintre ele nu implică faptul că dizolvarea Uniunii Sovietice este supusă revizuirii, iar statul continuă să „existe undeva”.

Acordul de la Beloveskaia Pușcia, doar un catalizator, nu actul final

În tot acest amalgam, Acordul de la Beloveskaia Pușcia a jucat doar rolul de catalizator în procesul de dizolvare a Uniunii Sovietice și a pus, din punct de vedere politic, bazele formulei „CSI în loc de URSS”, la care celelalte republici s-au alăturat pe 21 decembrie 1991.

Din punct de vedere legal, Uniunea Sovietică a încetat să existe pe 21 decembrie 1991, când 11 dintre cele 12 republici rămase (cu excepția Georgiei) au semnat Protocolul și Declarația de la Almatî, transformând declarația politică de la Belovejskaia Pușcia într-un acord general al tuturor părților semnatare ale tratatului din 1922 privind dizolvarea URSS și crearea CSI (Comunitatea Statelor Independente).

Recomandări

Digul subteran din Salina Praid s-a prăbușit. Minerii au încercat până în ultima clipă să salveze o secțiune a minei și au ieșit plângând

Un astfel de consimțământ colectiv este pe deplin compatibil cu articolul 54(b) din Convenția de la Viena din 1969. Articolul respectiv prevede anularea acordurilor „în orice moment cu consimțământul tuturor participanților”. Din momentul semnării documentelor de la Almatî, fostele republici sovietice au obținut statutul juridic internațional de state independente și relațiile lor au început să fie reglementate de dreptul internațional.

Referendumuri controversate

În ceea ce privește referendumurile privind păstrarea unei Uniuni Sovietice „reînnoite” invocate de Kremlin, organizate pe 17 martie 1991 doar în 9 din cele 15 republici, acestea au încetat să mai aibă forță juridică după semnarea documentelor de la Almatî.

Referendumurile au fost boicotate de Lituania, Letonia, Estonia, Republica Moldova, Georgia și Armenia, iar Kazahstanul a organizat o consultare populară după propria formulă. Consiliul Deputaților Poporului a decis să ia act doar de voința celor care s-au exprimat împotriva destrămării Uniunii Sovietice. Cu toate acestea, unele republici au început să organizeze referendumuri de independență. În cazul Ucrainei, de exemplu, 92% din populație a votat pentru independență la 1 decembrie 1991.

Până la sfârșitul anului 1991, rezultatele referendumurilor din martie au rămas valabile din punct de vedere legal doar în șapte republici: Rusia, Belarus, Kazahstan, Azerbaidjan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Însă, după semnarea documentelor de la Almatî, voința juridică internațională a tuturor părților a anulat atât referendumurile din martie, cât și alte acte inter-unionale.

Practic, la 21 decembrie 1991, Uniunea Sovietică a dispărut ca subiect de drept internațional și problema restaurării ei și-a pierdut orice temei juridic.