Evenimentul a avut loc pe șantierul naval din Galați.
Nava, destinată transportului de pasageri între două insule importante din estul Canadei, a fost lansată pe Dunăre în aplauzele mulțimii și pe acordurile muzicii lui Strauss.
Feribotul impresionează prin dimensiunile sale: aproape 81 de metri lungime, 17 metri lățime și o înălțime de aproape 6 metri.
Acesta va putea transporta până la 390 de persoane și 47 de vehicule.
Ce face acest feribot special este sistemul său de propulsie hibrid, va funcționa atât pe baterii, cât și pe motorină.
Această tehnologie permite o încărcare rapidă a bateriilor, datorită echipamentelor speciale aflate la bord.
„Navele din clasa Island reprezintă viitorul transportului în Columbia Britanică, oferind o capacitate mai mare, fiabilitate sporită şi un impact mai mic asupra mediului, pentru clienţii şi comunităţile noastre”, a spus Ed Hooper, director executiv al companiei canadiene de transport.
Gavin Robb Buchan, Ambasadorul Canadei în România, a evidențiat semnificația acestui proiect pentru relațiile bilaterale: „De obicei vorbim despre relaţiile noastre bilaterale solide, despre colaborarea noastră ca aliaţi în cadrul NATO sau ca parteneri economici în cadrul UE. Dar văzând această navă, totul devine real. Acesta e un exemplu concret de colaborare între Canada şi România”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_0e20ab5dae3939bd09579acef5149716.jpg)
Feribotul va deveni operațional în 2027, fiind primul dintr-o serie de patru nave similare comandate de statul canadian pentru modernizarea flotei sale.
Un aspect important al designului navei este sistemul de protecție a sunetului, conceput pentru a nu deranja balenele și orcile din zonă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_e4b4232f58af577445869754a331d2e5.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_9d6f282b28a86ab7f00c07bbacbf6f43.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_d03bb118259e51dc68dc4bb9a2b31e3c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_0ae62b3274c4d83bca303c8c36daefcc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_ff6c7e2c1f1027addc9455195e234e68.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6299d01bbf1c793e23dcdd3d97aba3d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_39f26bb845429c3ac910a8844bc8792e.jpg)