Cătălin Predoiu, însoțit de Raed Arafat și Mircea Fechet

Acesta a spus că este făcută o evaluare în teren cu scopul de a se vedea amploarea pagubelor, iar Guvernul să ştie cu ce s-ar putea confrunta în termeni de suport şi de asistenţă. Șeful DSU, Raed Arafat și ministrul Mediului, Mircea Fechet l-au însoțit pe acesta.  

„Efectele acestor inundaţii s-au concentrat în două areale, în primul rând aici, în localitatea Boroşneu Mare, ca şi la Băcel şi Lunca Mălcuş, şi efectele au constatat în inundarea unor locuinţe. Cealaltă zonă unde am avut un efect sever a fost la Praid”, a afirmat Cătălin Predoiu, în judeţul Covasna.

Acesta a precizat că principala preocupare a autorităţilor a fost să nu fie vieţi puse în pericol. 

„Încă de joi seara, întregul sistem pentru intervenţii în situaţii de urgenţă sprijinit şi de Jandarmerie, şi de Poliţie, în cooperare cu autorităţile locale, cu prefectul, de joi noaptea până spre dimineaţă, a intervenit pentru a scoate oamenii din pericol.

Principala preocupare a fost să nu avem vieţi puse în pericol. Sistemul a funcţionat foarte bine, comunicarea a funcţionat foarte bine, au fost luate în acea noapte hotărâri ale consiliilor locale pentru situaţii de urgenţă, dar şi Consiliul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, urmat joi spre dimineaţă de Consiliul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a explicat premierul interimar.

Subiecte BAC Română 2025. Ce a picat la prima probă a examenului de Bacalaureat
Recomandări
Subiecte BAC Română 2025. Ce a picat la prima probă a examenului de Bacalaureat

Predoiu a precizat că 200 de persoane au fost scoase din pericolul extrem

„Toate aceste hotărâri luate în cascadă în urma comunicărilor dintre cei responsabili, în cadrul Sistemului Integrat pentru Intervenţii în Situaţii de Urgenţă şi Apărare Civilă, au condus la angajarea unui proces de lămurire a oamenilor să se autoevacueze şi de evacuare a cetăţenilor care încă mai aveau dubii că pericolul este foarte mare şi iminent.

Acea operaţiune s-a încheiat cu succes şi peste 200 de persoane au fost scoase din pericol, care era un pericol extrem, era o situaţie-limită, putea deveni o situaţie de viaţă şi de moarte, pentru că inundaţiile au fost severe în acea noapte şi a doua zi dimineaţă”, a mai explicat Cătălin Predoiu. 

Sistemul a funcţionat foarte bine şi nu au fost pierderi de vieţi omeneşti, spune Predoiu.

„Concluzia tuturor şi a domnului prefect şi aici local, dar şi a noastră la centru, în baza datelor, comunicaţiilor, măsurilor luate, rezultatelor obţinute, a fost că sistemul a funcţionat bine, a fost viabil şi a acţionat la timp. Cel mai important lucru este că nu am avut pierderi de vieţi omeneşti”, a subliniat Cătălin Predoiu. 

Ministrul Mediului spune că agricultorii din județul Covasna afectați de breșele făcute de apă în diguri vor fi despăgubiți. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului.

Subiecte BAC română 2025 – vezi rezolvarea subiectelor la limba română la Bacalaureat 2025.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)

tomitan 01.06.2025, 14:28

Ha!Operatiunea de salvare a sinecuristilor incompetenti : operatia reusita pacientul mort! N-avem nevoie de Predoiu , Arafat sau Fechet , ci de procurori si mascati , ca sa salte incompetentii natiei pudi in functii publice.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.