Dulăul din Oradea, spaima piloșilor fără putere de prin primării și din Casa Poporului, cu o biografie drăguță și cu reclama de gospodar de partid, aflat în siajul buldogului Vasile Blaga, a ajuns la masa deciziilor transformat într-un cățel cu dinți de lapte. Prima dovadă e hotărârea de a avea cinci vicepremieri – care denotă din start anit-reformă și arată obediența față de toți combinatorii din coaliție. Cum ar veni, dăm la toată lumea, să nu se supere nimeni. 

Schimbarea uluitoare a spartanului Bolojan continuă cu nominalizările catastrofale din propriul partid, PNL-ul pe care nu l-a condus niciodată pe bune. Doar Alexandru Nazare, propus la Finanțe, un tip decent și profi, e liberal 100%. Reapar eternul Cătălin Predoiu și reșapatul Dragoș Pâslaru. Doi băieți de Sistem, trăiți bine, gargaragii fără fapte de arme, inutili societății, abonați mereu la privilegii. Predoiu a asistat cel puțin pasiv, ani în șir din postura de ministru, la desfășurarea unei Justiții care e perpetuu pe podium în orice clasament al neîncrederii.  A fost în cam toate echipele care au adus țara în halul în care e azi, fără să zică nici pâs vreodată. Rămâne la Interne, cel mai mare minister, trăiește într-un turn de fildeș din care nu se văd sărăcia și criza de profesioniști pe care le păstorește. Pâslaru e șmecherașul cumsecade care participă la acțiune, dar nu se implică – deci nu vom pupa prea multe Fonduri Europene. Pe lângă ei, ca un corolar, președinte al Senatului e propus Mircea Abrudean – genul de tip descurcăreț neaoș, care cade în picioare. Daniel David, proful de psihologie care stă pe loc la Educație, s-a trezit cu nenorocirile învățământului pe cap și lasă impresia că trăiește pe altă planetă. E genul care latră și nu mușcă, adică face frumos la media, dar a luat zero măsuri concrete.

Război Israel-Iran, ziua 11: Un mare complex militar și șase aeroporturi iraniene, lovite de israelieni / Khamenei, izolat în buncăr, cu o capacitate fizică și cognitivă limitată
Recomandări
Război Israel-Iran, ziua 11: Un mare complex militar și șase aeroporturi iraniene, lovite de israelieni / Khamenei, izolat în buncăr, cu o capacitate fizică și cognitivă limitată

Anunțul UDMR nu trezește emoții. Cseke Attila la Dezvoltare – apropo, se mai dezvoltă ceva?! – și Demeter Andras la Cultură sunt doi domni ok, dar fără de putere. Și abonați ciclic la demnități publice.

De la PSD nu scăpăm de Marian Neacșu, penal lacom și sinecurist cinstit, viitor vicepremier, fost demnitar care a pozat pe la toate nenorocirile din ultimele cincinale. Florin Barbu, paiață la Agricultură, arată patriei că dinozaurul Paul Stănescu trăiește, e puternic, iar stuful din Deltă și soboarele de paznici de la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare vor continua să producă pierderi pentru țărișoară și beneficii pentru gașcă. Justiția e tot pe mâna lui Radu Marinescu, avocatul mafiei imobiliare oltene, omul amazoanei Olguța Vasilescu – oare cum o trăi dânsa cu povara morții copilașului mâncat de câini la începutul anului?! De la Sănătate n-am așteptări – unde n-a urnit căruța Alexandru Rafila nu mă aștept să dea cu var Alexandru Rogobete. Iar pentru Muncă, Energie și Transporturi, până mi-e clar că noile nume nu-s decât uneltele greilor, le acord prezumția de nevinovăție. 

Trec și pe la USR. La Externe ar veni Oana Țoiu. O domniță strașnică, mai degrabă potrivită la Muncă, unde a fost și secretar de stat. Pixelii și-au adus aminte că se lega de Donald Trump și de JD Vance, iar pe timpurile astea nu prea e bine să o faci. Totuși, e bine că scăpăm de Emil Hurezeanu. La Apărare Ionuț Moșteanu pare și el din alt film, pentru că omul a plonjat în politică după ce a făcut marketing. Însă, dacă mă gândesc că i-ar urma plagiatorului Angel Tîlvăr și că portofoliul a fost luat de mulți alți ambuscați înaintea lui, sună aparent ca un rău mai mic. La Economie și la Mediu vin tot niște sinecuriști, Claudiu Năsui – combatant feroce pe facebook -, respectiv Diana Buzoianu – avocată cu competențe în protecția datelor, drept comercial și drept imobiliar.

Subiectele la Română la Evaluarea Națională 2025. Ce a picat la prima probă a examenelor pentru clasa a 8-a
Recomandări
Subiectele la Română la Evaluarea Națională 2025. Ce a picat la prima probă a examenelor pentru clasa a 8-a

Vă place sau nu, tabloul se va transforma în pictorial. Cu ăștia defilăm. Aferim, dulce Românie!

Vezi Subiecte română Evaluarea Națională 2025 – ce a picat elevilor de clasa a 8-a!

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (7)
Avatar comentarii

gicapuia 23.06.2025, 15:28

Daca combinam articolul lui Radu Soviani cu al Dvs ajungi la o singura concluzie : Toti membrii guvernului in frunte cu Prim Ministru sunt ori incompetenti, ori smecherasi, ori sinecuristi , ori atirnatori ori mirosind a coruptie etc ! In frunte cu Ilie Bolojan ! Un catelus ziceti voi ! Tipic poporului roman . Ne pricepem la TOT SI LA TOATE ! Boala noastra : Ne dam cu parerea despre orice, oricind ! Habarnambisti cu doctorat luat la Spiru Haret ! Asa o fi cum ziceti DVS ! Sa vedem daca veti avea dreptate. Daca ati dat-o de gard o sa spuneti ca : asa sunt jurnalistii

Avatar comentarii

alexpop 23.06.2025, 07:52

Mergand in aceeasi directie, fost gazetar de sport stie totul despre politica. Nu e o tara minunata?

Avatar comentarii

parpalache 23.06.2025, 07:01

Eroare mare- cu USR-ista aia la externe-un fel de „pipiddi”care batea din picioar la alde Trump, ca de ce ce nu-i da cu bomba-n cap lu Putin!Dar la câți figuranți am avut la„Externe” in ultimele decenii...ce mai conteaza inca una!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.