Piesa „Seara de Ajun” se va auzi pentru prima data într-un concert live, la Sala Palatului, pe 1 decembrie, când trupa „Gaz pe Foc” va urca pe scenă alături de Andra Gogan la concertul mult așteptat al artistei.

„Ne-am propus ca melodiile pe care le lansăm să fie apreciate de public, indiferent de vârstă, iar Andra Gogan este una dintre cele mai cunoscute și apreciate voci în rândul generației actuale. Dincolo de asta, am descoperit în Andra o persoană simpatică, modestă și cu un nivel ridicat de profesionalism, astfel că fiecare sesiune de înregistrări și de filmări pe care am avut-o împreună a fost o încântare.

Sperăm ca Seara de Ajun să devină o melodie pe care oamenii să o asculte în fiecare an, în perioada sărbătorilor de iarnă, și care să îi apropie de cei dragi”, au povestit băieții de la „Gaz pe Foc”, care s-au reunit anul acesta, la 30 de ani de la înființare.

„Când am fost contactată de Gaz pe Foc, am fost foarte fericită să aflu că mi-au văzut afișul legat de concertul de pe 1 decembrie de la Sala Palatului și s-au gândit la o colaborare cu mine. La fel de mult m-am bucurat și când am auzit piesa de Crăciun propusă pentru colaborare, pentru că am iubit-o din prima.

Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican
Recomandări
Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican

A fost o experiență superbă! Ne-am înțeles de la început, iar la studio, alături de Andy Horjea, producătorul piesei, și Gaz pe Foc totul a decurs perfect. Abia aștept să auziți și voi noua noastră piesă, care este potrivită pentru orice moment în familie. Sper să vă placă!”, a completat Andra Gogan.

„Gaz pe Foc” s-a reunit anul acesta

Trupa „Gaz pe Foc”, care se afla pe buzele tuturor în anii 2000, s-a reunit la începutul lunii august pentru a face o faptă bună. Lucian Viziru, Andrei Roșu, Paul Panait și Alin Lupșa au demonstrat că au în comun, pe lângă dragostea față de muzică, și dorința de a face bine.

Astfel, „Gaz pe Foc” a organizat ,la finalul lunii septembrie, un concert caritabil pentru strângere de fonduri în beneficiu HOSPICE Casa Speranței – fundație care a reușit să ofere, până în prezent, îngrijire paliativă pentru 45.000 de pacienți, adulți și copii.

Cine e Andra Gogan

Andra Gogan, cea mai populară prezență de pe rețelele sociale, cu peste 14 milioane de urmăritori, este cântăreață, vlogger și vocea celor mai îndrăgite personaje pentru copii și adolescenți. De-a lungul carierei sale, aceasta a bifat câteva reușite impresionante.

Șoferii cu mașini diesel care au peste 150.000 de kilometri ar putea fi obligați să înlocuiască o piesă scumpă
Recomandări
Șoferii cu mașini diesel care au peste 150.000 de kilometri ar putea fi obligați să înlocuiască o piesă scumpă

În 2009, Andra Gogan și fratele ei, Răzvan Gogan, au intrat în Cartea Recordurilor pentru „Cel mai lung concert live susținut de un copil” și „Cele mai multe CD-uri lansate de un copil”. De asemenea, aceasta a devenit cunoscută și la Premiile Oscar din 2022, în cadrul cărora a fost difuzat un videoclip viral făcut de aceasta pe TikTok, bazat pe melodia animației „Encanto”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Viva.ro
Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Adevarul.ro
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Elle.ro
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI