Artiștii de top din România, cu echipe numeroase în spate – Inna, Andra, Delia ori Smiley -, își măsoară popularitatea în număr de vizualizări.

La fel fac o serie de tineri apăruți parcă de niciunde, care, fără a avea producții muzicale sofisticate, sunt în trendul noii generații și amenință serios supremația celor mai sus-amintiți. Vloggeri și “youtuberi”, acești puști se vând ca artiști, au milioane de suporteri și câștiguri fabuloase din online!

Selly și 5GANG, Abi Talent, Șatra BENZ, Lino Golden și Mario Fresh au devenit vedete cu milioane de fani și scot din internet sume uriașe cântând despre mașini, branduri de lux, abonați, vizualizări, bani și femei.

Selly face 200.000 de euro pe lună

La doar 18 ani, Selly este nu doar modelul noii generații, ci și unul din vloggerii pe val. Cântă, iar muzica pe care o face e pe placul adolescenților, lucru care se reflectă în veniturile sale uriașe: se apropie de un milion de euro!

Afacere începută cu puțină charismă și o cameră foto îi aduce – doar lui – peste 20.000 euro pe lună, nu atât din vizualizări (în România, publicitatea online nu este plătită la fel de bine ca în alte țări – n.r.), cât din contracte directe de publicitate.

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Puștii care s-au îmbogățit din vlogging și muzică difuzată pe internet. Adolescentul Selly se apropie de un milion de euro!

Pe numele din buletin Andrei Șelaru, puștiul provenit dintr-o familie modestă din Craiova “se vinde” pe internet de la 11 ani. Și-a făcut propria trupă de vloggeri, 5GANG, iar fiecare piesă lansată de el, mai bună sau mai proastă, adună milioane de vizualizări. În plus, are spectacole, propria linie vestimentară și planuri de dezvoltare pe termen lung.

Numărul 1 în trending pe YouTube, 5GANG GAN(FOTO formată din Selly, Pain, Dia, Gami și Exploit) a susținut primul mare spectacol anul acesta, la Arenele Romane. Cererea a fost așa de mare, că de la un spectacol s-a ajuns la două, ținute cu casa închisă. Iar acum, trupa e în plin turneu național.

Abi Talent, “regele” trivial al internetului cu “Papuci Gucci”. Are 8 clase și 4.000 de euro pe apariție!

“Papuci Gucci” ai lui Abi Talent, un adolescent apărut de niciunde, pe numele real Alberto Panțic, au fost “admirați” de peste 22 de milioane de ori, iar altă piesă, “Rege de România”, a făcut 21 de milioane de vizualizări.

Despre proiectul unui stat „suveranist” român: „Nici SUA lui Trump nu își permit suveranismul propus de AUR”. Interviu cu profesorul Cornel Ban de la Copenhagen Business School
Recomandări
Despre proiectul unui stat „suveranist” român: „Nici SUA lui Trump nu își permit suveranismul propus de AUR”. Interviu cu profesorul Cornel Ban de la Copenhagen Business School

Cu texte parcă rupte din manele, buzoianul Abi, noul rege al internetului, are doar opt clase, peste 50 de  milioane de vizualizări în doar patru cântece și o medie de 4.000 de euro pe apariție.

Puștii care s-au îmbogățit din vlogging și muzică difuzată pe internet. Adolescentul Selly se apropie de un milion de euro!
Lino Golden și Abi Talent

Și protejații lui Alex Velea, Mario Fresh (Mario Gălățanu, 19 ani) și Lino Golden (Radu Cârstea, 21 de ani), sunt la căutare în rândul tinerilor.

Mai ales ultimul, căruia un singur hit, “Panamera”, i-a adus… 37 de milioane de vizualizări! Vizualizări traduse în peste 20.000 de euro!

Inna a trecut de mult peste milionul de euro din vizualizări

Puștii care s-au îmbogățit din vlogging și muzică difuzată pe internet. Adolescentul Selly se apropie de un milion de euro!

Consacrații ultimilor ani ai YouTube-ului și contractelor publicitare rămân Inna, Andra, Delia, Smiley, Dorian Popa și câțiva maneliști, conform platformei SocialBlade.com, monitorul ce declară în timp real traficul și aproximările de câștiguri.

Ultimele zile ale Salinei Praid. „Cât o nucă era gaura din perete, apoi s-a tot mărit”. Cât de fezabilă este soluția evacuării apei | Reportaj
Recomandări
Ultimele zile ale Salinei Praid. „Cât o nucă era gaura din perete, apoi s-a tot mărit”. Cât de fezabilă este soluția evacuării apei | Reportaj

Expunerea internațională a Innei (FOTO) îi aduce artistei un venit mai mare pe vizualizări – peste un milion de euro în ultimii 10 ani.

mario freshIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații