La doar câteva săptămâni după demisia de la Antena 1, Andreea Bălan a apărut în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV, pentru ca mai apoi să facă parte dintre invitații de la „Protevelion”. Astfel că multe voci au afirmat că artista va semna cu postul din Pache Protopopescu.

Andreea Bălan face parte din juriul emisiunii „Vedeta familiei”

Iată că lunile au trecut, iar Andreea Bălan nu a ajuns la PRO TV, ci a semnat cu TVR, acolo unde se regăsește în juriul emisiunii „Vedeta familiei”.

Într-un interviu pe care l-a acordat recent jurnaliștilor de la Pagina de Media, celebra artistă a dezvăluit cum a ajuns la TVR și cine a sunat-o pentru a-i face oferta.

„Fiind liberă de contract, m-am bucurat să fiu sunată de Monica, producătoarea emisiunii, și pe loc am zis «Da» fără să stau pe gânduri. Mie îmi place foarte mult să fiu jurat și, dacă jurizez copii talentați, e și mai frumos, și mai bine pentru mine. Mi se pare că acest format de la TVR mi se potrivește cel mai bine, pentru că empatizezi foarte mult cu copiii și cu dorința lor de a performa, de a cânta bine și de a-și îndeplini visurile”, a afirmat Andreea Bălan pentru sursa citată.

Andreea BălanIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15
Cele două Românii. Nicușor Dan, făcut președinte de mediul urban. Orașele și județele unde și-a zdrobit contracandidatul ANALIZĂ
Recomandări
Cele două Românii. Nicușor Dan, făcut președinte de mediul urban. Orașele și județele unde și-a zdrobit contracandidatul ANALIZĂ

Fosta vedetă de la Antena 1 a spus și de ce a ales acest proiect: „M-a atras foarte mult formatul, faptul că este o emisiune foarte curată și este singura emisiune pentru copii. Din păcate, nu se mai fac emisiuni pentru copii. Eu am debutat la astfel de emisiuni la TVR, acum 30 de ani, și mi-a plăcut foarte mult. Și m-au ajutat aceste emisiuni. Ei bine, în ziua de azi nu se mai fac, așa că «Vedeta familiei» este singura de acest gen care ajută copiii talentați să-și îndeplinească visurile!”

Artista a spus cum se conectează cu micuții care apar la TVR

Întrebată cum reușește să se conecteze cu micuții pe care îi jurizează la „Vedeta familiei”, Andreea Bălan a precizat că se regăsește în copiii care vin în emisiune și este în asentimentul lor, deoarece și ea și-a început cariera când era foarte mică.

„Fiind mamă, empatizez și mai mult cu copiii în general, iar aici sunt în asentimentul lor, pentru că mă regăsesc în toți acești copii care vin la emisiune. Pentru că așa am fost și eu când aveam 10 ani. Așa că fiecare emoție pe care ei o trăiesc o regăsesc în mine, în copilul de atunci, și mă conectez foarte bine cu acești copii”, a mai spus artista.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Diaspora a dat peste cap toate calculele! Cum s-au împărțit, de fapt, voturile. Multora nu le-a venit să creadă când au văzut cifrele! Ce s-a întâmplat în București
Viva.ro
Diaspora a dat peste cap toate calculele! Cum s-au împărțit, de fapt, voturile. Multora nu le-a venit să creadă când au văzut cifrele! Ce s-a întâmplat în București
Anamaria Gavrilă, reacție ireală după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile. Cum a pus-o la punct Lucian Mândruță
Libertateapentrufemei.ro
Anamaria Gavrilă, reacție ireală după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile. Cum a pus-o la punct Lucian Mândruță
Ironiile care s-au viralizat pe rețelele sociale după turul doi al prezidențialelor: „Tout le monde” a avut un somNIC UȘOR!
Adevarul.ro
Ironiile care s-au viralizat pe rețelele sociale după turul doi al prezidențialelor: „Tout le monde” a avut un somNIC UȘOR!
Mesajul transmis de Emmanuel Macron după victoria lui Nicușor Dan. Ce spune președintele Franței despre alegeri după ce George Simion l-a numit „dictator”
Elle.ro
Mesajul transmis de Emmanuel Macron după victoria lui Nicușor Dan. Ce spune președintele Franței despre alegeri după ce George Simion l-a numit „dictator”
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Cea mai mare bancă din SUA, reacţie după alegerile din România. Predicţie asupra leului
Observatornews.ro
Cea mai mare bancă din SUA, reacţie după alegerile din România. Predicţie asupra leului
Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI