Potrivit documentului care a intrat în posesia Libertatea, în 2018, televiziunea publică plătește aproape 156.000 de euro (155.923 euro) realizatorului Ionuț Cristache și colaboratorilor acestuia: Ion Cristoiu, Mircea Dinescu, Marius Pieleanu, Cristian Gheorghe, Radu Soviani. Adică au primit împreună aproape 13.000 de euro pe lună. 

Ionuț Cristache a încasat de la televiziunea publică suma de 78.298 de euro, în perioada ianuarie-octombrie, iar pentru noiembrie-decembrie, suma estimată este de 16.344 de euro. Astfel, în total, anul acesta Ionuț Cristache încasează de la TVR suma de 94.642 de euro. Adică aproape 8.000 de euro pe lună.

Invitații permanenți ai lui Cristache sunt și ei plătiți, așa cum, de regulă, de practică și la alte posturi de televiziune.

La distanță considerabilă îl urmează poetul și scriitorul Mircea Dinescu, cel care, în perioada ianuarie-octombrie, a încasat suma de 15.149 de euro, iar pentru noiembrie-decembrie, ar urma să mai primească 4.179 de euro. Total: 19.328 de euro, adică aproximativ 1.600 de euro pe lună.

În conturile jurnalistului Ion Cristoiu a intrat, tot pentru perioada ianuarie-octombrie, suma de 9.570 de euro, iar pentru noiembrie-decembrie ar urma să încaseze încă 2.454 de euro. Total: 12.024 euro, adică aproximativ 1.000 de euro pe lună.

Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext
Recomandări
Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext

Un alt colaborator permanent al emisiunii lui Ionuț Cristache, Cristian Gheorghe, a primit perioada ianuarie-octombrie suma de 8.774 de euro și ar urma să mai încaseze încă 2.667 de euro, pentru ultimele două luni ale anului. Total: 11.441 euro, ceea ce înseamnă aproximativ 1.000 de euro pe lună.

Sumele plătite pentru contractele de drepturi de autor sunt brute și calculate la un curs de 4,65 de lei pentru un euro.

CITEȘTE ȘI:

Realizatorul Ionuţ Cristache, salariu de peste 25.000 de lei pe lună la TVR. Fostul director al instituției, Irina Radu, avea 14.000 pe lună

Ionuț Cristache amenință că dă în judecată Libertatea folosind argumentul GDPR, exact cel utilizat de Guvern când ascunde informații publice

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Viva.ro
Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Adevarul.ro
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Elle.ro
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere
Observatornews.ro
Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI