Vremea de mâine, 9 iunie 2025, în România

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada luni, 9 iunie 2025, ora 09:00 – marți, 10 iunie 2025, ora 09:00, vremea călduroasă va persista în sudul și sud-estul țării, unde disconfort termic va fi ridicat (indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul de 80 de unități).

În restul teritoriului, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior, în vest și în nord-vest se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice datei, iar în rest peste acestea.

Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântulului (rafale de 40-50 km/h și izolat de peste 55-60 km/h) la munte, în cea mai mare parte a Olteniei, local în Muntenia, în centrul și sudul Moldovei, sudul și sud-estul Transilvaniei și izolat în Dobrogea.

În aceste regiuni, pe suprafețe mici, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă de peste 25-30 l/mp și, de asemenea, vijelii și grindină.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade în Maramureș și 34 de grade în Oltenia, iar cele minime se vor încadra, în general, între 8 și 20 de grade. Izolat se va forma ceață.

Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani
Recomandări
Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani

Cum va fi vremea mâine, 9 iunie 2025, în București

În București, în intervalul luni, 9 iunie 2025, ora 09:00 – marți, 10 iunie 2025, ora 09:00, vremea călduroasă va persista, iar disconfortul termic va fi ridicat (indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul de 80 de unități).

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în a doua parte a zilei și noaptea.

Temperatura maximă va fi de 31-32 de grade, iar cea minimă de 16-18 grade.

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, în România

Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 2 – 29 iunie 2025.

Cum va fi vremea în săptămâna 9 – 15 iunie 2025

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile vestice, sudice și local în cele centrale, iar în rest vor fi, în general, apropiate de cele normale.

Cum va fi vremea în săptămâna 16 – 22 iunie 2025

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în extremitatea de sud-vest a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Elena, o româncă din Irlanda de Nord, trăiește în teroare, cu valiza la ușă și luminile stinse pe timp de noapte: „Vor să mă facă să fug”
Recomandări
Elena, o româncă din Irlanda de Nord, trăiește în teroare, cu valiza la ușă și luminile stinse pe timp de noapte: „Vor să mă facă să fug”

Cum va fi vremea în săptămâna 23 – 29 iunie 2025

Temperaturile se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Cum va fi vremea în săptămâna 30 iunie – 6 iulie 2025

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile sud-vestice.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.