Tot începând de astăzi, pe parcursul a două zile, România este sub cod galben de vreme rea, respectiv ploi torențiale și vijelii, dar și sub cod galben de caniculă.

Cum va fi vremea în București miercuri, 4 iunie 2025

Vremea în București se va menține călduroasă și disconfortul termic ridicat. Cerul va fi mai mult senin în prima parte a zilei.

Apoi, treptat, instabilitatea atmosferică va fi în creștere și se va manifesta prin accentuarea înnorărilor, averse torențiale (se vor acumula cantități de apă de 5-10 l/mp, izolat peste 15 l/mp), descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în jurul a 45 km/h), posibil vijelii și grindină.

Temperatura maximă va fi de 31-32 de grade Celsius.

Cum va fi vremea în București joi, 5 iunie 2025

Vremea călduroasă va persista, disconfortul termic va continua să se accentueze, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32-33 de grade.

ANM mai precizează că miercuri, 4 iunie, Bucureștiul nu va fi sub avertizări meteo de vreme rea, dar joi, 5 iunie, Capitala este sub cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.