Trenul Leon, primul tren 100% românesc după 80 de ani

Trenul Leon este rezultatul muncii echipei de la Electroputere VFU Pașcani, o companie membră a Grampet Group, relatează Agerpres.

Ceremonia de lansare a avut loc la Salonul Regal din Gara de Nord, urmată de un traseu simbolic până la Gara Băneasa.

„Trăim un moment istoric – nu doar pentru Grampet Group și Electroputere VFU Pașcani, ci pentru întreaga industrie feroviară din România. Leon este dovada vie că tradiția și tehnologia pot merge mână în mână, atunci când sunt susținute de pasiunea și dedicarea unei echipe extraordinare”, a declarat Gruia Stoica, președintele Grampet Group, pentru Agerpres.

Caracteristicile tehnice ale trenului Leon

Trenul Leon a parcurs peste 30.000 km în teste și este certificat CE, putând circula în toată Europa. Compus din trei vagoane, oferă 145 de locuri, dintre care 11 VIP și 134 pentru clasa a II-a.

Designul modern și confortabil include:

  • Fotolii rabatabile și scaune ergonomice
  • Izolare fonică
  • Sistem de supraveghere video
  • Senzori de incendiu
  • Interfoane pentru comunicare cu mecanicul
  • Sisteme audiovizuale de informare

De asemenea, trenul Leon dispune de spații pentru bagaje voluminoase sau biciclete, ferestre panoramice, măsuțe rabatabile, lumini de citit și prize de 230V și USB.

Război Israel-Iran, ziua șapte: Iranul ia în calcul închiderea Strâmtorii Ormuz / „Khamenei nu mai poate fi lăsat să existe”, spune un oficial israelian
Recomandări
Război Israel-Iran, ziua șapte: Iranul ia în calcul închiderea Strâmtorii Ormuz / „Khamenei nu mai poate fi lăsat să existe”, spune un oficial israelian

Trenul este dotat cu facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă, incluzând rampe speciale de acces și spații dedicate. Toate aceste caracteristici respectă standardele europene de siguranță și calitate.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.