A doua zi, când a ajuns la Buenos Aires și i-a fost verificată temperatura, el avea 38,5˚. A mărturisit că probabil are Covid și că nu ar fi trebuit să se îmbarce în avion.

„Din pricina comportamentului său iresponsabil și egoist, 200 de oameni riscă să se îmbolnăvească, deși au făcut tot ce trebuia pentru călătorie”, a declarat pentru reporteri Florencia Carignano, responsabila cu imigrația din Argentina.

A călătorit în SUA pentru imunizare?

În acel context, în Argentina se înregistrau zilnic noi recorduri de îmbolnăviri, iar numai 16% din populație era vaccinată. Unii dintre argentinienii înstăriți zburau la Miami pentru a fi vaccinați. Oficialii susțin că Portillo, care are o afacere comercială cu aparate de spălat sub presiune, era unul dintre aceia.

Nu se știe dacă Portillo fusese vaccinat. Autoritățile argentiniene spun, însă, că el a primit un certificat de la o clinică din Hollywood (Florida) care atestă că este sănătos și poate călători în străinătate.

Riscă până la 15 ani de închisoare

Juan Manuel Dragani, un avocat din Buenos Aires care reprezintă clinica, a declarat la un interviu pentru un post de radio că certificatul nu este contrafăcut și a fost eliberat în conformitate cu reglementările americane. Avocatul a spus că „este responsabilitatea acuzatului”, care a luat contact cu clinica prin întrevedere online.

Ce înseamnă ca George Simion să devină președinte: România se află în faliment nedeclarat, există riscul să nu se plătească pensiile, leul va cădea
Recomandări
Ce înseamnă ca George Simion să devină președinte: România se află în faliment nedeclarat, există riscul să nu se plătească pensiile, leul va cădea

Conform legilor argentiniene, Portillo riscă de la 3 la 15 ani de închisoare pentru expunerea voluntară a altor persoane la îmbolnăvire. Situația lui judiciară se va agrava dacă alți pasageri ai avionului cu care a călătorit vor prezenta simptome.

Autoritățile sanitare din Buenos Aires au identificat cel puțin 14 persoane care au fost aproape de Portillo în avion, obligându-le la o carantină de cel puțin șapte zile. Nu sunt informații că vreuna a fost testată pozitiv.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi”
Viva.ro
Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi”
Tragedie cum rar întâlnești! Micuța actriță a făcut nu mai puțin de 13 stopuri cardiace la numai 11 anișori. Inimioara ei mică nu a rezistat, s-a stins
Libertateapentrufemei.ro
Tragedie cum rar întâlnești! Micuța actriță a făcut nu mai puțin de 13 stopuri cardiace la numai 11 anișori. Inimioara ei mică nu a rezistat, s-a stins
„Mi-e silă”. Dezamăgirea unui medic român stabilit în Germania, după rezultatele alegerilor: „Primitivismul a câștigat din nou”
Adevarul.ro
„Mi-e silă”. Dezamăgirea unui medic român stabilit în Germania, după rezultatele alegerilor: „Primitivismul a câștigat din nou”
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Boala de care suferă un milion de români. Afecţiunea nu are leac
Observatornews.ro
Boala de care suferă un milion de români. Afecţiunea nu are leac
Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI