Rușii au spus direct că vor Gurile Dunării

„Cel mai bun argument să sprijinim Ucraina este, cel puțin după modesta mea opinie, faptul că dacă Ucraina cade, urmează Republica Moldova și cine știe ce se întâmplă cu România?”, a afirmat Diaconescu, la Antena 3 CNN.

De asemenea, acesta susține faptul că rușii i-au spus în mod direct că au interes pentru Gurile Dunării.

„Mie nu mi-a ascuns partea rusă în diversele dialoguri, când lucrurile erau liniștite, interesul pentru gurile Dunării, discuție directă, fără niciun fel de… Vor să creeze un vector de presiune în așa fel încât ceea ce în nord înseamnă peninsula Kaliningrad, în egală măsură, la Marea Neagră să poate însemna un tip de presiune cu amenințare de escalădare, care sigur, poate dezescalada, dar în contexte foarte complicate”, a adăugat consilierul prezidențial.

Măsurile de descurajare pe care le poate lua România

Diaconescu a fost întrebat ce măsuri ar trebui să adopte România pentru a avea convingerea că a făcut tot posibilul în descurajarea agresiunii Rusiei.

„Eu am avut ocazia negociez cu rușii în 2003-2004, un tratat care, interesant, dacă l-ar respecta astăzi Federația Rusă, probabil că ceea ce se întâmplă în Ucraina ar fi de domeniul trecutului. Dar nu asta e problema. Deci, din acest punct de vedere, suntem stat de frontieră. Noi asigurăm și trebuie să încurajăm această percepție. Am înțeles diversele demersuri în ideea când mergem să batem cu pumnul masă. Esențial nu să bați cu pumnul masă, ci să fii la masă, că situația e așa cum e.

Cum îi pot ajuta părinţii pe copii să treacă peste stresul de dinaintea Bacalaureatului. Sfaturile unui psiholog
Recomandări
Cum îi pot ajuta părinţii pe copii să treacă peste stresul de dinaintea Bacalaureatului. Sfaturile unui psiholog

Ori din acest punct de vedere avem două componente pe care ni le recunosc sau dacă nu le recunosc trebuie să le facem cât mai vizibile. Unu, că ne asigurăm, evident, elementele de securitate în ceea ce ne privește, dar pe de altă parte, îi apărăm și pe alții, pentru că ce ar face Federația Rusă ar fi testarea solidarității”, a explicat acesta. 


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.