Femeile nu ar fi fost reprezentate cu adevărat la Curtea Supremă

Articolul 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) garantează dreptul la un proces echitabil atât în ​​cazurile penale, cât și în cele civile.

Anul trecut, McCloud a solicitat să se alăture în soluționarea conflictului de la Curtea Supremă, susținând că deciza acesteia ar putea afecta în mod semnificativ protecția legală pentru femeile transgender, dar apelul său a fost respins.

McCloud a declarat pentru The Guardian: „Curtea Supremă a refuzat să mă asculte, sau să verifice probele pe care le-am depus și care ofereau informații despre impactul asupra persoanelor trans afectate de hotărâre și nu și-a motivat decizia.

Acestea sunt două premise de bază ale justiției normale. Au existat diverse grupuri care vorbeau în numele femeilor în acest dosar al Curții, dar femeile nu au fost reprezentate cu adevărat.”

Hotărârea Curții Supreme și îndrumarea ulterioară a Comisiei pentru Egalitate și Drepturile Omului (EHRC), paznicul care aplică Legea privind egalitatea, au generat valuri de șoc prin comunitatea transgender din Marea Britanie și a lăsat multe lucruri nelămurite cu privire la cum ar trebui să fie aplicată legea.

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale
Recomandări
Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale

Noua lege le interzice femeilor trans inclusiv accesul în anumite săli de spital

Noua lege anunță că femeile trans nu vor mai putea intra în spații dedicate exclusiv femeilor biologice, de exemplu săli de spital, închisori, adăposturi. Vor fi afectate și cererile de salarizare sau participarea la evenimentele sportive.

Într -o „actualizare provizorie” cu privire la modul în care ar trebui interpretată hotărârea, EHRC a declarat vineri că, la locurile de muncă și în zonele deschise publicului larg, cum ar fi spitalele sau cafenelele, „femeilor trans (bărbați biologici) nu ar trebui să li se permită să utilizeze toaletele femeilor și bărbații trans (femei biologice) nu ar trebui să li se permită să utilizeze toaletele bărbaților”.

McCloud a spus că, în loc să aducă o lămurire, hotărârea și declarația ulterioară a guvernului și a comisiei au „creat haos”.

„Avem haos pentru că guvernul spune ceva și Curtea Supremă spune cu totul altceva, spre exemplu guvernul a decis anterior că băile sunt incluzive.”

Nu există o bază științifică sau medicală pentru decizia Curții Supreme

Și medicii au contestat decizia Curții Supreme privind genul, considerând-o „fără bază științifică sau medicală”.

Nicușor Dan și George Simion, despre Constituția României, președinte-jucător și reforma CCR, DNA și SRI
Recomandări
Nicușor Dan și George Simion, despre Constituția României, președinte-jucător și reforma CCR, DNA și SRI

Medicii prezenți la conferința medicilor rezidenți a Asociației Medicale Britanice (BMA) din Londra au adoptat o moțiune prin care se precizează că „încercarea de a impune legea nu are bază științifică sau medicală”.

Deși moțiunea a fost adoptată la conferință, aceasta nu va deveni politica BMA decât dacă va fi votată la reuniunea anuală a sindicatului de la sfârșitul acestui an.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Un medic de top dezvăluie cinci lucruri aparent inofensive ce duc la cancer, de care oamenii nu au habar
Adevarul.ro
Un medic de top dezvăluie cinci lucruri aparent inofensive ce duc la cancer, de care oamenii nu au habar
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
A venit în 1990 din SUA în România pentru a-şi căuta o soţie. 200 de răspunsuri a primit la scrisoare
Observatornews.ro
A venit în 1990 din SUA în România pentru a-şi căuta o soţie. 200 de răspunsuri a primit la scrisoare
Horoscop 12 mai 2025. Racii au ocazia să-și testeze abilitățile de persoană capabilă să rămână calmă chiar și în mijlocul unei furtuni
HOROSCOP
Horoscop 12 mai 2025. Racii au ocazia să-și testeze abilitățile de persoană capabilă să rămână calmă chiar și în mijlocul unei furtuni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI