Hristos a înviat la sute de metri sub pământ

În perioada războiului, în timpul bombardamentului american din 1944, oamenii au trăit sărbătoarea cu ochii ridicați în rugă spre cer, de acolo de unde venea moartea. Câțiva ani mai târziu, în timpul comunismului, pentru deținuții politici închiși în penitenciare și largăre de muncă, sărbătorile de Paște, credința, religia au devenit refugiul suprem, care i-a ajutat să supraviețuiască ororilor regimului. Pe mulți doar rugăciunea i-a mai ținut  în viață. 

Dincolo de gratii, însă, lumea era un furnicar. Iar sărbătorile erau petrecute în familie, alături de părinți, rude și prieteni. O adevărată odă a bucuriei pe care românii o închinau ciocnind ouă roșii, desfătându-se cu vin și cozonac. „Hristos a înviat!” se auzea pe buzele tuturor, însă magia acestor cuvinte prindea ecouri adânci și nebănuite în sufletele lor. 

Fostul deținut politic Grigore Pepene, care împlinește în luna mai vârsta de 100 de ani, a trecut prin închisorile din Galați, Gherla, Aiud, Balta Brăilei și Baia Sprie. Timp de 10 ani el a trăit sărbătoarea Paștelui în spatele gratiilor, în lagăre de muncă, acolo unde viața era trăită de pe-o zi pe alta, iar fiecare respirație, fiecare gură de aer și bătaie a inimii puteau fi în orice clipă ultimele. Mina de la Baia Sprie, transformată de comuniști în lagăr de muncă silnică, fusese numită „iadul de plumb”. Acolo, credința se transformase în sufletele oamenilor într-o adevărată lumină ce-i călăuzea, clipă de clipă, prin măruntaiele pământului. Însă anul 1954 a fost unul pe care Grigore Pepene nu l-a uitat niciodată. Amintirile, scrijelite dureros în suflet, îl bântuie și astăzi. 

Rezultate parțiale alegeri prezidentiale 2025, conform BEC. Numărătoarea a început. Nicușor Dan este în frunte după 10 milioane de voturi numărate
Recomandări
Rezultate parțiale alegeri prezidentiale 2025, conform BEC. Numărătoarea a început. Nicușor Dan este în frunte după 10 milioane de voturi numărate

La sute de metri sub pământ, preoții deținuți politici, îmbrăcați în salopete și cu opinci în picioare, au strigat „Veniți de luați lumină!”, iar sunetul clopotelor a fost imitat prin lovirea sfredelelor, niște burghie metalice. În acel moment, în întunericul catacombelor s-au aprins lămpile cu carbid, una după alta, iar grotele au prins glas. Cântarea „Hristos a înviat!” a inundat întregul lagăr subteran, și-a făcut drum pe sub pământ și a ajuns până la suprafață într-un murmur care venea parcă din lumea de dincolo. 

„Când s-a bătut în țeavă, am cântat în cor «Hristos a Înviat!». De sus până jos răsuna. Împingeau vagonetele și cântau. Am avut și împărtășanie. Nu știu cine și cum a făcut rost de vin ca să facă împărtășania. Ori un artificier, ori un maistru a adus de afară. A fost cea mai grozavă noapte, unică. Să ai parte de slujba de Înviere în fundul pământului, unde îți așteptai moartea zi de zi”, își amintește acum fostul deținut politic.

„Am auzit clopotele din oraș și am știut că este Sărbătoarea Învierii”

Galina Răduleanu are 92 de ani și este de profesie medic. Supraviețuitoare a temnițelor comunismului, ea a fost arestată în1960 și a stat după gratii patru ani, în închisori din București, Jilava, Arad și Oradea. 

Rezultate exit poll alegeri prezidenţiale 2025, turul 2. Sondaje la închiderea urnelor
Recomandări
Rezultate exit poll alegeri prezidenţiale 2025, turul 2. Sondaje la închiderea urnelor

Paștele din 1961 a prins-o în închisoarea Uranus, situată undeva în zona în care astăzi se află Casa Poporului. Și acum, după aproape 60 de ani, fosta deținută își amintește cu groază momentele prin care a trecut. Sărbătoarea Paștelui are însă pentru ea o semnificație aparte. „Eram încă în așteptarea procesului, la Uranus, într-o celulă fără ferestre și nu mai aveam noțiunea calendarului. Am auzit clopotele din oraș și mi-am dat seama că este Sărbătoarea Învierii”, a povestit ea la Radio România Cultural

În închisoarea de la Jilava, acolo unde a fost pentru un timp încarcerată, Galina Răduleanu avea să afle de la alte deținute cum să calculeze data la care se sărbătorește, an de an, Învierea Domnului. Era o metodă prin care se numărau într-un anumit fel încheieturile degetelor și denivelările palmei, singura modalitate de a păstra, cât de cât, contactul cu lumea de dincolo de gratii. „În închisoare toată trăirea era ascunsă. Te ascundeai de foarte multe informatoare care erau printre noi”.

În colonia de muncă de la Oradea, Galina Răduleanu a trăit însă o experiență mistică: rugăciunea devenise pentru ea un mod de a trăi. Femeia a povestit că religia și credința în Dumnezeu îi rămăseseră singurele lucruri de care se mai putea agăța, care au făcut-o să reziste. Nimeni nu i le-a putut smulge din suflet. „Ajunsesem la rugăciune continuă și la o rugăciune pe care o puteam face chiar când lucram. Lucram automat și, în același timp, mă rugam. Mă debarasasem complet de tot ce trăisem în viața de afară și devenisem, probabil, mult mai pură, mult mai eterică, mult mai spirituală”. 

Nicușor Dan, prima reacție după ce a câștigat turul doi al alegerilor prezidențiale 2025: „Va urma o perioadă dificilă. Vă rog speranță și răbdare”
Recomandări
Nicușor Dan, prima reacție după ce a câștigat turul doi al alegerilor prezidențiale 2025: „Va urma o perioadă dificilă. Vă rog speranță și răbdare”

Bombardamentele americanilor și Învierea sub ruinele Brașovului. „Un om fugea cu plapuma în spate”

Steluța Pestrea Suciu este din Brașov. Avea doar câteva luni când, în 1944, în prima zi de Paște, orașul de sub Tâmpa a fost bombardat. Americanii le trimiseseră românilor „ouă roșii”, așa cum scria, zeflemitor, un cronicar londonez al epocii, făcând referire la perdeaua de bombe care a adus atunci Apocalipsa. 

„Mama m-a luat în brațe și a fugit la Pietrele lui Solomon, niște grote, adăposturi naturale. Groaza pusese stăpânire pe oamenii care alergau disperați să găsească un loc ferit. Povestea mama că era un domn care fugea spre Pietre cu plapuma în spate”, a povestit brașoveanca. Bombele au căzut în mijlocul orașului, distrugând clădiri vechi, adevărate bijuterii arhitecturale dar și gara. 

Brașovul n-a mai avut sărbătoare de Paști în 1944 căci, după atacul din Duminica Învierii, a urmat un alt bombardament, pe 6 mai. În acea zi, părinții Steluței se aflau în vizită la o rudă. „În spatele casei, se afla un adăpost antiaerian”, povestește acum femeia. „În momentul în care a început alarma, o doamnă aflată în casă și-a luat copilul de mână și a zbuguit-o spre adăpost. Soțul ei, care a rămas în casă, a vrut să o oprească, dar nu a fost chip. Destinul ei era deja scris. O bombă a căzut chiar peste acel adăpost”.

În acea zi au murit peste 150 de oameni nevinovați.Părinții mei au fost, involuntar, martorii acestei tragedii. Ce înseamnă un război? Într-o clipă, totul este distrus”.

Actrița Paula Rădulescu a fugit în pauza unui spectacol la biserică

Sărbătorile de Paște au fost trăite însă și cu bucurie, cu speranță, alături de familie, de cei dragi, alături de prieteni, în liniște. Și în pace. Actrița Paula Rădulescu, prima soție a lui Dem Rădulescu, își amintește cu nostalgie de acei ani când, între două spectacole sau chiar în pauza acestora, fugea la biserica pentru a asculta măcar puțin din slujbă. „Erau programate spectacole lungi, astfel încât să nu poți ajunge la denii. Odată, în Vinerea Mare, a fost un spectacol cu pauză de vreo 10 minute și, în pauză, am luat-o la fugă. Biserica era aproape, am fost atât de fericită că am ajuns să aprind o lumânare și chiar am reușit să dau un ocol bisericii, cu toți ceilalți, după care am fugit înapoi la teatru. Am avut o mare bucurie în suflet. Lucrurile interzise sunt cele mai frumoase”, a mărturisit Paula Rădulescu.

În noaptea de Înviere, actrița mergea să ia lumină de la Biserica Kretzulescu, aflată în apropierea casei, acolo unde se întâlnea și cu alți actori celebri: Gheorghe Cozorici, Constantin Rauțchi, Mihai Fotino, Amza Pellea. „Erau mulți actori care locuiau, cum locuiam și noi, în niște garsoniere ale Teatrului Național aflate în clădirea care acum este Hotel Majestic. Toți coboram spre biserică să spunem «Hristos a Înviat!» și să ne bucurăm de imaginea lumânărilor aprinse în întuneric”. 

Apoi, în duminica Paștelui, mai spune actrița, Dem Rădulescu obișnuia să facă o glumă: ridica privirea în timp ce ciocnea un ou și spunea: „Alo! Ne simțim bine!” Era modul în care marele actor mulțumea divinității pentru tot ce are. 

Cum se sărbătorea Paștele acasă la Sanda Marin

Chiar și astăzi, puține sunt gospodinele care nu au în casă o carte de bucate semnată de celebra Sanda Marin. Și mai puține sunt cele care nu au gătit niciodată inspirându-se din cartea sa de bucate – o adevărată enciclopedie culinară care, în prima sa ediție, publicată în 1936, conținea 100.000 de rețete. Evident, mesele festive de Paște organizate de scriitoare erau artă pură, în adevăratul sens al cuvântului, a declarat Irina Patrulius, fina Sandei Marin.

Celebra autoare punea în borșul de Paște o tocătură de frunze de hasmatsuchi. Aceasta este o plantă sălbatică, ce crește pe lângă apă, cu frunzele asemănătoare cu cele ale pătrunjelului și cu un gust deosebit, care amintește de anason. Sanda Marin făcea și sărmăluțe din carne de miel, mici cât nucile. Cât despre cozonac, invitații la masă îl rupeau cu mâna. „Era ca o mătase fuiorul acela de cozonac. Erau trei modele de pască pe care le-am mâncat acolo în casă. Una era pasca clasică, de brânză dulce și cu stafide înăuntru, a doua era pasca cu smântână, iar pasca cu ciocolată era încununarea mesei”, rememorează acele momente Irina Patrulius.

Sanda Marin avea o fermă lângă oraș și se ocupa personal de tot ce se cultiva acolo. „O bucățică de vie, o grădină de legume, o mică livadă, flori, o alee cu stânjenei care ducea de la poartă până la casă. Totul era aranjat frumos. Avea și găini și o văcuță, pe nume Steluța”. 

Pe numele său adevărat Cecilia Maria Simionescu, mai târziu Zapan, după căsătorie, Sanda Marin este autoarea celei mai longevive cărți de bucate din România. „S-a ascuns sub pseudonimul Sanda Marin pentru că volumul urma să fie publicat de Editura Cartea Românească, unde tatăl ei era director. Ea, care nu mai scrisese altceva înainte, s-a temut să nu-și facă tatăl de râs. A fost surprinsă apoi de succesul pe care l-a avut cartea, fără publicitate. Cartea s-a vândut singură, din gospodină în gospodină, pentru că era nevoie de așa ceva. Nu e familie fără Sanda Marin în casă”.

Întoarcerea regelui. Cum au trăit românii Paștele în 1992: „A fost copleșitor!”

După 44 de ani de exil, în 1992, statul român i-a permis regelui Mihai să se întoarcă în țară. Iar Majestatea Sa a ales să participe la slujba de Înviere oficiată la mănăstirea Putna. Nicu Amurăriței, fotoreporter și jurnalist în Suceava, își amintește de acea perioada ca fiind una dintre cele mai copleșitoare și emoționante momente pe care le-a trăit. „După o perioadă cenușie, cu mineriade, convulsii sociale și proteste, Regele a adus lumină și speranță pentru cei care își doreau schimbarea formei de guvernare a țării. A fost un moment copleșitor”, a declarat el la Radio România Cultural. 

Aflând despre vizita Regelui Mihai în România, Nicu Amurăriței și-a dorit să participe și el la eveniment. Era un moment istoric pe care nu-l putea rata. Astfel că, bărbatul, împreună cu mai mulți prieteni și cunoscuți, a închiriat un autocar.  

„A fost bătaie mare pe autocare. Un coleg a tras sforile și am fost fericiți că am prins unul”, își amintește el. „În autocar cu noi a fost un bătrânel, care îl cunoscuse pe rege. Tot drumul a cântat Imnul Regal, pe care noi, ceilalți, care nu-l știam, l-am învățat până la Putna.”

Curtea Mănăstirii era plină de oameni veniți din Suceava, dar și din alte orașe ale țării. Strecurându-se prin mulțime, Nicu Amurăriței a ajuns aproape de Majestatea Sa, reușind să realizeze atunci o serie de fotografii-document. „Am dat din coate, m-am fofilat până am prins unghiul, momentul .Spre dimineață, după slujbă, noi, cei din autocar, am făcut un picnic, în spatele Mănăstirii Putna. Ne-am ospătat, am ciocnit ouă și ne-am întors acasă, fericiți că am asistat la un eveniment unic în istoria României.”

Alegeri Prezidențiale  – turul 2rezultatele finale BEC pentru președinția României!

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere
Libertateapentrufemei.ro
Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere
Adevărul pur despre România divizată: cine mai poate uni națiunea și cum? Argumentele inatacabile ale unui expert ANALIZA
Adevarul.ro
Adevărul pur despre România divizată: cine mai poate uni națiunea și cum? Argumentele inatacabile ale unui expert ANALIZA
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Elle.ro
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Rezultate alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este matematic noul preşedinte al României
Observatornews.ro
Rezultate alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este matematic noul preşedinte al României
Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI