Cuprins:
Nota „injustă” de la contestație
E.G.A.B. a fost elev al unui liceu teoretic din sectorul 6 al Capitalei, profilul real, specializarea științe ale naturii, și a participat la sesiunea de Bacalaureat, organizată în iunie-iulie 2023. La proba scrisă de Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie, elevul a primit inițial nota 7,50, mult prea puțin pentru așteptările sale.
Nemulțumit de punctaj, a cerut recorectarea lucrării, după contestație fiind notat cu 8,50, „notă pe care o consideră insuficientă, arbitrară, injustă, lucrarea sa fiind mai valoroasă, de cel puțin nota 9,50”, se arată în actele dosarului studiate de Libertatea.
În plângerea depusă la Curtea de Apel București, E.G.A.B. a cerut instanței anularea actelor administrative emise de comisiile de corectare, inclusiv a diplomei de Bacalaureat, reevaluarea corectă a lucrării scrise la proba de Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie și emiterea unei noi diplome de Bacalaureat.
Obstacol la admiterea în facultăți de prestigiu
Fostul elev și-a justificat ineditul demers juridic explicând că lucrarea sa de la proba de biologie a fost „laborioasă”, motiv pentru care apreciază că nu a fost lecturată atent, complet și evaluată corespunzător de către profesorii din ambele comisii de corectare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_b06a2eb2aca08555f59eb4b9f5b35135.jpg)
Media obținută în final, acuză fostul elev, a reprezentat un obstacol în admiterea la anumite facultăți de prestigiu unde rezultatele de la Bacalaureat contează în proporție de 100%.
După un an de proces, Curtea de Apel București nu i-a dat câștig de cauză tânărului și a respins ca neîntemeiată solicitarea acestuia. Decizia Curții nu este definitivă, E.G.A.B. având posibilitatea să facă recurs la instanța superioară.
De ce instanța nu a putut anula diploma de Bac
În motivarea respingerii acțiunii, completul care a analizat solicitarea tânărului a arătat că o instanță de judecată nu poate anula o diplomă de Bacalaureat, doar pentru că un elev nu este mulțumit de nota primită la examen.
Pentru o astfel de decizie este nevoie de dovezi clare ale unor fapte ilegale comise de profesorii care au corectat sau de organizatorii examenului, în cazul de față nefiind vorba despre așa ceva.
„Instanțele de judecată se pot pronunța asupra anulării unui act administrativ exclusiv prin analizarea aspectelor de legalitate, respectiv din perspectiva respectării procedurii și a regulilor de notare stabilite prin ordinul de ministru privind organizarea și desfășurarea examenului național de Bacalaureat, în prezenta cauză nefiind vorba despre nicio încălcare a dispozițiilor legale în vigoare, procedura de reevaluare fiind respectată în totalitate”, se arată în motivarea Curții.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_f3def05d200aeaa88f6dad80e30dccca.jpg)
Reproșurile aduse de instanță elevului pretențios
Reclamantul nu a adus nicio dovadă, argumentată juridic, că profesorii corectori nu au respectat baremul sau că i-au încălcat un drept fundamental, respectiv dreptul la educație, a arătat instanța. Tot demersul juridic are la bază doar aprecieri subiective bazate exclusiv pe aşteptările tânărului care spera să obțină o notă de cel puțin 9,50 după recorectarea lucrării.
„Argumentele de nelegalitate fiind restrânse exclusiv la împrejurarea că nota obţinută în urma contestaţiei nu este îndeajuns de mare în raport de aşteptările reclamantului.
De asemenea, Curtea constată ca fiind întemeiată apărarea formulată de pârâtul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, referitoare la lipsa de corespondenţă între pretenţia reclamantului de a i se recorecta teza şi dispoziţiile normative în vigoare, în cauză fiind invocate doar chestiuni de ordin subiectiv privind imposibilitatea ca nota finală să fie doar 8,50.
Or, ceea ce urmăreşte reclamantul, fără a indica motive de nelegalitate propriu-zise, este recorectarea tezei astfel încât nota finală să fie una suficientă pentru standardele aşteptărilor sale, aspect ce excede cadrului legislativ în materie”, au concluzionat judecătorii Curții de Apel București.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_1190c0926b49e019156ecb66c360f94f.jpg)
Pe de altă parte, Ministerul Educației s-a apărat, invocând că elevului i-au fost respectate toate drepturile, fiindu-i admisă contestația în favoarea lui, nota finală după recorectare fiind mai mare cu un punct decât cea inițială.
Reprezentanții ministerului au arătat că procedura de recorectare a unei teze este una complexă, iar în cazul de față, lucrarea a fost evaluată și reevaluată conform legii. În plus, elevul care solicită recorectarea își asumă că nota finală este cea primită după rezolvarea contestațiilor, aceasta nemaiputând fi modificată prin niciun demers.
Cum se rezolvă contestațiile notelor primite la Bac
Ordinul ministrului educaţiei privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat prevede că în procesul de evaluare iniţială a lucrărilor scrise şi de rezolvare a contestaţiilor, în cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu un punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de Bacalaureat.
În cazul în care diferenţa dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de un punct, acestea nu se transcriu pe lucrare şi se procedează astfel:
– preşedintele comisiei nominalizează alţi doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării;
– după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare dintre cei patru evaluatori se trec pe lucrare;
– preşedintele comisiei calculează nota finală după eliminarea valorilor extreme (nota cea mai mare și nota cea mai mică), ca medie aritmetică cu două zecimale fără rotunjire, a celor două note – valori centrale.
Nota rezultată reprezintă nota finală pe care o trece pe lucrare şi semnează.
Reevaluarea contestațiilor
Lucrarea a cărei notă a fost contestată intră din nou în procedură de corectare și primește un nou punctaj.
În situaţia în care se constată o diferenţă de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii, lucrarea se resecretizează şi este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori.
Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa evaluării iniţiale a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.
Media primită în urma rezolvării contestațiilor nu mai poate fi atacată decât în instanță. Elevul are acest drept, doar că trebuie să aducă probe temeinice, prin care să arate clar că a fost prejudiciat și mai ales cum. Simplul considerent că nu este mulțumit de notă nu este un argument suficient pentru instanță.
Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3a3e9be3ec15185fdd3ad6bab927f125.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5ac8cf35304509bd2a98551c7bc5d112.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_34403f000bc947e9ded5fbac2e8ffa41.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bbbc182c1397d9bf68395093d1087175.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e70c78c7ba7ce7e57a8722eb189160cb.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bb31dce375ba94289b76be4b65ce7fc0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_392bb01dee63954030775642fc971f64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_de0732a6f5d96b02657f1a5a1f1d4909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_51fc30d45f667a4ada9f32551bcc47a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_d8d36af62282d5194281f99224bdddeb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_97bdc03bb10c5f88ecc46e5e39d8ceca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_7815e22ba3e89cdac2f03d7b8743606b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_58ebe194952e77ebfac7b6606dbe30be.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_125c53c724c919f5eea4694b116a3564.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b9424f1cb3e4ab0f8649fa2d8c72bc1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_4a030e6adb9a796c76d5497f5f667b0e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_02de43022c1dc29de32c9f8575f702e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_d7a7274f8ac64bfed254c677700f210b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_117b22ff6acb3a4af672aeaa80f0a07b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_62792b2c080867498dd63d59e2046483.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.