„Astăzi, la Summitul „Coaliţiei de Voinţă”, am subliniat că este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la o pace durabilă şi justă în Ucraina. Acest lucru presupune continuarea sprijinului şi garanţii solide de securitate pentru această ţară. Am convingerea că România va continua să contribuie activ la atingerea obiectivului nostru comun”, a transmis Ilie Bolojan.

Într-o postare pe Facebook, președintele interimar a anunțat că toţi liderii europeni au susţinut propunerea instituirii unui armistiţiu total şi necondiţionat, pentru o perioadă de 30 de zile, în Ucraina, precum şi necesitatea menţinerii presiunii asupra Rusiei, inclusiv prin noi sancţiuni, în cazul nerespectării încetării focului.

De asemenea, a fost subliniat rolul esenţial al SUA şi cooperarea strânsă cu acest aliat strategic.

„A fost o onoare pentru mine să particip la aceste întâlniri importante, alături de partenerii noștri”, a conchis Ilie Bolojan.

La reuniune de la Kiev a liderilor din ţările aşa-numitei „coaliţii a voluntarilor” care sunt dispuşi să-i ofere Ucrainei garanţii de securitate, prin participarea la o forţă de menţinere a păcii în eventualitatea unui acord de pace cu Rusia, au participat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, alăturii de președintele francez, Emmanuel Macron, de cancelarul german Friedrich Merz și de premierii britanic și polonez Keir Starmer și Donald Tusk.

Câți bani a dat Gigi Becali în 2024 la AUR. Lista celor care au împrumutat partidul, iar apoi au devenit parlamentari
Recomandări
Câți bani a dat Gigi Becali în 2024 la AUR. Lista celor care au împrumutat partidul, iar apoi au devenit parlamentari

Aceștia au ajuns, sâmbătă, la Kiev și au cerut Rusiei să accepte un armistițiu de 30 de zile în Ucraina. În caz de refuz, cei patru au transmis că vor impune noi sancțiuni Rusiei.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Cum au ajuns faimoși Nicușor Dan și George Simion. „Micii Einsteini al Balcanilor” versus „Noii Golani”
Adevarul.ro
Cum au ajuns faimoși Nicușor Dan și George Simion. „Micii Einsteini al Balcanilor” versus „Noii Golani”
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Litoralul pentru toți 2025. Reducerile ajung până la 40%. Stațiunea cu cele mai mici prețuri
Observatornews.ro
Litoralul pentru toți 2025. Reducerile ajung până la 40%. Stațiunea cu cele mai mici prețuri
Horoscop 10 mai 2025. Berbecii au senzația că ceva se încheie și altceva începe și au mare dreptate, dar ar fi bine să nu tragă concluzii
HOROSCOP
Horoscop 10 mai 2025. Berbecii au senzația că ceva se încheie și altceva începe și au mare dreptate, dar ar fi bine să nu tragă concluzii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI