Un gigant al literaturii sud-americane, 1.000 de exemplare din prima lui carte au fost arse

Mario Vargas Llosa a fost unul dintre cei mai influenți scriitori ai secolului 20 și începutului de secol 21, un titan al literaturii latino-americane, cunoscut atât pentru opera sa remarcabilă, cât și pentru viața sa intensă, presărată cu scandaluri, iubiri neobișnuite și implicări politice curajoase.

A fost considerat una dintre figurile centrale ale „boom-ului” literaturii latino-americane, alături de Gabriel García Márquez, Julio Cortázar și Carlos Fuentes. Viața lui Vargas Llosa a fost la fel de intensă ca romanele sale. La 19 ani s-a căsătorit cu mătușa sa de 32, iar tatăl lui a numit gestul „un act viril”, scrie The Guardian.

Mai multe persoane stau jos și discută. În mijloc, Vargas Llosa stă în piciaore, cu mâna dreaptă ridicataă, spunând ceva
Mario Vargas Llosa în anul 2023, la cea de-a treia ediție a Conferinței anuale „O întâlnire pentru cultură în libertate”. Foto: Profimedia Images

Născut în 1936, în Arequipa, Peru, Vargas Llosa și-a început cariera de jurnalist la doar 15 ani, iar primul său roman, „Timpul eroului” (1963), a fost atât de controversat, încât exemplare au fost arse în public în Peru. Acest roman, care descrie o crimă la o academie militară din Peru, a fost inspirat chiar din experiențele sale într-o academie militară. 1.000 de exemplare au fost arse chiar în curtea școlii.

Ce au pățit alte țări care au ales extremiști la conducere. Cazurile Greciei, Ungariei și Slovaciei sunt dureroase
Recomandări
Ce au pățit alte țări care au ales extremiști la conducere. Cazurile Greciei, Ungariei și Slovaciei sunt dureroase

La 19 ani s-a căsătorit cu mătușa sa

A fost unul dintre liderii „boomului literar latino-american”, alături de Gabriel García Márquez, Julio Cortázar și Carlos Fuentes. Dar prietenia cu Márquez s-a rupt în mod scandalos în 1976, când Llosa l-a lovit cu pumnul în față pe faimosul scriitor columbian, în fața unui cinematograf din Mexico City. Până la moartea lui Márquez, nu a explicat niciodată clar motivul.

„Ne îndreptăm către un teren periculos”, spunea evaziv într-un interviu.

Viața personală a fost la fel de explozivă ca romanele lui. S-a căsătorit la 19 ani cu mătușa sa prin alianță, Julia Urquidi, care avea 32. Relația lor a inspirat romanul „Mătușa Julia și scenaristul”. După divorț, s-a recăsătorit cu verișoara sa primară, Patricia, alături de care a avut trei copii. După 50 de ani de mariaj, a divorțat pentru o relație cu Isabel Preysler, mama cântărețului Enrique Iglesias, relație care s-a încheiat în 2022.

A scris despre dictatori și a fost aproape președinte

Deși a fost cândva apropiat de ideile marxiste, Vargas Llosa s-a mutat apoi spre liberalism. În 1990, a candidat la președinția Peru, dar a pierdut în turul doi în fața lui Alberto Fujimori.

În 1990 a candidat la președinția statului Peru, susținând reforme liberale, dar a pierdut în fața populistului Alberto Fujimori.

Diferență fragilă între George Simion și Nicușor Dan înaintea turului 2 la alegerile prezidențiale 2025 – Sondaj CURS
Recomandări
Diferență fragilă între George Simion și Nicușor Dan înaintea turului 2 la alegerile prezidențiale 2025 – Sondaj CURS

„Nu am mințit. Am spus că va fi greu și a fost. Asta nu e ce vor să audă latino-americanii”, spunea Vargas Llosa.

Mario Vargas Llosa s-a alăturat Academiei Franceze, Paris
Mario Vargas Llosa s-a alăturat Academiei Franceze, Paris Foto: Profimedia Images

În 2010, a primit Premiul Nobel pentru Literatură, moment pe care l-a descris cu umor amar.

„E un basm pentru o săptămână și un coșmar pentru un an. Nu ai timp să scrii, toată lumea vrea ceva de la tine”, explica Llosa că faima bruscă a fost greu de gestionat.

A scris zeci de romane, eseuri și piese de teatru, printre cele mai cunoscute fiind „Conversația în catedrală”, „Războiul de la sfârșitul lumii” și „Sărbătoarea caprei”. Ultima sa carte, „Le dedico mi silencio” (Îți dăruiesc tăcerea mea), publicată în 2023, a fost anunțată drept finalul carierei sale literare. „Nu cred că mai trăiesc destul să scriu încă un roman. Dar nu mă voi opri din lucru”, spunea.

A fost primul scriitor acceptat în Academia Franceză fără să fi scris în franceză

A renunțat la marxism și a devenit un susținător al liberalismului economic. În 2022, l-a susținut pe Jair Bolsonaro, deși recunoștea că „se comportă ca un clovn”.

Cultul personalității la George Simion: de la „armata” care-l păzește de jurnaliști la autopromovarea insistentă a întâlnirilor cu lideri europeni REPORTAJ
Recomandări
Cultul personalității la George Simion: de la „armata” care-l păzește de jurnaliști la autopromovarea insistentă a întâlnirilor cu lideri europeni REPORTAJ
În anul 2023, Mario Vargas Llosa a primit de la președintele Peru, Dina Boluarte,   marele colier al Ordinului El Sol 
Foto: Profimedia Images
În anul 2023, Mario Vargas Llosa a primit de la președintele Peru, Dina Boluarte, marele colier al Ordinului El Sol Foto: Profimedia Images

În 2023, a fost primit în prestigioasa Academie Franceză, deși nu a publicat niciodată o carte în franceză. Un simbol al recunoașterii internaționale a talentului său.

În același an, 2023, a publicat „Le dedico mi silencio” (Îți dăruiesc tăcerea mea), anunțând că e ultimul său roman.

„Sunt optimist, dar nu cred că mai apuc să scriu altul. Îmi ia 3-4 ani fiecare”, declara el într-un interviu.

Vargas Llosa a murit duminică, 13 aprilie 2025, la 89 de ani. A lăsat în urmă o operă uriașă, dar și o poveste de viață care ar putea rivaliza cu ficțiunea, plină de pasiune, scandaluri și luptă pentru adevăr.

„Moartea nu mă tulbură. Omule, există ceva minunat în viață: dacă am trăi pentru totdeauna, ar fi enorm de plictisitor și mecanic. Dacă am fi veșnici, ar fi ceva terifiant. Cred că viața este atât de minunată tocmai pentru că are un sfârșit”, spunea Mario Vargas Llosa.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Viva.ro
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Alegerea lui Mircea Badea din ziua votului. Anunțul care efectiv a surprins pe toată lumea. Simion sau Nicușor?
Libertateapentrufemei.ro
Alegerea lui Mircea Badea din ziua votului. Anunțul care efectiv a surprins pe toată lumea. Simion sau Nicușor?
Ultimul interviu al regretatului politolog Alin Fumurescu. Ce a spus despre Trump, România și viitorul democrației
Adevarul.ro
Ultimul interviu al regretatului politolog Alin Fumurescu. Ce a spus despre Trump, România și viitorul democrației
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Elle.ro
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Andreea Esca, apariție senzațională, la 52 de ani, în costum de baie din două piese. Cum s-a fotografiat vedeta
Unica.ro
Andreea Esca, apariție senzațională, la 52 de ani, în costum de baie din două piese. Cum s-a fotografiat vedeta
Şi-a comandat verighetele de pe internet, iar cu 3 zile înainte de nuntă a aflat că a fost păcălită. "521 de euro"
Observatornews.ro
Şi-a comandat verighetele de pe internet, iar cu 3 zile înainte de nuntă a aflat că a fost păcălită. "521 de euro"
Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel
HOROSCOP
Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI