Primele zone în care se va lucra: Parcul Unirii și Hanul lui Manuc

Lucrările doar la Planșeul Unirii, adică fără Pasajul Unirea care va fi închis anul viitor, vor fi împărțite în patru etape / zone, pentru a reduce disconfortul în trafic. Lucrările în primele două zone vor începe practic simultan.

  • zona 1 – spațiul din fața Hanului lui Manuc
  • zona 2 – parcul din fața magazinului Unirea
  • zona 3 – fântânile arteziene (ulterior)
  • zona 4 – porțiunea de lângă Pasajul Unirii, unde Dâmbovița iese de sub planșeu, adică zona ambasadei Israelului (ulterior).

În zona parcului din fața magazinului Unirea va fi organizat șantierul, adică vor fi puse utilajele și materiale de construcție, iar lucrările propriu-zise vor începe în scurt timp. După începerea vacanței de vară a elevilor, adică din 21 iunie, vor demara lucrările în fața Hanului lui Manuc.

Tot în această perioadă va fi scoasă și fântâna arteziană din Piața Unirii, iar la finalul proiectului va fi readusă în aceeași locație și remontată.

„Durată de viață, 100 de ani”, promite Băluță. Cât costă lucrările de refacere

Primarul Sectorului 4 a spus că, după delimitarea zonei de lucru, se va trece la scoaterea copacilor aflați în parcul Unirii și la final vor fi montați alți copaci, care să redea zona de verdeață din parcul Unirii.

Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani
Recomandări
Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani

„Cât privește refacerea planșeului, în ambele etape de lucru, constructorii vor începe cu desfacerea planșeului existent, cu înlăturarea grinzilor existente, a stâlpilor vechi și cu înlocuirea acestora cu elemente noi. Practic, vom avea o structură complet nouă, cu o durată de viață de 100 de ani”, a explicat Daniel Băluță.

Lucrările de refacere a Planșeului Unirii vor costa 800 de milioane de lei, adică 160 de milioane de euro și sunt finanțate din fonduri europene, alocate de Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării.

Imaginile din galeria foto de mai jos arată beton exfoliat, armături corodate și infiltrații locale, vizibile în placa de beton a planşeului de la Piața Unirii, vechi de 90 de ani.

Beton exfoliat, armături corodate și infiltrații locale, vizibile în placa de beton a planşeului de la Piața Unirii, vechi de aproape 100 de ani. Se observă defecte de execuție și lucrări executate necorespunzător, efectuate cu ocazia diverselor intervenții la planșeu. Foto: Primăria Sector 4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Cum se va circula în Piața Unirii și ce rute ocolitoare pot folosi șoferii

Etapa 1 a lucrărilor la Planșeul Unirii va afecta doar traficul pietonal, adică oamenii nu vor mai putea traversa parcul. În etapa a doua, vor fi impuse restricții rutiere: se va închide Splaiul Independenței pe sensul Podul Izvor – Piața Unirii, inclusiv intersecția cu strada Halelor, fiind interzis virajul la stânga spre bulevardul Unirii. Pe acest tronson vor putea circula doar vehiculele autorizate ale Palatului de Justiție, autospecialele ISU și cei care locuiesc în această zonă.

Elena, o româncă din Irlanda de Nord, trăiește în teroare, cu valiza la ușă și luminile stinse pe timp de noapte: „Vor să mă facă să fug”
Recomandări
Elena, o româncă din Irlanda de Nord, trăiește în teroare, cu valiza la ușă și luminile stinse pe timp de noapte: „Vor să mă facă să fug”

După închiderea Splaiului Independenței, traficul rutier din direcția bulevardul Eroilor – bulevardul Corneliu Coposu va fi deviat pe bulevardul Libertății și apoi pe bulevardul Unirii, inclusiv liniile STB. Pe bulevardul Unirii, pe sensul de mers dinspre Piața Constituției către Piața Unirii, vor fi amenajate două stații STB provizorii, iar banda dedicată transportului public va fi separată de restul traficului.

„Circulația rutieră dinspre Calea Victoriei va fi deviată prin bulevardul Națiunile Unite către bulevardul Libertății și apoi spre bulevardul Unirii. Tot în această etapă, pentru preluarea traficului dinspre bulevardul Corneliu Coposu, respectiv bulevardul Ion C. Brătianu, se va amenaja, în parcul Unirii, un drum cu sens unic, având 3 benzi de circulație și troatuare pentru pietoni”, a explicat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

În perioada lucrărilor, circulația pe Splaiul Independenței, între Piața Națiunile Unite și Piața Unirii, va fi restricționată, cu excepția riveranilor.

Rute ocolitoare:

  • dinspre Corneliu Coposu și Universitate – mergeți pe drumul provizoriu prin Parcul Unirii
  • de pe Calea Victoriei urmați traseul: Națiunile Unite – Palatul Parlamentului – Bulevardul Unirii
  • dinspre Eroilor faceți dreapta pe bulevardul Libertății, apoi stânga pe bulevardul Unirii.
Ultimele calcule pentru noul Guvern: propunerea PNL care a făcut șah mat PSD. Cine se încălzește pentru ministere
Recomandări
Ultimele calcule pentru noul Guvern: propunerea PNL care a făcut șah mat PSD. Cine se încălzește pentru ministere

După Planșeul Unirii urmează consolidarea Pasajului Unirii. Toate lucrările vor dura până în 2028

În paralel cu refacerea Planșeului Unirii, vor avea loc alte două proiecte importante de infrastructură, mai precis consolidarea Pasajului Unirii și joncțiunea liniei de tramvai între Piața Sf. Vineri și Piața Unirii.

Lucrările doar la Planșeul Unirii sunt programate să dureze 2 ani, adică până în 2027. Dar lucrările la ultimele două proiecte, adică la Pasajul Unirii și linia de tramvai, vor începe cel mai probabil la începutul verii viitoare, când Pasajul Unirii va fi închis și se vor termina în 2028.

Se va lucra în paralel, deoarece planșeul actual nu poate susține infrastructura de tramvai. Muncitorii vor lucra în două schimburi, între orele 6:00 și 22:00.

În cei 3 ani în care ne propunem să încheiem toate aceste lucrări în condiții normale, disconfortul va fi unul ridicat pentru oameni. Îi rog, însă, pe bucureșteni să aibă răbdare, să dea dovadă de înțelegere, mizez pe sprijinul lor pentru că aceaste lucrări nu sunt un moft sau o formalitate adminsitrativă, ci o obligație de acționa preventiv, pentru a nu ne afla în fața unor tragedii precum cea de la Salina Praid.

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4:

Ultima oară a mai fost șantier acum 40 de ani. Pasajul Unirii, inaugurat în 1987

Două imagini de acum 50 de ani, realizate în 1976 și 1977, arată primele modificări făcute de regimul Ceaușescu pentru a sistematiza zona. Mai precis, urma să se construiască metroul.

Fotografie făcută în 1976 în Piața Unirii de Serban LacriteanuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Ultimele modificări în anumite porțiuni din Planșeul Unirii au fost în 1987, când s-a făcut stația de metrou Unirii 2, dar și când s-a construit Pasajul.

Piața Unirii intră în șantier pentru consolidarea Planșeului Unirii până în 2027. Toate detaliile, istoricul și rutele ocolitoare pentru șoferi | VIDEO
Așa arăta Piața Unirii în 1986, când s-a demolat Vechea Hală a Unirii, de lângă Hanul lui Manuc, pentru a face loc proiectului de sistematizare a zonei. În locul Halei Unirii este acum Parcul Unirii

Pasajul Unirii a fost dat în folosință în iunie 1987, cu doi ani înaintea răsturnării regimului Ceaușescu. Cu o lungime de 900 de metri, dintre care 600 de metri acoperiţi, era cel mai mare pasaj rutier subteran din România la acel moment.

„Instalații de televiziune cu circuit închis pentru urmărirea traficului” și „aparatură modernă de ventilație pentru eliminarea noxelor” erau promisiunile autorităților comuniste pentru nou-inauguratul pasaj, după cum nota presa vremii.

35 de zile

au durat lucrările la Pasajul Unirii, lung de 900 de metri, scria ziarul România Liberă în iunie 1987, anunțând „o nouă realizare a epocii Nicolae Ceaușescu”.

35 de zile au durat lucrările la Pasajul Unirea, lung de 900 de metri, scria ziarul România Liberă în iunie 1987, anunțând o nouă realizare a epocii Nicolae CeaușescuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Planșeul actual, construit acum aproape 100 de ani

Planşeul pe care se află Piaţa Unirii a fost construit în 1935, în timpul regelui Carol al II-lea, iar râul Dâmboviţa trece pe dedesubt. Experții și inginerii de la Universitatea Tehnică de Construcții au avertizat de mai multe ori că întreaga zonă riscă să se prăbușească din cauza degradărilor severe.

Lucrările ar fi trebuit să înceapă pe 1 octombrie 2024, dar primăria Capitalei, condusă atunci de Nicușor Dan, a refuzat să dea avizele și autorizația de construire. PMB a susținut că din expertizele tehnice analizate „rezultă clar nevoia de consolidare”, însă „niciunul dintre documente nu justifică eliberarea în regim de urgență a autorizației”.

Pe 26 mai 2025, în chiar ultima zi de mandat la Primăria Capitalei înainte să își preia mandatul de președinte al României, Nicușor Dan a semnat în sfârșit autorizația de refacere a Planșeului, după aproape doi ani de dispute cu Daniel Băluță.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Alexss80 14.06.2025, 19:13

Reparația durează mai mult decât construcția? Mai si închizi toată zona,oare lucrați cu 2 muncitori si 3 utilaje,oare aveți un plan de lucru cu program non stop?. Este totuși centrul București ului .. chiar asa bătaie de joc.? În maxim 6 luni trebuia sa fie totul gata cu utilajele si tehnologia de astăzi Chiar suntem o țară de t... p. Ți nu mai judeca nimeni cu capul întrebam Ai -ul cat durează o reparație si înghițim galuste. Ba fraților sunt 2 ani de zile care în ritmul conducerii actuale pot deveni peste noapte 4 dacă mai vine o minte minunată si blochează totul cum am avut ne lungim mai mult decât construcția marelui zid chinezesc.

Avatar comentarii

Serban_radu. 09.06.2025, 20:05

Avand in vedere amploarea lucrarilor cat si probleme majore de trafic propun ca pe perioada lucrarilor pana la finalizarea lor sa se anuleze toate activitatile sportive gen Maraton si cele culturale gen Strazi Deschise .

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.