Curiosul caz al fetiţei de 12 ani care citeşte cărţi împrumutate de la biblioteca din sat. „TikTok nu-ţi dezvoltă nici creierul, nici imaginația, nici componentele lingvistice”, spune ea

2 din 3 români n-au mai deschis o carte, în ultimul an 

Au trecut 9 ani de când omenirea a început să alerge după Pokemoni. Vânătoarea continuă, iar realitatea e prinsă în vortexul din oceanul internetului, ca într-o maşină de spălat uitată la turaţie maximă. Am uitat să verbalizăm şi comunicăm prin emoji, la fel ca şi strămoşii noştri care, neavând smartphone, scrijeleau desene pe pereţii peşterilor.

Toate cuvintele complicate şi atotcuprinzătoare pe care le ştiam cândva au rămas prinse între coperţile cărţilor. Iar cărţile fac deja parte din trecut şi prea puţini sunt cei care s-au legat de ele, precum Ulise de catargul corabiei sale, ca să scape de vraja cântecului dulce al sirenelor.

Câţi oameni mai citesc azi cărţi? Potrivit ultimelor date furnizate de Eurostat, 52,8% dintre europenii cu vârsta de peste 16 ani au citit o carte în ultimul an. În clasamentul pe ţări, România e pe ultimul loc, cu 29,5%.

Recomandări

VIDEO Neştiuta poveste a lui Ianis, eroul de 17 ani care a salvat de la înec o tânără, în staţiunea Costineşti

Sunt peste 11 milioane de români care n-au deschis o carte în ultimele 12 luni, fie din lipsa timpului (35,2%), fie din lipsa interesului pentru citit (32%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

În cazul copiilor care n-au împlinit 16 ani nu există niciun fel de statistici oficiale. Un studiu mai vechi, realizat de Asociaţia Curtea Veche în 2017, arată că doar 8% dintre copiii bucureșteni citesc de plăcere, în timpul liber. Iar asta în condiţiile în care Capitala e fruntaşă la citit în rapoartele INS, cu un procent de 47,3% de oameni care declară că citesc. 

La nivel naţional, media în urban (39,5%) e de două ori mai mare decât cea din rural, unde doar 18,6% dintre oameni au spus că au deschis o carte în ultimul an.

Copilul pe care TikTokul n-a reuşit să-l fascineze

La Corbu, în Constanţa, Cristiana Grecu e în afara acestor statistici. Am întâlnit-o la biblioteca din sat, unde ea venise, după ore, ca să împrumute cartea „Sălbatica”, scrisă de Doina Ruști. Nu e din lista de „lectură obligatorie”, dar „doamna dirigintă ne-a prezentat-o, mi s-a părut interesantă și am vrut să o împrumut”, mărturiseşte fetiţa de 12 ani.

Recomandări

Dragoș Ioniță, cercetător: România ar trebui să își bazeze deciziile față de China pe triada UE partener-concurent-rival sistemic

Cristiana a crescut într-o casă în care există o bibliotecă. Mama ei este educatoare, iar tatăl – electrician. Când era mică, i-au cumpărat fetiţei cărţi de colorat, pentru ca mâinile ei să prindă drag de paginile răsfoite, apoi au încurajat-o să citească. Iar azi, Cristiana face asta de plăcere, „seara, când îmi termin temele pentru școală și lecțiile. Şi mai citesc și dimineața, dacă nu am de învățat. Și cel mai mult în weekend”, spune ea.

„Cărțile ne dezvoltă atât creierul, cât și componentele lingvistice și antrenează abilitatea de a citi mult mai repede”, spune, cu convingere, fetiţa de 12 ani.  

Şi ea, la fel ca 97% dintre români, are un smartphone, de la vârsta de 10 ani. Şi are chiar şi un smartwatch, deci e dublu conectată la internet. Dar „nu am TikTok”, spune Cristiana, „pentru că părinții mei nu sunt de acord cu această aplicație. Nici Facebook nu am, dar am YouTube. Nu prea mă uit pe el; pentru mine, personal, nu prea sunt lucruri interesante acolo.” 

Recomandări

Diplomatul Lazăr Comănescu s-a întâlnit cu ministrul de Externe Serghei Lavrov pentru întărirea cooperării economice la Marea Neagră

Unii dintre copiii de la ea din clasă au TikTok. Iar la şcoală, în pauzele dintre ore, „am aruncat un ochi, mi-a arătat un coleg”, mărturiseşte fetiţa, „doar că nu mă fascinează absolut nimic”. 

Pentru Cristiana e mult mai cool să stea în linişte, în faţa unei cărţi şi să-şi construiască în minte o întreagă lume, din cuvintele citite. Căci „de fiecare dată”, descrie ea, „eu îmi imaginez ce-mi spune acolo, în carte. Dacă îmi spune că erau doi copii, în minte eu am doi copii care fac diferite acțiuni. E ca şi când ţi-ai face un film în minte.”

Dobândind acest dar, nu se mai simte atrasă de dulcele cântec al sirenelor şi e deja convinsă că, dacă ar sta pe internet, pe TikTok, pe Youtube sau pe alte reţele de socializare, „nu mi se dezvoltă nici creierul, nici imaginația, nici componentele lingvistice”. 

A scris două cărţi, pe care o să le publice doar după ce va citi mai mult 

Fetiţa de 12 ani ne mai dezvăluie un secret: are două cărţi scrise până acum. „Când eram mai mică”, spune ea, „mi se pare că prin clasa a III-a, am scris o carte. Bine, nu e chiar carte, pentru că n-am publicat-o, se numește «Aventurile Clarei și ale pisicuței Salemia», doar că încă n-am publicat-o, pentru că este foarte subțire. Cam cât un caiet dictando. Şi am mai scris una. Se numea «Noile aventuri ale lui Rolly». Primele au fost făcute pe grupe, în clasa a II-a, cu niște colegi. Și în «Noile aventuri» m-am gândit să fac eu una”.

Se gândeşte că va trimite lumii, cândva, aceste două poveşti, numai că acţiunea lor „trebuie dezvoltată”, iar asta va fi cu putinţă, crede Cristiana, doar după ce ea va citi îndeajuns de mult, cât să aibă imaginaţia necesară care s-o ajute la scris.   

În afară de publicarea cărţilor, fetiţa mai speră că, atunci când va fi mare, va deveni fie avocat, ca „să-i apăr pe cei care spun adevărul”, fie medic, „medic veterinar sau medic normal”.  

Cristiana spune că în clasa ei mai sunt „câțiva” copii care citesc de plăcere, iar când aude că cei asemeni lor sunt din ce în ce mai puțini, pe cale de dispariţie, fetiţa exclamă, surprinsă: „acum, că ați adus vorba, chiar am observat asta!”.

Din 30 de elevi de clasa a IV-a, doar 2-3 mai citesc cărţi de plăcere 

Raluca Cojocaru este de 11 ani învăţătoare la școala gimnazială din comuna Corbu. E îngrijorată de numărul tot mai redus al copiilor care citesc. „Am 30 de elevi în clasa a IV-a”, povesteşte ea, „şi ca să îi stimulez să citească, le-am dat, începând de anul trecut, o provocare: «o dată pe săptămână sau la două săptămâni, vineri, când e o zi mai lejeră, avem ore mai ușoare, puteți veni cu o carte pe care ați citit-o şi care v-a plăcut foarte mult, ca să o recomandați colegilor. O prezentați în fața clasei, spuneți câteva cuvinte despre ea, ca să ne faceți curioși».”

Iar copiii au răspuns provocării: „2-3 din 30 de elevi”, recunoaşte învăţătoarea. „Iar anul acesta, de multe ori, ei erau cei care îmi aduceau ei aminte că trebuie să prezinte cartea. Foarte multe aprecieri am pentru copiii mei de la clasă care, într-adevăr, citesc. Şi se cunoaște asta, în modul lor de exprimare, atât verbal, cât și scris, în textele pe care ei le au de compus. Au un vocabular mai bogat.”

Învăţătoarea e convinsă că părinţii ar putea să-şi încurajeze copiii să citească. Însă spune că ei nu o fac, şi nu doar din cauza sărăciei şi a faptului că sunt scumpe cărţile în librării. Recent, a fost noaptea reducerilor la o editură şi erau la ofertă şi cărţile pentru copii, aşa că învăţătoarea a pus informația pe grupul clasei, unde sunt toți părinții elevilor.

Luni, când s-a întâlnit cu copiii la şcoală, i-a întrebat dacă şi-au luat cărți la ofertă. „Se uitau la mine, nu înțelegeau ce îi întreb și de ce îi întreb asta”, îşi aminteşte Raluca Cojocaru. „Unii mi-au spus «poate că a comandat mami, dar nu știu eu». După câteva zile, i-am întrebat iar, şi doar unul, doi mi-au răspuns: «da, mi-a luat mami». Însă din 30 de copii…”

Studiu: Ai carte, ai parte… de un somn mai bun şi de un creier mai strong

Copiii care, de la o vârstă fragedă, încep să citească de plăcere tind să obțină rezultate mai bune la testele cognitive și să aibă o sănătate mintală mai bună, atunci când intră în adolescență, arată un studiu publicat recent de Universitatea Cambridge.

Mai mult de atât, spun cercetătorii, n-ar aduce un beneficiu suplimentar, ci o scădere treptată a cogniției, din cauza timpului sedentar pe care l-ar petrece copiii, neglijând astfel alte activități ce i-ar putea ajuta din punct de vedere cognitiv, inclusiv sportul și activitățile sociale.

Copiii care de mici citesc din plăcere au, potrivit studiului, o bunăstare mentală mai bună, prezentând mai puține semne de stres și depresie, o atenție sporită și mai puține probleme comportamentale, cum ar fi agresivitatea și încălcarea regulilor. S-a mai observat că, în adolescenţă, aceşti copii au tendința de a petrece mai puțin timp în fața ecranelor (televizor, smartphone sau tabletă) și de a dormi mai mult.

Scanările cerebrale arată că ei prezintă suprafeţe și volume cerebrale totale moderat mai mari, în special în regiuni ale creierului ce joacă un rol esenţial în funcțiile cognitive. 

Un alt studiu, realizat la Universitatea din Sussex, arată că cititul, în general, poate reduce nivelul de stres cu până la 68%, fiind o metodă de relaxare mult mai eficientă decât ascultarea muzicii sau plimbările în aer liber. 

Participanţii la studiu care au citit doar 6 minute – fie un ziar, fie o carte – au înregistrat  o încetinire a ritmului cardiac și o reducere a tensiunii musculare. „Este mai mult decât o simplă distragere a atenției, este o implicare activă a imaginației, deoarece cuvintele de pe pagina tipărită vă stimulează creativitatea și vă fac să intraţi în ceea ce este, în esență, o stare modificată de conștiință”, spune coautorul studiului, dr. David Lewis, neuropsiholog la Mindlab International din Sussex.

Cum s-au pierdut pe drum elevii de la ţară şi bibliotecile comunale

În România, conform datelor PISA 2022, peste 42% dintre elevii de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la citire. În cazul adulților, aproape 1 din 3 români se confruntă cu dificultăți majore de înțelegere și utilizare a textului scris.

„Zona foarte mare de analfabetism funcţional ajunge în jur de 40%. Asta ne predispune la teorii conspiraţioniste, la manipulare, iar oamenii ajung să creadă lucruri bizare”, declara, recent, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David.

Potrivit unui raport pe care ministrul David l-a prezentat săptămâna trecută, alături de Andreas Schleicher, directorul pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, elevii din satele româneşti au șanse mai mici să beneficieze de educația timpurie sau să urmeze studii universitare. 

Rata abandonului şcolar e mult mai mare în mediul rural, unde 20,3% dintre elevii din cohorta școlară 2014 – 2022 s-au pierdut pe parcursul învățământului primar și gimnazial.

Pierdute sunt şi bibliotecile unde, odinioară, copiii din sat şi părinţii lor veneau să împrumute cărţi şi să citească gratis. Potrivit datelor de la INS, de la Revoluţie încoace, numărul bibliotecilor comunale aproape că s-a înjumătăţit. La fel s-a întâmplat şi cu bibliotecile şcolare, deschise în unităţile de învăţământ de stat,

Într-un raport întocmit de o comisie din cadrul Ministerului Culturii se arată că numai în perioada 2019 – 2022 au fost închise 869 de biblioteci. 526 dintre ele erau biblioteci şcolare, iar 253 – comunale. 

În raportul din 2023 se precizează că „bibliotecile de drept public, orășenești și comunale au fost închise prin încălcarea Legii 334/2002 (Legea bibliotecilor)”, care „prevede că o bibliotecă publică de drept public se poate desființa numai dacă se desființează unitatea teritorial administrativă sub care aceasta a fost organizată, or, în perioada analizată nu au existat comasări sau desființări de unități administrative care, în final, să conducă la reducerea numărului de biblioteci”.

Cei din Ministerul Culturii mai subliniază că „biblioteca comunală este singura instituție de cultură organizată la acest nivel”, iar „închiderea acestora conduce la încălcarea art. 33 din Constituția României, privând comunitatea respectivă de acces la cultură”.

Dar, după ce autorităţile centrale au constatat că autorităţile locale au încălcat legea şi au nesocotit Constituţia, nimeni n-a păţit nimic. 

Cum a fost salvată biblioteca din Corbu, după desfiinţarea postului

În judeţul Constanţa, imediat după Revoluţie erau 48 de biblioteci comunale. În 1993, numărul lor a crescut cu patru, şi apoi a început să scadă vertiginos, până când s-a oprit, lovit de ghinion, la 13.

Biblioteca de la Căminul Cultural din comuna Corbu, unde am întâlnit-o pe Cristiana, e una dintre cele 13 care au supravieţuit. Printr-o minune, despre care ne vorbeşte Elena Creţu, cea care are grijă de bibliotecă în prezent. 

„În 2010, pe vremea lui Băsescu – Boc, când a fost criza, s-a desființat postul de bibliotecar. Eu eram atunci custode de cămin cultural şi mă aflam în concediu de creștere a copiilor, nu puteau să mă dea afară, era interzis. Aşa că au desfiinţat postul de la bibliotecă, iar pe colega mea au trecut-o pe un alt post, la impozite și taxe. Când m-am întors din concediu, am revenit pe postul meu, de referent cultural (nu se mai numea custode), dar pentru că aveam biblioteca și știam să mă ocup de ea, învățasem asta de la colega, mi-am zis «n-am cum să închid biblioteca, nu fac așa ceva». Şi am preluat frâiele ei.”  

Biblioteca din Corbu mai trăieşte azi, cum ar veni, din milă. Are aproape 60 de ani, iar din 1967 şi până când criza Băsescu – Boc i-a pus capac, ea a funcţionat neîntrerupt. În arhive, Elena Creţu a găsit documente vechi, din care a aflat „o poveste fascinantă. Citeam și mă minunam”, spune ea, „despre cum era pe vremea comunismului. Bibliotecarii erau luați din rândul învățătorilor şi stăteau aici un an – doi. Unii au rezistat şi 7-8 ani în acest post. Şi, pe vremea lui Ceaușescu, erau obligați să facă o normă de cititori. Numai că în bibliotecă erau doar cărţi despre comunism și despre cât de frumoasă e conducerea țării; alte cărți nu existau. Și închipuiți-vă că plecau bibliotecarii prin sat, cu aceste cărți, ca să le dea la cetățeni: «băi, luaţi și citiți, că eu am nevoie să-mi fac stocul!»”.

Însă oamenii din sat numai de citit cărți comuniste n-aveau chef. „Aşa că se trezea săraca bibliotecară”, spune Elena Creţu, „că nu mai primea cărțile înapoi. Și ea avea un inventar. Am găsit documente în care bibliotecarele erau sancționate la salariu, pentru că le ieşise lipsă în inventar un număr de cărți. Cumplit! Mai târziu, după 1980, am descoperit că bibliotecarele ajunseseră la o soluţie, ca să nu mai fie sancționate: declarau «am găsit geamul de la bibliotecă spart și cărți lipsă»”. 

Acum doi ani, spune Elena Creţu, a făcut o reuniune cu fostele bibliotecare din Corbu „şi povesteau traumele prin care au trecut, pentru că ieșeau cu lipsa în gestiune”. 

Paznicii care nu lasă să piară lectura la români

Astăzi, „nici nu se mai ține inventar la bibliotecă. Nu mai contează, dacă toate cărţile sunt din donații și nu se mai investește… Foarte rar ne mai aduce biblioteca județeană așa, o grămăjoară de 10-20 de cărți noi, în special pentru copii”, spune Elena Creţu. Lângă uşa de la intrarea în bibliotecă sunt doi saci din rafie, doldora de volume donate de o doamnă din comună care se mută în altă țară. Bibliotecara nu refuză niciodată cărţile primite de pomană, „mi le triez și pun în rafturi ce consider că se cere”. 

Are în bibliotecă circa 6.000 de volume. Dar, pentru că ele nu sunt într-o evidenţă scrisă, nu există nici fişe sau vreun registru de înscriere a cititorilor. „Le dau cărţile așa, pe încredere”, mărturiseşte Elena Creţu. „Dacă am timp să îi trec undeva, o fac. Dacă nu, îi las să-și aleagă cărțile și eu îmi văd de treaba mea, prin cămin sau pe la primărie. Iar ei vin şi iau cu sacoșa cărți de la mine.”

„Ei” sunt clienţii fideli ai bibliotecii, cei care ţin încă sus stindardul lecturii şi procentele de la Eurostat: angajaţii de la firmele de pază. 

„Îmi cer mai mult romane poliţiste, pentru că trebuie să-și facă turele de noapte, şi atunci citesc, ca să-și țină mintea ocupată şi să nu adoarmă. Vin, își fac stocul pentru o perioadă mai lungă, căci durează ceva până citesc, și mi le aduc înapoi după 2-3 luni”, explică bibliotecara. „Pe mine mă bucură că vin la bibliotecă, că iau cărți şi că mi le aduc. Mi-aduc și-n plus, «doamnă, v-am adus și cărțile astea, că nu mai am ce să fac cu ele» sau «le-am găsit pe la un prieten, pe la un vecin, luați-le dumneavoastră».”

Bibliotecara îşi aminteşte de un fost cititor, „a și murit, săracul!, care nu mai avea ce să mai citească. În ultimii ani ai vieţii, până să moară, nu mai venea la bibliotecă și îl întrebam «De ce n-ați mai venit pe la mine?», «Nu mai am ce să mai iau, că nu mai aduceți nimic nou». Era paznic şi el.” 

„Nu vine niciun copil: «doamnă, nu mai pot, vreau să citesc ceva!»”

Mai sunt şi persoane ieşite la pensie şi pasionate de lectură care trec pragul bibliotecii. Iar copiii, „dacă ar fi să-i calculez pe toți, așa, care mă vizitează într-un an, sunt cam 60 din toată comuna. În general, copiii de clasa VIII-a sunt mai… Sunt nevoiți să citească! Nu vine nimeni de plăcere, niciun copil, să-mi ceară o carte: «doamnă, nu mai pot, vreau să citesc ceva!», ei vin că-i trimite școala. Iar mai târziu, pe la 17-18 ani, sunt foarte rari. Doar cei preocupați de bacalaureat, care vor să termine liceul, vin să mai ceară cărţi.”

Unii adolescenţi îşi trimit părinţii la bibliotecă, exact aşa cum i-ar trimite după o shaorma. „Nu ştiu de ce nu vin ei. Poate pentru că sunt la liceu şi fie au ore dimineața și rămân apoi cu prietenii în oraș, fie au ore după-amiaza și, ca să vină la bibliotecă, să-și aleagă cartea, ar trebui să se scoale mai devreme. Aşa că vin părinții, cu listuța: «Elena, vreau și eu cărțile astea», şi eu le dau”.

„Durerea mea cea mai mare”, spune Elena Creţu, „este că nu am în bibliotecă cărțile care sunt recomandate în manualele de citire. E suficient să-mi vină un copil, iar când apar al doilea, al treilea, le spun din prima că nu am cartea. Uneori, mai găsesc și pentru ei câte ceva, în funcție de ce le cere doamna învăţătoare.”

Dar numărul copiilor mici care intră în bibliotecă de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni e azi mult mai mic faţă de acum 20 de ani, când „zilnic veneau aici grupulețe. Cei mici, de clasele I – IV, când plecau de la școală, se grupau 3-4-5, cum erau ei prieteni, așa, şi treceau pe la bibliotecă, se uitau prin rafturile cu cărți, plecau cu cărți acasă, veneau altă dată, le returnau. Zilnic aveam grupulețe de copii. Acum, mai sunt doar câțiva care păstrează acest obicei.”

„Ai atâtea vieți, câte cărți citești”

Biblioteca comunală din Corbu e amenajată într-o încăpere cât o sală de curs, iar cărţile, majoritatea vechi şi uzate, sunt aranjate în rafturi pe domenii de interes. Şi-n tot acest du-te-vino neîncorsetat în cifre, în care unii iau romane poliţiste cu sacoşa, iar alţii fac donaţii în saci de rafie, biblioteca pare vie, ca o inimă mică ce încă bate. Fie şi din milă.

Am aflat că ea există nu din cărţi, ci de pe internet. Pe pagina Căminului Cultural din Corbu sunt mai multe filmuleţe cu tot ce se întâmplă aici. Cu „Decretul Sufletelor”, un eveniment organizat toamna trecută, pentru elevii din comună, despre cum se trăia şi, mai ales, despre cum se suferea pe vremea comunismului.

Pe net sunt şi imagini cu copiii care, în fiecare an, vin cu clasa la bibliotecă, de ziua poetului Mihai Eminescu. Şi, ca să-i apropie de cărţi pe cei de la grădiniţă, bibliotecara le ascunde în rafturi jucărele din ouă Kinder.

Spunea un mare părinte, încurajând oamenii să vină în biserici, că „şi într-o parfumerie dacă intri, când pleci de acolo, tot miroşi a parfum”. La fel cred că se întâmplă şi dacă intri într-o bibliotecă. Sau într-o librărie. Parfumul cărţilor, memoria tactilă şi tot aerul solemn de acolo rămân undeva, în minte, încolţind.

La bază, Elena Creţu e profesoară de muzică. A predat nouă ani, iar în 2005 s-a angajat, prin concurs, la Primărie, custode de sală. În biblioteca pe care n-a lăsat-o sufletul s-o abandoneze, ea s-a ataşat de cărţile motivaţionale.  

Iar ele, cumva, i-au schimbat viaţa. „Acum”, spune bibliotecara, „sunt studentă în anul I la Psihologie, pe domeniul de asistență socială. Tocmai din cauza acestor cărți”, râde ea. „Citindu-le și dându-mi seama de ce putem fi capabili, am zis că nu se poate, trebuie să aprofundez!”

Şi acolo, în facultate, l-a auzit pe unul dintre profesori vorbind la un curs despre cititul cărților. „Spunea că cineva, un om deștept, ar fi zis că «Ai atâtea vieți, câte cărți citești». Şi, într-adevăr, așa este!”, confirmă bibliotecara.

„Un om care citeşte trăiește o mie de vieți înainte de a muri; omul care nu citește niciodată trăiește doar una” (George R.R. Martin, scriitor american)

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.