„Vreau să-i mulțumesc (președintelui american – n.r.) Donald Trump pentru că acordă atât de multă atenție reglementării” războiului din Ucraina, și-a început comentariul Putin pe tema armistițiului.

„Nuanțele” lui Putin pentru a spune „nu” armistițiului

Liderul de la Kremlin a prezentat apoi o serie de „nuanțe” legate de armistițiu, asta deși secretarul de stat american Marco Rubio l-a atenționat să nu prezinte „condiții prealabile”. Practic, Putin a susținut în mod fals că trupele sale avansează acum în Ucraina – ori trupele sale sunt în retragere în Torețk și stau pe loc în sectorul de luptă Pokrovsk -, a insinuat că Ucraina va folosi armistițiul ca „răgaz” pentru reînarmare și a anticipat deja că va încălca armistițiul.

„Ce vom face cu cei care rămân sub controlul forțelor armate ucrainene în regiunea Kursk? Cum vor fi rezolvate problemele pe linia de contact, unde trupele ruse avansează? Cum va folosi Ucraina aceste 30 de zile? Va continua să se mobilizeze și să se aprovizioneze cu arme? Și dacă nu, cine va controla ca nimic din toate acestea să nu se întâmple? Cine va stabili dacă încetarea focului este încălcată?”, a declarat liderul rus.

Ce am votat și încotro ne îndreptăm: „Tipul de societate fondat după Revoluția din 1989 se prăbușește în fața noastră” | Interviu
Recomandări
Ce am votat și încotro ne îndreptăm: „Tipul de societate fondat după Revoluția din 1989 se prăbușește în fața noastră” | Interviu

Operațiunea din Kursk, pretext pentru prelungirea discuțiilor

Revenind la situația din Kursk, regiune din vestul Rusiei de unde trupele ucrainene se retrag, Vladimir Putin a spus că „viitoarele etape” către pace depind de succesul trupelor sale de acolo.

„În funcţie de evoluţia situaţiei pe teren, ne vom pune de acord asupra viitoarelor etape pentru a pune capăt conflictului şi a ajunge la un acord acceptabil pentru toţi”, a spus el.

„Potrivit informaţiilor noastre, mâine Sudja va fi a noastră. (…) Ţinând cont de aceste evoluţii, vom continua negocierile (…) pentru a satisface cele două părţi”, a adăugat Putin.

Reluarea retoricii privind rezolvarea „cauzelor fundamentale”

„Toate aceste aspecte necesită o abordare minuțioasă. Ideea de încetare a focului este corectă în sine. Cu siguranță o susținem, dar există probleme care trebuie discutate”, a continuat liderul rus, fără a respinge direct armistițiul.

Putin a insistat în schimb pe retorica sa din ultimele zile precum că ar vrea o „pace durabilă”, dar în condițiile sale. „Un armistițiu trebuie să conducă la o pace durabilă și la abordarea cauzelor fundamentale ale crizei”, a insistat liderul de la Kremlin.

Potrivit lui Putin, Ucraina ar trebui să ceară urgent Statelor Unite oprirea ostilităților „în baza situației de pe teren”.

Noul Papă este Robert Francis Prevost, Papa Leon al XIV-lea
Recomandări
Noul Papă este Robert Francis Prevost, Papa Leon al XIV-lea

Apel la o discuție directă cu Trump

În cele din urmă, liderul de la Kremlin a cerut să discute direct cu Donald Trump. „Propunerea este foarte sensibilă, dar în privinţa detaliilor va trebui să discutăm cu partenerii noştri americani, poate că va trebui să-l sun pe domnul Trump pentru a discuta”, a spus el.

Acest comentariu vine la două zile de la întâlnirea ucraineano-americană de la Jeddah, Arabia Saudită, prilej cu care Kievul a acceptat armistițiul total propus de Washington.

Vladimir Putin urmează să discute pe tema armistițiului cu Steven Witkoff, emisarul special al lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu. Potrivit lui Trump, negociatorii săi s-au dus deja în Rusia. Președintele american i-a cerut liderului rus să fie de acord cu încetarea focului pentru cel puțin 30 de zile, în caz contrar riscând sancțiuni „devastatoare”.

Anterior, consilierul de politică externă de la Kremlin, Iuri Ușakov, a sugerat că respinge armistițiul pe motiv că un acord de pace pe termen mai lung este mai important decât întreruperea luptelor.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

AndrewMason   •   13.03.2025, 22:48

N-ai cum să-l învinovățești prea tare după ce s-a "fript" cu Minsk2 și Istanbul/22.

    VolodimirZelenski   •   14.03.2025, 06:53

    AndrewMason   •  13.03.2025, 22:48

    N-ai cum să-l învinovățești prea tare după ce s-a "fript" cu Minsk2 și Istanbul/22.

    Tu nu. Curtea de la Haga, da. Si propriul popor.

    Catalin08   •   14.03.2025, 01:22

    AndrewMason   •  13.03.2025, 22:48

    N-ai cum să-l învinovățești prea tare după ce s-a "fript" cu Minsk2 și Istanbul/22.

    Dupa ce a incalcat toate tratatele semnate inainte?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
George Simion, anunț de ultim moment: ”Vom face dreptate în alt mod...”. Declarațiile lui sunt pe cale să schimbe tot jocul politic
Viva.ro
George Simion, anunț de ultim moment: ”Vom face dreptate în alt mod...”. Declarațiile lui sunt pe cale să schimbe tot jocul politic
“Când ești într-o relație, cheltui banii iubitului, soțului. E normal”. Vedeta noastră a spus asta la TV și a stârnit un val de reacții. A avut numai iubiți celebri și doi soți bogați
Libertateapentrufemei.ro
“Când ești într-o relație, cheltui banii iubitului, soțului. E normal”. Vedeta noastră a spus asta la TV și a stârnit un val de reacții. A avut numai iubiți celebri și doi soți bogați
Satelitul sovietic scăpat de sub control ar putea lovi sâmbătă Bucureștiul. A plutit în derivă timp de 53 de ani
Adevarul.ro
Satelitul sovietic scăpat de sub control ar putea lovi sâmbătă Bucureștiul. A plutit în derivă timp de 53 de ani
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției celebrului afacerist a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției celebrului afacerist a șocat pe toată lumea
EURO de 5,5 lei în câteva zile, estimat de experţi. Românii care vor plăti rate cu 400 de lei mai mari
Observatornews.ro
EURO de 5,5 lei în câteva zile, estimat de experţi. Românii care vor plăti rate cu 400 de lei mai mari
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme
HOROSCOP
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI