Reporterul Libertatea Radu Țuțulan s-a pus în locul unui șofer care a închiriat un loc de parcare de la Primăria Sectorului 3. Când vine acasă cu mașina, descoperă că locul cu numărul 48, pe care l-a primit, este ocupat de un stâlp de electricitate din beton, înalt de câțiva metri și gros de vreo 20 de centimetri. Iar la aproximativ 2 metri depărtare de stâlp este un arbore.

Loc de parcare ocupat de un stâlp

Loc de parcare amenajat de Primăria Sectorului 3, pe bd. Theodor Pallady, ocupat de un stâlp

Cum să te strecori cu mașina între stâlpul care îți ocupă locul de parcare și pomul care îl mărginește?

Cu foarte mult efort! A fost nevoie de câteva zeci de manevre și ajutorul a doi trecători pentru ca mașina să poată fi parcată, cât de cât, în minusculul spațiu.

“Acolo e foarte aproape de stâlp, iar aicea o să dați cu spatele în pom” , îl avertizează pe reporterul temerar una dintre doamnele care s-a oprit pentru a-l ghida.

O altă domnișoară a întrebat uimită “dar aveți loc aici?”, când a fost rugată de reporter să îl ghideze pentru a parca.

A urmat o serie de manevre față-spate pentru a putea găsi unghiul potrivit. Într-un final, a reușit! Dar, chiar la ultima manevră, zdrang! Autoturismul s-a lovit de stâlp cu portiera din dreapta față.

Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion
Recomandări
Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion

Obiectiv îndeplinit – parcarea s-a realizat! E drept, după 20 de minute de viraje, întoarceri și încercări. Iar din cauza spațiului prea mic, el a trebui să coboare din mașină pe fereastră, fiindcă ușa se deschidea doar câțiva centimetri.

Momentul în care șoferul lovește mașina de stâlp, încercând să o parcheze

Momentul în care șoferul lovește mașina de stâlp, încercând să o parcheze

În plus, s-a ales cu o daună de 500 de lei, ce reprezintă costul de reparare al portierei lovite.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
S-a aflat cine a făcut, de fapt, contestație la CCR pentru anularea turului 1 al alegerilor, câștigat de George Simion și toți au rămas mască când au văzut despre cine e vorba. S-a invocat manipularea, dar nu numai
Viva.ro

În sfârșit, gravidă! Miracolul vieții pentru superba noastră vedetă, după ani de chin. Soțul ei, cu 11 ani mai mare, a sperat alături de ea
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, gravidă! Miracolul vieții pentru superba noastră vedetă, după ani de chin. Soțul ei, cu 11 ani mai mare, a sperat alături de ea
„Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale
Adevarul.ro
„Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei
Observatornews.ro
Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei
Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI