„În sfârşit am reuşit să obţinem ca Senatul României să invite oficial la Ora Guvernului pe Cătălin Predoiu, care are să dea explicaţii foarte clare în ceea ce priveşte intervenţia sa inacceptabilă în care a mers dincolo de ce este normal într-o justiţie corectă, explicând că el ştie deja cum va fi decizia într-o hotărâre judecătorească”, a declarat Radu Mihail, potrivit news.ro.

„Aşteptăm să fie prompt, să respecte instituţia Parlamentului şi să se prezintă să ne explice cum a putut să facă o astfel de încălcare gravă a regulilor din Justiţie”, a adăugat senatorul.

La rândul ei, președinta interimară a Senatului, liberala Alina Gorghiu, a spus că Predoiu şi-a cerut scuze şi că a recunoscut că a greşit.

„A spus-o domnul ministru, a fost o gafă, a fost o eroare, se poate întâmpla oricui, arătaţi-mi o singură persoană din lumea asta care să nu facă gafe şi să nu greşească. Cu toţii suntem supuşi unor erori, important e că şi-a cerut scuze şi că a recunoscut că a greşit şi lucrurile, din punctul meu de vedere, sunt lămurite”, a afirmat aceasta.

Cătălin Predoiu este aşteptat în Senat pe 8 februarie, la ora 11.30. Dezbaterea „Ora Guvernului” este o procedură care face parte din mecanismul de control parlamentar exercitat de Parlament la adresa Guvernului şi se desfăşoară atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor, în baza Regulamentelor separate ale celor două camere.

Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”
Recomandări
Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”

„Ora Guvernului” nu prevede însă, în mod explicit, obligativitatea miniştrilor de a fi prezenţi.

Predoiu, acuzat că s-a antepronunțat

Fostul poliţist Dan Hosu, soțul fostei șefe DIICOT Giorgiana Hosu, a fost condamnat în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul Carpatica Asig, pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. Dosarul se afla pe rolul Curţii de Apel Bucureşti și verdictul urma să fie dat pe 7 februarie, dar Hosu a murit cu doar câteva zile înaintea termenului de judecată.

Pe 18 ianuarie, ministrul PNL al justiției, Cătălin Predoiu, a spus la Europa FM că Dan Hosu a fost achitat, cu aproape o lună înaintea verdictului instanței. Apoi, Predoiu a spus într-un comunicat că „nu am verificat în prealabil informaţia pe care o aveam din surse neoficiale”. În alte precizări făcute ulterior, ministrul a susținut că a fost vorba despre „o eroare de judecată, bazată pe o festă de memorie”.

Vezi LIVE TEXT – Alegeri prezidențiale 2025 – turul 1. Urmărește cele mai noi informații despre prezența la vot și desfășurarea scrutinului!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Expunere fără inhibiții: cum diferă atitudinea mediteraneenilor față de corp comparativ cu americanii
Adevarul.ro
Expunere fără inhibiții: cum diferă atitudinea mediteraneenilor față de corp comparativ cu americanii
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Observatornews.ro
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi
HOROSCOP
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI