Misiunea Artemis 3 va fi prima aterizare pe Lună a astronauților de la Apollo 17 din 1972 și este programată pentru anul 2026.

Noua unitate de mobilitate extravehiculară Axiom (AxEMU), prezentată la Congresul internațional de astronautică de la Milano, își propune să combine funcționalitatea și estetica de înaltă inginerie pentru a face față condițiilor lunare dificile.

Costumele spațiale au fost concepute pentru a rezista temperaturilor extreme de la polul sud al Lunii și pentru a suporta cele mai scăzute temperaturi din regiunile permanent umbrite timp de cel puțin două ore, au anunțat cele două companii într-o declarație comună.

Opt ore în spațiu

Astronauții vor putea efectua ieșiri în spațiu timp de cel puțin opt ore.

Costumul AxEMU a fost deja supus unor teste ample, inclusiv sub apă pentru a simula mediul lunar. Acesta se apropie de stadiul final de dezvoltare.

„Sunt foarte mândru de rezultatul pe care îl prezentăm astăzi, care este doar primul pas într-o colaborare pe termen lung cu Axiom Space”, a declarat Lorenzo Bertelli, directorul de marketing al Prada.

Pierre Cardin a scos un costum de antrenament

Pe măsură ce industria explorării spațiale și a turismului spațial se dezvoltă, brandurile de lux explorează posibile parteneriate.

Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext
Recomandări
Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext

Luna trecută, casa de modă franceză Pierre Cardin a prezentat un costum de antrenament pentru astronauți, care urmează să fie utilizat la centrul Agenției Spațiale Europene din Köln.

Grupul hotelier Hilton colaborează la rândul său cu Voyager Space pentru a sprijini proiectarea și dezvoltarea apartamentelor pentru echipaj la bordul stației spațiale comerciale Starlab.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Viva.ro
Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Adevarul.ro
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Elle.ro
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere
Observatornews.ro
Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI