Monumentul, situat pe culoarul care leagă două linii în staţia Taganskaia, este un basorelief cu bărbaţi, femei şi copii care ţin flori în jurul unei sculpturi a lui Stalin (1878-1953) instalată pe un piedestal.

Elogiu pentru dictatorul care l-a executat pe primul director al metroului din Moscova

Departamentul Transporturilor din Moscova a susținut într-un comunicat că este vorba despre o reproducere identică a unei sculpturi care s-a aflat în această staţie până în 1966. Motivul reinstalării sculpturii? „Un cadou pentru pasageri” la 90 de ani de la deschiderea metroului și la 80 de ani de la capitularea Germaniei naziste.

Stalin, care s-a aflat la putere din 1922 şi până la moartea sa în 1953, a organizat represiuni uriaşe, soldate cu zeci de milioane de morţi. Printre victimele execuțiilor sale sunt 750 de muncitori care au lucrat la construcția metroului și primul director al metroului, Petrikovski. Însă, în Rusia, memoria sa este ambivalentă.

În ultimii ani, mai multe monumente care-l glorifică au reapărut în întreaga Rusie, adesea în urma unor iniţiative private şi în locuri puţin expuse.

Vladimir Putin permite o glorificare calculată lui Stalin

Liderul de la Kremlin Vladimir Putin a vorbit cândva despre crimele lui Stalin, însă regimul său urmează acum o linie prin care apără politicile represive staliniste și minimizează victimele represiunii.

Mărturii dureroase despre amenințările primite de Teodora Marcu înainte să fie ucisă. Femeia trăia de ani buni în teroare
Recomandări
Mărturii dureroase despre amenințările primite de Teodora Marcu înainte să fie ucisă. Femeia trăia de ani buni în teroare

Stalin este prezentat în primul rând în manuale ca un „erou” al celui de-Al Doilea Război Mondial şi ca un „gropar” al nazismului. Cu toate acestea, regimul lui Putin uită complet de complicitatea dintre Stalin și Hitler în declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial și mai uită că Stalin a fost salvat de Statele Unite.

Cei care denunţă propaganda Kremlinului intră imediat sub tentaculele represiunii duse de Putin. ONG-ul Memorial, care înregistrează atât represiunile sovietice, cât şi pe cele ale puterii actuale, a fost interzis în 2021.

Dacă Partidul Comunist din Federația Rusă s-a grăbit să depună flori la noua sculptură, care a fost realizată în secret și inaugurată fără prea multă publicitate – de consultare publică nici se mai pune în discuție -, alții au venit cu coroane funerare în memoria zecilor de milioane de victime ale lui Stalin.

Petiție împotriva sculpturii

Partidul Iabloko a denunţat inițiativa amplasării sculpturii și a deschis o petiție împotriva ei. „Întoarcerea simbolurilor stalinismului la Moscova este un scuipat în faţa istoriei, înseamnă luarea în derâdere a urmaşilor victimelor represiunilor şi o ruşine pentru Moscova”, a denunţat Iabloko, o formațiune politică liberală ce ar putea fi declarată ilegală după ce a intrat în opoziție.

Cine era Robert Lupu, zis Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu în complexul rezidențial Cosmopolis
Recomandări
Cine era Robert Lupu, zis Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu în complexul rezidențial Cosmopolis

Alții au ironizat pe seama faptului că Vladimir Putin și fostul președinte rus Dmitri Medvedev s-au exprimat în unele ocazii împotriva crimelor staliniste. „Putin, 2009: «Acea perioadă (stalinistă – n.r.) a fost marcată nu doar de un cult al personalității, ci și de crime în masă împotriva poporului». Oare Departamentul Transporturilor din Moscova este de acord cu Vladimir Putin?”, a comentat un activist.

„Cultul personalității reflectă propaganda de astăzi” din Rusia, conchide Ian Racinski, președintele organizației istorice și pentru apărarea drepturilor omului International Memorial, citat de Meduza.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)

Rahan5 22.05.2025, 03:39

Articol: ,,....regimul lui Putin uită complet de complicitatea dintre Stalin și Hitler în declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial". _ Complet gresit !. Nu a existat nici o ,,complicitate" dintre Stalin și Hitler !._ Momentul Principal care a declansat cel de al Doilea Razboi Mondial (Considerand in prima varianta conceptul de ,,razboi" cand incep sa traga traga armele. Ca mai este si varianta inceperii de fapt a unui razboi atunci cand incep pregatirile indubitabile pentru o invazie de cucerire) este Batalia de la Khalkhin Gol din 20 august 1939. Atunci s-a facut repetitia generala practica in vederea Invaziei Europei Occidentale prin atacul cu tancuri, incercuirea si nimicirea completa a celor 25.000 de soldati japonezi din zona bataliei. Imediat ce batalia a depasit faza concludenta comandantul Jukov a raportat Guvernului Sovietic rezultatul si a permis chemarea imediata a lui Ribbentrop la Moscova pentru Pactul Ribbentrop-Molotov (actul fundamental al razboiului)

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.