La ora 14.0, indicele BET se află pe minus cu 0,46%, indicele BET-FI al companiilor financiare scade cu 1,66%, iar indicele BET-NG al companiilor energetice scade cu 0,34%.
Fondurile de pensii investesc o mare parte din activele lor la bursă, astfel că inclusiv viitoarele pensii sunt afectate de instabilitate.
Scăderea vine după ce luni bursa a fost din nou pe minus, dar și după ce moneda euro a depășit pentru prima oară în istorie pragul psihologic de 5 lei le cursul oficial al Băncii Naționale a României (BNR).
Ieri, premierul Marcel Ciolacu și-a dat demisia, iar acum România are atât președinte interimar, cât și premier interimar.
Naționalizări și retorică anti-UE
Concomitent, analiștii economici sunt îngrijorați că România nu se va mai putea împrumuta pe piețele internaționale, iar fondurile europene se vor bloca, dacă George Simion ajunge președinte, iar acesta îl va numi premier pe extremistul prorus Călin Georgescu, fost candidat căruia i-a fost interzis să candideze de către Curtea Constituțională.
Georgescu a anunțat anterior că vrea naționalizări și anularea privatizărilor, reevaluarea scutului de la Deveselu și eliberarea de sub „regimul tiranic care a acaparat UE”.
Dependenți de împrumuturi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_8b9d13ea212ec37b5a6d26ff32f09b19.jpg)
România este dependentă de fondurile externe, țara noastră consemnând anul trecut un deficit bugetar de 9,3% din Produsul Intern Brut (PIB). Anul acesta țara noastră are în plan un deficit de 7%.
Deficitul bugetar este diferența dintre venituri și cheltuieli, iar acesta este compensat din împrumuturi. Acestea permit statului să funcționeze, respectiv să plătească pensii, salarii și să facă investiții.
În fine, România trebuie să facă reforme pentru a putea accesa cele 28 de miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), negociat cu Comisia Europeană.
Cresc dobânzile
În fine, au crescut și dobânzile. Indicele ROBOR, în funcție de care se calculează dobânzile la creditele în lei, contractate înainte de luna mai 2019, adică majoritatea creditelor ipotecare din portofoliile băncilor, a ajuns la 6,09%, nivel nemaiîntâlnit de doi ani.
Dobânzile duc la cheltuieli mai mari cu ratele pentru cei cu credite ipotecare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1be2933652074967618b97a23be55db9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_40c4fb59fac549bece95be4a3d37f0eb.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a3f65afff766ce7506b2593b59c2aa1b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9eca5b9e35a1d2113f5a8a7121a4c7d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_30650e5a7ff131bc18e3e9d6f76d5803.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_4c13a70f2caa1f2a501c669500ef8cec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_2ed2331e00a997701f8cdb6ba8858f85.jpg)