Amenzi între 1% și 5% din cifra de afaceri

Controalele vor viza respectarea legislației privind plafonarea tarifelor și vor fi efectuate în urma sesizărilor primite de la clienți casnici.

În cazurile grave, ANPC va aplica amenzi drastice, cuprinse între 1% și 5% din cifra de afaceri a furnizorilor de energie care încalcă prevederile legale.

„De multe ori se aude de acel paușal sau vin facturi și zic ”am greșit”, dar îți ia banii din cont și îți oprește energia pentru un leu neplătit. Sau multe alte dificultăți cu care se confruntă consumatorul sau, cu bună știință, se fac anumite lucruri. Autoritatea va interveni și nu cred că îți poți permite – indiferent de cât de mare poți fi ca societate livratoare de gaze sau energie – să plătești între 1 – dacă e minimum – sau maximum 5% din cifra de afaceri. Sunt niște amenzi enorme. Asta reglementează și pune în siguranță consumatorul”, a explicat Piedone.

ANPC va sancționa furnizorii de energie și gaze

Noua procedură de sancționare va fi aplicabilă doar după publicarea în Monitorul Oficial a ordinului ANPC, care stabilește detaliile privind modul de constatare și aplicare a sancțiunilor.

„Sunt dese sesizările pe care le-am avut și le avem în continuare la Autoritate. Avem însă un cuantum de amenzi nesemnificativ.”, a spus Cristian Popescu Piedone, potrivit sursei citate.

Ce au pățit alte țări care au ales extremiști la conducere. Cazurile Greciei, Ungariei și Slovaciei sunt dureroase
Recomandări
Ce au pățit alte țări care au ales extremiști la conducere. Cazurile Greciei, Ungariei și Slovaciei sunt dureroase

Amenzile nu vor fi decise de comisarii din teren, ci de o comisie specială din cadrul ANPC, formată din cinci membri, care va analiza fiecare caz în parte.

Deși ANRE rămâne instituția principală pentru reglementarea pieței de energie, Piedone subliniază că ANPC are atribuții clare în protecția consumatorului casnic, conform noii OUG nr. 6/2025. Controalele vor fi realizate în colaborare cu reprezentanți ANRE și ai altor autorități relevante.

OUG nr. 6/2025 privind plafonarea stipulează : „Contravențiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență săvârșite de către furnizorii/operatorii de distribuție de energie electrică și gaze naturale în raport cu clienții casnici se constată și se sancționează de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor”.

Această mișcare vine în contextul în care vechea OUG nr. 27/2022 a expirat la 31 martie 2025, iar actualizarea legislației era esențială pentru validitatea sancțiunilor ANPC în instanță.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Comentarii (4)

dabaca2020   •   17.04.2025, 17:53

Daca ,,piedone ,,va reusi sa faca ceva util ,ar fi Minunat ! Pe acest subiect se poate scrie si discuta enorm .Poate resuseste sa faca Lumina in factura de gaze si electricitate!Fac autocitire in fiecare luna nraportez indexul si NU se potriveste nici odata calcul meu cu socoteala lor ! Nici functionarii de la ghiseu NU stapnesc ,,formula magica de calcul ,,metri cubi =? kwh ? La electrica la fel ,Ultima factura de regularizare a venit cu 6 pagini ,dar ,cifra de plata ,trecuta de 2 ori si diferit ,Adica Haos !De ce exportam la moldoveni si ei exporta la ucrainei iar ei ne exporta eneriga la 7 preturi ? DOMNUL PIEDONE VA DORESC MULT SUCCES .CA O SA AVETI NEVOIE !

parpalache   •   16.04.2025, 09:40

Dupa Paște,Piedone va verifica și furnizorii de apa și gaze?!Hm!Pentru el-nu pentru români-ar fi bine sa sa fie dupa„paștele cailor”-daca nu i s-a urât cu binele!Urmeaza o- previzibila campanie de presa de demonizare a „indraznețului”- apoi „se va autosesiza”...Parchetul?!Iar Piedone va fi„cazat”pe cheltuiala statului?!Pai nu cumva- cel puțin in București-monopolul furnizarii apei il deține„Apa Nova”,iar al gazelor, Gaz de France-Engie-ambele firme ale...Franței lui Macron?!

    NicioLae   •   16.04.2025, 23:03

    Atenție Piedone. Vezi să tu "arzi" dacă te bagi peste gaze. Și nici peste energie electrică, că te "curentează" băieții "dăștepți"...

    NicioLae   •   16.04.2025, 23:00

    parpalache   •  16.04.2025, 09:40

    Dupa Paște,Piedone va verifica și furnizorii de apa și gaze?!Hm!Pentru el-nu pentru români-ar fi bine sa sa fie dupa„paștele cailor”-daca nu i s-a urât cu binele!Urmeaza o- previzibila campanie de presa de demonizare a „indraznețului”- apoi „se va autosesiza”...Parchetul?!Iar Piedone va fi„cazat”pe cheltuiala statului?!Pai nu cumva- cel puțin in București-monopolul furnizarii apei il deține„Apa Nova”,iar al gazelor, Gaz de France-Engie-ambele firme ale...Franței lui Macron?!

    @parpa-lache Ce legătura are Macron cu acțiunile lui Piedone? Dacă monopolurile erau ale unor firme rusești sau americane, trebuia să ne gândim că se supără putin sau trump?

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Mereu a fost un critic dur al lui George Simion, dar ce-a putut să dezvăluie CTP acum despre liderul AUR era greu de anticipat! Dar gazetarul a spus-o, fără rezerve: ”Un...”
Viva.ro
Mereu a fost un critic dur al lui George Simion, dar ce-a putut să dezvăluie CTP acum despre liderul AUR era greu de anticipat! Dar gazetarul a spus-o, fără rezerve: ”Un...”
Iubita lui Nicușor Dan, cel mai tulburător interviu: „Mi-am dorit ca al doilea copil să fie născut la termen, dar tot prematur s-a născut și el”. Prin ce au trecut, fără să știe nimeni
Libertateapentrufemei.ro
Iubita lui Nicușor Dan, cel mai tulburător interviu: „Mi-am dorit ca al doilea copil să fie născut la termen, dar tot prematur s-a născut și el”. Prin ce au trecut, fără să știe nimeni
Cu cine votează vedetele din România. Între „am toate motivele să-mi fie frică” și „plec din țară, să mor eu!”
Adevarul.ro
Cu cine votează vedetele din România. Între „am toate motivele să-mi fie frică” și „plec din țară, să mor eu!”
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Elle.ro
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Andreea Esca, apariție senzațională, la 52 de ani, în costum de baie din două piese. Cum s-a fotografiat vedeta
Unica.ro
Andreea Esca, apariție senzațională, la 52 de ani, în costum de baie din două piese. Cum s-a fotografiat vedeta
Facturile s-ar putea tripla în mai puţin de 2 luni. Companiile cu cel mai mic preţ de pe piaţă
Observatornews.ro
Facturile s-ar putea tripla în mai puţin de 2 luni. Companiile cu cel mai mic preţ de pe piaţă
Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel
HOROSCOP
Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI