Pe 22 aprilie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au fost sesizaţi prin plângere de către tânăr de 29 ani, din comuna Daneţi, că fiica sa, în vârstă de 3 luni, a murit la un spital din Craiova.

Bărbatul reclamă, potrivit poliției, „presupuse erori medicale comise de către personalul medical al unui spital din Craiova, ce ar fi condus, la data de 21 aprilie, la decesul fiicei sale, în vârstă de 3 luni, în timp ce aceasta se afla internată în unitatea medicală respectivă”.

Potrivit IPJ Dolj, în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs decesul.

Totodată, a fost dispusă realizarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Cum a fost prinsă cu minciuna soția lui George Simion! Acum au apărut și dovezile
Viva.ro
Cum a fost prinsă cu minciuna soția lui George Simion! Acum au apărut și dovezile
Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Libertateapentrufemei.ro
Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Criza din Ungaria: s-au raționalizat mai multe produse, după ce Viktor Orban a reglementat prețurile
Adevarul.ro
Criza din Ungaria: s-au raționalizat mai multe produse, după ce Viktor Orban a reglementat prețurile
Lauren Sanchez, petrecere a burlăcițelor cu vedete de top în Paris. Cu cine s-a distrat înainte de nunta cu Jeff Bezos. FOTO
Elle.ro
Lauren Sanchez, petrecere a burlăcițelor cu vedete de top în Paris. Cu cine s-a distrat înainte de nunta cu Jeff Bezos. FOTO
George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România!

Casele şi apartamentele s-ar putea ieftini, după ce vânzările au scăzut. Iancu Guda: "Cel puţin 10%"
Observatornews.ro
Casele şi apartamentele s-ar putea ieftini, după ce vânzările au scăzut. Iancu Guda: "Cel puţin 10%"
Horoscop 16 mai 2025. Berbecii au o zi care îi poate surprinde prin invitația la seriozitate și la o restricționare a manifestărilor emoționale
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2025. Berbecii au o zi care îi poate surprinde prin invitația la seriozitate și la o restricționare a manifestărilor emoționale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI