Președintele Klaus Iohannis a călătorit în Germania, unde s-a întâlnit chiar și cu președintele Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin. Pe agenda discuţiilor s-au aflat cooperarea dintre România şi Germania, dimensiunea interumană a acestei relaţii, dezvoltarea dialogului politic şi a legăturilor economice, aprofundarea colaborării la nivelul UE, inclusiv consolidarea securităţii europene, precum şi teme de interes prioritar de pe agenda internaţională.

„Cei doi şefi de stat au evidenţiat dialogul bilateral foarte strâns şi deschis, reflectat şi de frecvenţa contactelor la nivel înalt din ultimii ani. Preşedintele României i-a mulţumit preşedintelui Germaniei atât pentru invitaţia de a continua acest dialog fructuos la Berlin, cât şi pentru invitaţia de a se adresa Bundestagului cu ocazia Zilei Comemorării victimelor războiului şi ale dictaturii (Volkstrauertag), pe 17 noiembrie”, scrie în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Carmen Iohannis, îmbrăcată de un designer român

În Germania, Klaus Iohannis nu a mers singur, el a fost însoțit de soția sa, de Carmen Iohannis. La apariția sa, prima-doamnă a atras atenția cu ținuta purtată. Ea a îmbrăcat un costum negru, sobru, cu sacou scurt și fustă de lungime medie. În picioare a optat pentru pantofi stiletto, cu toc. Părul l-a avut prins în coc, iar machiajul a fost unul discret, cu ruj mai intens, ca de fiecare dată.

Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext
Recomandări
Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext

Pentru apariția din Germania, Carmen Iohannis a apelat la ajutorul designerului român Andrea Tincu. Creatoarea a fost și cea care a arătat pe rețelele de socializare ținuta lui Carmen Iohannis. „Pentru vizita oficială din Germania, am creat Primei Doamne Carmen Iohannis un deux-pieces elegant, potrivit acestui eveniment. Andrea Tincu Brand”, a transmis pe Facebook creatoarea de modă.

carmen iohannis in germania 3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Carmen Iohannis poartă și ținute realizate de designeri străini

În septembrie, în prima zi de școală, Carmen Iohannis a îmbrăcat o rochie de la un designer străin. Cu apariția ei imediat a atras atenția. Carmen Iohannis a îmbrăcat o rochie vaporoasă, albă, puțin deasupra genunchiului, cu modele de culoare galben și verde.

Este vorba despre o rochie creată de designerul american Tory Burch, care costa 698 de dolari, însă în septembrie era redusă la prețul de 389 de dolari.

La această ținută, prima-doamnă a asortat sandale deschise la culoare, o geantă albă și ochelari de soare. Părul l-a avut prins la spate, într-un coc lejer.

Conclavul, unul dintre cele mai secrete procese electorale din lume, decide noul papă. 135 de cardinali sunt eligibili să fie aleși
Recomandări
Conclavul, unul dintre cele mai secrete procese electorale din lume, decide noul papă. 135 de cardinali sunt eligibili să fie aleși
carmen iohannis prima zi de scoala rochie 6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

De curând, Carmen Iohannis a împlinit 64 de ani, marcând încă un an plin de activități și angajamente publice. De-a lungul anilor, prima-doamnă a devenit o prezență cunoscută și atent urmărită pe scena publică, fiind apreciată pentru stilul său vestimentar distinct și implicarea în evenimente culturale. Cu toate că uneori alegerile sale vestimentare au generat critici, Carmen Iohannis nu s-a lăsat influențată de comentariile negative, continuând să-și exprime stilul și personalitatea unice.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Vp344Jm   •   18.11.2024, 21:17

Ce sa faca si ea? Doar se pricepe de minune la asta si la voiajuri ... Vrea sa bata toate recordurile in materie...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Viva.ro
Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Adevarul.ro
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Elle.ro
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere
Observatornews.ro
Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI