În anul 2012, Liviu Vârciu și Cristina Velicu au avut o relație de scurtă durată. Mioara Velicu nu a fost de acord cu relația nepoatei sale cu charismaticul prezentator de la Antena 1 și acum a explicat și motivul. Interpreta de muzică populară a fost prezentă în platoul emisiunii de la Kanal D „40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde a spus că nu are nimic personal cu Liviu Vârciu, însă l-a considerat nepotrivit pentru nepoata ei.

„Nu că nu mi l-am dorit. Oricine și-ar dori să aibă un asemenea ginere, dar mi se părea nepotrivit. Fiind artist, în meseria asta ești mai puțin acasă și mai mult plecat în lume. Nu a fost soarta. Ea știe cel mai bine.

Nu că nu mi l-aș fi dorit, nu era potrivit… din toate punctele de vedere este o vedetă, el este extraordinar, dar pentru nepoata mea voiam altceva, un om mai modest, un om cu care să se înțeleagă, cu care să poată merge oriunde”, a declarat Mioara Velicu la „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Doamna cântecului popular moldovenesc a recunoscut că nu era potrivit Liviu Vârciu pentru familia ei. Mioara Velicu, în vârstă de 77 de ani, este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară din România și are o carieră de peste șase decenii. La momentul respectiv, ea a sfătuit-o pe Cristina, nepoata sa, să își găsească pe altcineva, dat fiind faptul că prezentatorul de la Antena 1 avea un renume de mare cuceritor.

Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”
Recomandări
Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”
mioara-velicu-si-cristina-nepoata-eiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Mioara Velicu și-ar fi dorit ca fiica sa, Liliana, sau măcar nepoata să îi calce pe urme, însă acestea nu și-au dorit. Interpreta de muzică populară a povestit că i-a făcut nepoatei sale propunerea de a cânta împreună cu ea, dar Cristina a refuzat. De asemenea, fiica și nepoata sunt cele care o critică pe Mioara Velicu atunci când face ceva greșit într-o apariție de-ale sale.

„I-am spus nepoatei mele: «Măcar două strofe să cânți cu mine în duet și mamaia îți dă jumătate din ceea ce câștigă». Atunci ea mi-a zis: «Nu, mamaie. Te rog frumos! Nici să apar la televiziune, nici nimic». Mi-ar plăcea să meargă cu mine peste tot, pentru că sunt mândră de ele, dar nu vor. Nu sunt persoane publice și stau liniștite acasă. Amândouă mă critică dacă am făcut ceva greșit. De fiecare dată când apar undeva le cer părerea”, a spus artista.

Istorii electorale
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Viva.ro
Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Adevarul.ro
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Elle.ro
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a venit copilul înapoi sănătos". Mama care şi-a vândut copilul ca la piaţă se declară nevinovată, deşi primise prima tranşă de bani
Observatornews.ro
"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a venit copilul înapoi sănătos". Mama care şi-a vândut copilul ca la piaţă se declară nevinovată, deşi primise prima tranşă de bani
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI