Astfel, după ce luni euro atinsese un maxim de 4,6656 lei, astăzi a depășit acest nivel și a ajuns la 4,6679 lei pe unitate.

Deprecierea vine în contextul demisiei premierului Mihai Tudose și a alegerii pentru funcția de premier a europarlamentarului Vioricăi Dăncilă.

De asemenea, la finele săptămânii trecute, ample proteste au avut loc în toată țara din cauza legilor justiției și a revoluției fiscale.

Principalele efecte: scumpiri și rate mai mari

Principalalele efecte ale deprecierii leului în fața monedei europene sunt scumpiri la alimente, deoarece acestea sunt în cea mai mare parte importate din Uniunea Europeană.

De asemenea, cresc ratele pentru cei cu rate în euro la credite, dar și pentru cei cu chirii.

În fine, creșterea euro în fața leului aduce cu sine scumpirea abonamentelor telecom și a autoturismelor, acestea având prețuri exprimate tot în euro.

Leul a pierdut marți teren și în fața dolarului, moneda americană având un curs BNR de 3,8116 lei, față de 3,8059 lei în ziua de luni. Scăderea leului în fața dolarului se vede de regulă în scumpiri la carburanți, deoarece petrolul se tranzacționează în dolari.

Un dolar mai puternic înseamnă și scumpirea hainelor și a electronicelor importate din Asia, deoarece și acestea se tranzacționează în dolari.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.