Clodilde Armand face lista copiilor politicienilor care și-au găsit job-uri în instituțiile statului:

  • Fiica domnului Daea este angajată la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale;
  • Fiica lui Florin Iordache lucrează la Cancelaria Băncii Naţionale. În trecut a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Altă întrebare?!
  • Fiica domnului Țuțuianu este consilier juridic la Primăria Capitalei;
  • Fiul lui Dumitru Buzatu și al senatoarei PSD Gabriela Crețu, numit secretar de stat: ”Îl recomandă cunoașterea limbilor străine”
  • Fiica senatoarei PSD Neamţ Emilia Arcan, a fost numită vicepreşedinte în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu rang de secretar de stat;
  • Fiul domnului Tudorel Toader s-a angajat ca asistent la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, în condiţiile în care codul de etică al Universităţii interzice angajarea rudelor;
  • Fiica lui Mircea Cosma a ajuns în Parlament, după ce doi deputaţi PSD au renuţat la mandate;
  • Fiul șefului PSD Neamț, numit secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului;
  • Fiul maiorului în rezervă Petru Winzer, numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe;
  • Fiica maiorului în rezervă Petru Winzer este angajată la Curtea de Conturi;
  • Fiica unui fost primar PSD din Dărmăneşti este Directoarea Cancelariei lui Dragnea, de la calculatorul căreia a fost redactat proiectul Ordonanței de Urgență privind grațierea;
  • Fiul lui Adrian Năstase a ajuns consilier în cabinetul de eurodeputat al social-democratului Cătălin Ivan;
  • Fiica primarului din Brașov este consilier în biroul de europarlamentar al liberalului Daniel Buda;
  • Fiica fostului deputat Dolj Mihai Surpateanu este consilier în cabinetul europarlamentarului liberal Marian Jean Marinescu;
  • Fiica lui Nicolae Bădălău este angajată la protocolul Aeroportului Otopeni, acolo unde ocupă funcţia de Director al departamentului Conformare, Calitate, Siguranţă şi Mediu;
  • Fiica fostului eurodeputat PSD de Bacău Minodora Cliveti este consilier diplomatic la Reprezentanţa României la UE;
  • Fiul fostului ministru Victor Paul Dobre, este referent principal la Consulatul României în Chicago;
  • Fiul lui Ilie Grădinar zis Ilie Gigacalorie este ambasadorul României în Danemarca;
  • Fiica lui Constantin Preoteasa, fost şef al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Gorj, este secretar general în Ministerul Românilor de Pretutindeni. Ea a deţinut, pe rând, diverse funcţii în Ministerul de Externe, înainte de promovarea de la MRP fiind director în cadrul MAE;
  • Fiul judecătoarei Maria Huza, fost preşedinte a Tribunalului Bucureşti şi prietenă a fostului ministru PSD Rodica Stănoiu, este secretar I la Ambasada României la Tokyo;
  • Fiul fostului şef al organizaţiei de pensionari PSD Dâmboviţa este secretar de stat în cadrul MAE;
  • Fiica fostului ministru PSD Constantin Niţă este secretar I la Reprezentanţa României la UE;
  • Fiul fostului ministru PDL Gheorghe Pogea este şeful secţiei Energie în cadrul Reprezentanţei României la Bruxelles;
  • Fiul adoptiv al lui Ion Iliescu: ambasador în Thailanda, consul în Dubai, şef de misiune diplomatică în Filipine
  • Fiul fostului ministru al Muncii Mariana Campeanu, fost director în cadrul Registrului Auto Român;
  • Fiul fostului ministru al Muncii Mariana Câmpeanu, angajat la ASF.

Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”
Recomandări
Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”

Clotilde Armand scrie, în finalul postării: ”Lista este deschisă. Cunoști și tu pe cineva?”.

Recent, s-a aflat că fiul premierului Viorica Dăncilă s-a angajat la stat.

Victor Florin Dăncilă este consilier la Curtea de Conturi, potrivit declarației de avere publicată pe site-ul instituției. Și soția sa, Dăncilă Elena, lucrează tot într-o instituție de stat, la Primăria Sectorului 5 din Capitală. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Adevarul.ro
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Veşti proaste pentru un milion de pensionari. Ce se întâmplă cu mica recalculare
Observatornews.ro
Veşti proaste pentru un milion de pensionari. Ce se întâmplă cu mica recalculare
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei
HOROSCOP
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI