Bornele s-au montat doar până în zona Făgărașului, deocamdată, iar zeci de turiști au vizitat Șona, un sat în care se află 7 movile, despre care există mai multe legende.
Turiștii s-au putut bucura de peisaje, dar și de atracțiile zonei. De asemenea, au ascultat și poveștile spuse de localnici, dar și cele despre castorii care se pot vedea pe malurile Oltului.
În satul Șona, până unde s-a marcat în prima fază drumul din județul Brașov, se pot parcurge două trasee. Mai precis, unul pe dealurile de lângă sat, de unde poate fi admirată toată Țara Făgărașului și al doilea traseu de-a lungul Oltului, către celebrele movile de pământ.
De asemenea, traseele sunt marcate de 8 borne din andezit.
„O călătorie uimitoare în peisaje fenomenale în timp ce întâlneam oameni minunați”, astfel descrie Jeroen Aertsens, din Belgia, experiența traseului Via Transilvanica.
„A fost prima mea excursie, dar cu siguranță nu va fi ultima!”, spune tânărul care a parcurs cei 1.400 de kilometri pe jos, în 65 de zile, în perioada mai – iulie 2024.