Este fundamental și, totodată, extrem de util să cunoaștem câteva măsuri de prim ajutor pe care să le aplicăm unor persoane atunci când situațiile sunt urgente. Cele mai importante sunt tehnicile de resuscitare cardio-pulmonară, manevra Heimlich și dezobstrucția căilor aeriene superioare la copii, dar și manevrele prin care poți ajuta victima unui accident rutier. Despre toate acestea ne-a vorbit dr. Diana Iordache, medic în cadrul Serviciul de Ambulanță București- Ilfov.
În ediția de mâine vă prezentăm informații utile despre cum putem ajuta adulții aflați în situații critice.
Suportul vital de bază la copilul cu vârsta până într-un an
Cum intervenim în situația în care un copil nu se simte bine sau care pare a fi inconștient. Trebuie să ne asigurăm că nu există nici un pericol pentru nici unul dintre noi.
- îi verificăm starea de conștiență lovindul în talpă de 4-5 ori
- verificăm respirația: ne apropiem de el și ascultăm, timp de 10 secunde, dacă respiră
- dacă nu respiră, atunci începem resuscitarea
- îi acoperim gura și nasul cu gura noastră și facem cinci ventilații
- apoi privim dacă avem semne vitale
- dacă și-a redobândit respirația îl punem pe o parte, chemăm salvarea și asistăm copilul până la venirea ambulanței
- în cazul în care cel mic nu-și revine, nu respiră, nu deschide ochii și nu mișcă atunci facem compresii toracice cu două degete
- facem cincisprezece compresii urmate de două ventilații
- în cazul în care după un minut, adică după aproximativ cinci cicluri, micuțul nu și-a revenit, chemăm ambulanța.
Suportul vital de bază la copiii care au depășit vârsta de un an
- manevrele sunt asemănătaore cu cele pe care le aplicăm bebelușilor, însă aici este nevoie de forță ceva mai mare
- compresiile toracice se fac tot pe jumătatea inferioară a sternului, dar cu podul palmei
- executăm 15 compresii, urmate de două ventilații
- cu cât copilul este mai mare trebuie făcută o hiperextensie a capului și o ridicare a bărbiei
- facem manevre de resuscitare până în momentul în care copilul își revine, până sosește ambulanța sau până obosim
- este foarte important ca înainte de orice manevră să privim în gura copilului și dacă vedem vreun corp străin să îl scoatem, apoi să facem ventilații
Cum intervenim în cazul în care un bebeluș s-a înecat cu un mâncare sau cu un corp străin
- așezăm bebelușul cu fața în jos, pe antebrațul stâng, astfel încât să îi susținem capul cu palma -având grijă să nu-i acoperim gura
- îl apleacăm ușor cu capul în jos, astfel încat acesta să fie mai jos decât toracele
- cu mâna liberă aplicăm cinci lovituri ușoare, între omoplați;
- în cazul în care căile aeriene nu s-au eliberat se execută cinci compresii toracice -cu două degete- ca la resuscitare
- manevra se repetă pâna la deblocarea căilor respiratorii
- chiar dacă manevra s-a încheiat cu succes, copilul trebui dus la medic pentru ai fi evaluată starea de sănătate și funcțiile vitale, în vederea depistării unor posibile complicații.